miercuri, 29 mai 2013

Raul facut de om



  Traim intr-o lume ciudata, sau cred ca termenul cel mai potrivit e jungla, unde cel mai puternic invinge, prin metode total neortodoxe. Astfel de specimene ii intalnesti in toate domeniile. Cei mai multi se numesc teoretic oameni, doar pt ca sunt bipezi, dar privirea si atitudinea ii tradeaza, e cea specifica necuvantatoarelor. Atat de mult le place unora sa calce pe cadavre…Cateodata imi doresc sa fie un cosmar din care sa ma trezesc, dar fenomenul exista si se repeta zilnic. Ma cunosc, stiu ca nu are cum sa nu ma afecteze lucrurile astea, dar deja am o stare de satietate fata de situatiile de acest gen. Ma simt ca un butoi cu pulbere ce sta sa explodeze! Pentru o halca de ceva in plus, din om ajunge neom, parca ar manca cu 10 guri. Ce amareala scarboasa, bleaah..:(  Numai ca nu mananca   mancare, ci suflete si omenie. Cu linguroiul din tara uriasilor ! Dar asa e lumea croita. Uneori nedreapta. 


Si pt ca sunt mai sensibila si imi pasa, sunt usor de ranit, oricat as incerca eu sa-mi creez o carapace si oricate carti de dezvoltare personala as citi. De la o mica suparare, nu mai e decat un pas pana la oboseala psihica si apatie. Pentru ca asa sunt construita, sunt tipicara de fel si tin cont de orice lucru marunt, pe care il analizez pe toate partile. Cei dragi, care ma cunosc, mi-au spus mereu ca acest fel de a fi e oarecum autodistructiv. Poate au dreptate, insa toate starile de pana acum le-am trait intotdeauna la cote maxime.
Si in astfel de momente traiesc un soi de izolare, pana soarele iese din nou pe strada mea. Pentru ca oamenii frumosi si dragi sufletului meu au propriile griji, apasari si nu vreau sa-i tulbur cu problemele mele. Am mai spus ca in cazul meu, nu prea exista jumatate de masura. Ce e de facut? Voi lasa timpul sa treaca, pana uitarea va veni, stergand totodata si lacrima din coltul ochiului si apasarea din suflet…Sau astept glasul care sa ma trezeasca si sa-mi repete ca nu a fost decat un vis urat !



luni, 27 mai 2013

Rutina, rutina si …cam atat



  Iata ca am revenit destul de repede. Nu am putut sta deoparte prea mult timp. In ultima perioada mai multe lucruri au schimbat mersul treburilor in viata mea. Daca intr-o perioada imi doream sa se intample ceva nou, care sa ma scoata din pasa rea in care eram, acest lucru s-a si intamplat, iar linistea s-a instalat in sufletul meu. Planurile mele intra intr-o linie dreapta, batand la usa indeplinirii, si toate dorintele mele prind contur, chiar daca asta inseamna mai putin timp liber si un pic de oboseala. Dar cum conteaza doar rezultatul, foarte mult, restul sunt doar detalii.
  Pentru acest coltisor virtual am nevoie sa mi se intample lucruri, ceva care sa sparga monotonia, pt a capta atentia si a nu va plictisi cu nimicuri.
  In rest sunt bine, ma bucur de fiecare raza de soare, optimismul e la cote maxime si asa sper sa ramana. Dupa atatea furtuni, simt cu adevarat ca TRAIESC. E vara si la propriu si la figurat! Ma simt motivata, apreciata profesional si nu e doar o iluzie. E o siguranta, cel putin momentan, ce mi-a alungat insomniile. E mare lucru sa te stii folositor pt ca imi creeaza echilibru si imi mentine starea de spirit pozitiva. Aceasta schimbare ma face sa apreciez somnul dulce al diminetii si sa ma bucur de putinul timp liber pe care il fructific la maxim.
In drum spre jobul meu observ agitatia nebuna din trafic, deschiderea magazinelor si persoane grabite pt tot ce si-au propus sa faca. Zabovesc cateva clipe in fata vitrinelor colorate si imi fac repede in cap un wishlist . Odata ajunsa la locul de munca, imi intru in ritm si ma organizez rapid cu tot ce e de facut pana la sosirea primei cliente. Pentru ca asta fac, vand articole de imbracaminte pt tinerele domnisoare ale Brailei. Si nu sunt putine, domnilor..:) Zilnic incerc sa le consiliez pt cea mai dificila misiune – sa fim frumoase! Urmeaza sezonul estival si incercam sa fim la inaltimea asteptarilor, oferind piese vestimentare care sa ne scoata din anonimat, evidentiind feminitatea si senzualitatea. 


   Dupa program, ma indrept rapid catre casa, unde alte lucruri asteapta organizarea, pt cina si ziua ce vine, cu toate cele necesare. Sunt o familista si o gospodina convinsa. In asteptarea sotului, imi place sa-l suprind intotdeauna cu mancaruri proaspete si gustoase, dupa o zi grea. Urmeaza un film bun, in bratele omului iubit, o scurta conversatie despre cele intamplate peste zi si apoi, Mos Ene isi intra in drepturi. Un somn odihnitor si o alta zi din calendar ni se asterne in fata. E ritmul oricarui muritor de rand, dator sa lase o urma pe Pamant…
Cam asa decurge o zi din viata mea, nimic deosebit, cu care sa ma pot lauda. Pana la noi schimbari, toate bune. Va pupacesc!




joi, 23 mai 2013

TIME OUT..


...for a very short time!

marți, 21 mai 2013

Om, inainte de toate

  Dincolo de cariera si profesionalism, fiecare avem si cate o poveste in spate, cate o durere pe care o stim doar noi, cate un lucru care ne macina, dar care nu lasam sa se citeasca pe chipurile noastre cateodata. Ii distram pe altii, spunem bancuri, suntem hazlii si buni camarazi cu ceilalti. Dincolo de orice pozitie sociala avem in spate povesti cutremuratoare unii, neimpliniri, pt ca suntem oameni. Iata un exemplu :
Aveti grija de tatii vostrii, de mamele voastre ”. Nu sunt cuvintele mele, desi mare dreptate a avut Daniel Buzdugan, cunoscutul om de radio si profesionist in farse.
Despre el fanii Radio ZU stiu ca e un om vesel, plin de umor si gata de o farsa oricand. Ne distreaza  dimineata devreme, cu talentul dat de D-zeu si e acolo sa ne faca pe noi, publicul sa uitam de griji si nevoi. Dar uite ca si el e om si are nevoie de noi toti pt a-i fi alaturi. Pentru ca la 10 zile de la decesul tatalui, a prezentat alaturi de colegul Mihai Morar marele eveniment care a avut loc la Iasi, Forta ZU care a adunat o mare de oameni, aprox. 100.000 de fani ai artistilor prezenti acolo. 


Publicul  s-a bucurat, a dansat, s-au simtit bine. Printre artistii care au urcat vineri seara pe scena s-au numarat Ruby, Andra, Hi-q, Inna Grasul XXL, Alex Velea, Cabron, What's Up, Voltaj, Sore, Akcent, Vunk, Smiley, Lora, Antonia, Corina, Andreea Banica, Smiley, Horia Brenciu, Connect-R, Puya, B.U.G. Mafia, Deepcentral, Elena Gheorghe si CRBL.
  Daniel Buzdugan a simtit nevoia sa arate lumii, intr-un moment dedicat tatalui sau, latura sa sensibila, sa impartaseasca durerea ce-o simte si a izbucnit in lacrimi, spre sfarsitul marelui karaoke. Am plans cand a rostit acele cuvinte pt ca stiu cum e sa pierzi un parinte. Au fost si voci rautacioase care au afirmat ca ar fi procedat astfel pt publicitate, insa cred ca e un moment mult prea greu de depasit pt a te putea folosi de un asa necaz drept strategie de marketing. Dar, cum fiecare pasare pe limba ei piere, va las sa ascultati discursul sau, in memoria  celui ce i-a fost tata pana la varsta aceasta si sa-i trasmitem cu totii condoleante..:(

@Iasi, Forza ZU - Daniel Buzdugan - despre tatal sau

Dupa ce am ascultat acest discurs, involuntar mi-a fugit gandul la poezia Dor de tata, al carei autor imi scapa acum, unde ultima strofa zice asa :

“Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!”

 Acest lucru l-a facut si Buzdu, care acum va avea grija de mama sa, si ii doresc putere sa treaca peste acest moment. Pe pagina sa de facebook Daniel Buzdugan ne trasmite urmatoarele : “Am reusit sa tin doar pt mine tristetea asta pana vineri noaptea (….) In momentul acela mi s-a ,, rupt filmul" si probabil stiti .... am plans in fata a 100000 de oameni. Imi pare rau! Nu voiam sa stiti asta! Eu sunt un produs care vinde fericirea, veselia, nicidecum tristetea si suferinta..... Eu nu fac marketing din intamplarile familiei mele!!!! Imi pare rau ca ati asistat la momentul acela care era doar al meu. Va multumesc pt mesajele voastre calde ! Multumesc pt ca sunteti alaturi de mine!!!! Poate niciodata nu am simtit atata caldura din partea voastra... Domnul sa va aiba in paza si sa va mentina asa buni si calzi cu toti cei din jurul vostru! Multumesc, multumesc, multumesc.......”


P.S.  Poate voi ati si uitat de acest eveniment, au trecut cateva zile de atunci, in care am stat si am reflectat daca scriu sau nu despre acest subiect, pt ca este unul delicat si am vrut sa redau intr-un mod in care sa nu va intristez prea mult. Aveam mai multe variante scrise, dar am ramas la aceasta pt ca asa am simtit.



duminică, 19 mai 2013

TRAIESTI SAU EXISTI?



  E duminica. La orele amiezii intreaga natura isi opreste activitatea pentru a se odihni. Soarele dogoritor a cucerit totul si incearca sa recupereze zilele din primavara in care ploile au fost mai puternice decat el. Si vrem ca in fiecare zi sa fie duminica. Cu totii ne intristam cand ziua de luni isi cere tributul si ne cheama la un program matinal, la o rutina din care ne castigam existenta.
  Ce observ insa, nu doar azi, chiar in zile mari de sarbatoare, e ca romanii nu mai stiu sa se distreze sau sa-si petreaca timpul liber, altfel decat in fata unui monitor, pe facebook.
 De aici si intrebarea din titlu. E adevarat, situatia financiara precara ne limiteaza posibilitatile de distractie, dar totusi nu putem transforma o retea de socializare in intregul nostru univers, lasand viata sa treaca pe langa noi. 


  Pe langa multe alte beneficii pe care ni le ofera,  ajung sa cred ca suntem un popor trist, ce nu stie sa se bucure altfel de viata. Nu realizam cat de mult ne limiteaza de posibilitatile adevarate de a ne recrea, de a ne incarca bateriile, adoptand in felul acesta o viata sedentara si mult prea monotona. Unii se joaca  banalitati in care sunt fermieri virtuali, unii poarta discutii contradictorii in care se jignesc, unii mint cu nonsalanta, unii agata domnisoare de-o noapte, unii se lauda, fiecare cum se descurca…Oameni care in spatiul virtual pot fi si Greuceanu, insa in realitate nu au nimic de spus…
   Exista totusi si variante ieftine, la indemana oricui de a ne rupe putin de acest mediu online. 
Cand v-ati dat ultima oara cu rolele? 
Cand ati iesit ultima oara la o plimbare sau o cursa cu bicicleta?   
Cand ati jucat ultima oara o partida de tenis sau badminton
Cand ati vazut ultima oara o piesa de teatru? 
Cand v-ai stans ultima oara prietenii la un remi sau un joc de carti, sau o partida de sah? 
Cand ati mers ultima oara la Zoo? 
Picnicul la iarba verde e iarasi o varianta placuta, nu doar de 1 Mai si Paste...
Cine e pasionat de modul rustic de viata al bunicilor poate profita pt petrecerea in familie undeva la tara, departe de nebunia urbana. 
  De ce toate astea nu se mai intampla,  cei mai multi preluand acest microb, fara de care nu se pot lipsi? Nici micutii vostrii nu mai au copilarie, petrecandu-si multe ore la calculator…
  Paradoxul face ca atunci cand e frig sa ne dorim o raza de soare sa ne incalzesca sufletele si atunci cand e deja pe cer sa ne ascundem de el in casele noastre, cu draperiile trase. 
Oameni buni, haideti sa ne bucuram de viata!



 

vineri, 17 mai 2013

Dragostea imi e avere..


Aceste randuri sunt in primul rand de multumire, adresate divinitatii,  pt ca atatea lucruri vrem de la viata, fara sa pretuim la adevarata valoare ce avem.
V-am mai spus deunazi ca nu am palate si averi pe pamant, mai de pret este iubirea. Pentru ca unii alearga toata viata in cautarea ei si ajung sa faca compromisuri, fie raman singuri si tristi, resemnati.
  De cate ori imi este greu, realizez ce om minunat am langa mine, care ma sprijina neconditionat si e acolo sa-mi stearga lacrimile si sa-mi redea speranta. Sunt 6 ani de liniste, de impacare, de armonie. Iubirea lui m-a schimbat si mi-e teama ca nu voi gasi cuvinte indeajuns de frumoase si de intense pt a reda ce simt. Zambetul cu care ma trezeste dimineata, bratele ce ma imbratiseaza atunci cand am nevoie, buzele moi si catifelate, ochii patrunzatori, vocea calda, toate astea si multe altele fac parte din trasaturile sufletului meu pereche.
  Nu am cum sa uit toate momentele grele prin care am trecut si le-am depasit cu bine IMPREUNA. Imi place sa cred ca cineva acolo sus, ma iubeste. Rugile mele au fost ascultate si Dumnezeu mi-a scos in cale fericirea. 



Îţi mulţumesc iubite, răbdare-a care-o ai
îţi mulţumesc că mie, şi viaţa tu îmi dai
aştepţi să vină ploaia, să spele-al meu oftat
iar din grădina vieţii culegi un sărutat.

Tu ştii iubite dragă, c-am fost mereu a ta
m-am afundat în mare, să-mi spăl durerea mea
am împletit din vise, atâtea amintiri
am străbătut pământul, să căutăm iubiri.

Deschis-am cartea vieţii, ţinându-ne de mână
am scris atâtea pagini, doar noi doi împreună
capitole în care am plâns sau am cântat
scriind povestea noastră cu sufletul curat.

Îţi mulţumesc iubite, că-mi dai puterea ta
cu lacrimi de iubire, ai şters durerea mea
acum, în ceas de seară, iubite vreau să-mi spui
iubire ca a noastră, în lume, alta nu-i!

autor: MADALINA ELENA BARBU



joi, 16 mai 2013

Pregatiri de weekend



  Dragii mei, in primul rand buna dimineata. Zilele acestea voi lipsi un pic de pe blog, urmeaza pt noi ( eu si sotul) un weekend nebun la Predeal. Cum bine stiti, sunt fericita posesoare a unui voucher de cazare la vila Alina din Predeal, de care ma voi bucura in acest weekend, datorita Superblog si Paralela 45, carora vreau sa le multumesc.                                                          
Am nevoie de putina relaxare, de aer curat, mai ales ca Pastele l-am petrecut acasa, cu prietenii. M-am bucurat de aceasta veste pe care am primit-o acum cateva saptamani si astept cu nerabdare sa ajung acolo, pentru ca ca se anunta si o gramada de evenimente frumoase, concerte, cu ocazia zilelor Predealului. Deci sunt o norocoasa..:)
  Bagajul e deja facut, nu mai trebuie decat sa ma urc in masina , sper sa am parte de vreme buna si revin cu poze de acolo zilele viitoare. Cuvantul de ordine va fi distractie!
  
 Va doresc, de asemenea si voua un weekend insorit de pe acum si poate…ne vedem acolo :)


marți, 14 mai 2013

Muzica sufletului meu






 Am tot cautat o definitie a cuvantului “muzica”, insa nu am simtit ca ma regasesc in acele cuvinte. Pentru mine muzica e un balsam in toate clipele de veselie si melancolie. E glasul subconstientului, un vant ce  matura prin sunetele lui toate problemele si durerile mele, e armonia si echilibrul din viata mea, e lumina din intuneric, e refugiul catre alta lume, un drog ce ma poarta pe alte cai, e acel ceva ce imi face viata mai frumoasa..
Ce muzica ascult? Poate sunt mai demodata pt unii, insa cea care imi face sufletul sa vibreze e muzica anilor 90.

 

Nu o sa dau decat un exemplu – Laura Stoica. O voce feminina stinsa mult prea devreme, in mod tragic. O pierdere pt mine si toti ceilalti fani ai sai. Amintirea sa este inca vie in sufletul meu si a altor zeci de mii de oameni. O mare profesionista, o artista desavarsita, pe care o vom regreta si pe muzica careia am tresarit mereu. Pot spune ca glasul sau a fost cel mai bun psiholog de care aveam nevoie. Pe versurile ei am plans, pe versurile ei am ras, m-am indragostit si va ramane interpreta sufletului meu, iar albumele ei ocupa un loc de cinste in colectia mea de discuri ale acelor vremuri.. Stilul ei era unic.

  Regret faptul ca artistii nostrii nu sunt atat de pretuiti, decat atunci cand nu mai sunt. Anual au loc manifestatii in cinstea memoriei sale, si salut acesta initiativa pt ca merita. Laura Stoica era un artist complet!
  Astazi, cand piata muzicala e dusa catre alte extreme, imi e dor de glasul si valoarea ei. O voi pretui mereu pt ce a lasat in urma. Talentul sau e greu de egalat si va ramane pt mine o stea. Glasul ei bucura acum ingerii din cer :(


Frumoasa noastra,

Candva spuneai ca n-ai atins o stea,
Acum tot cerul e de partea ta...

Te-ai inaltat acum la stele,
E trist si parca prea devreme,
Ti-ai luat cu tine si iubirea ta,
Sa-ti fie alaturi langa inima ta,
Toti ingerii v-asteapta, raiul s-a deschis,
Sa va primeasca pe toti trei parca-i un vis,
Un vis din care noi ne vom trezi...
Dar ce pacat ca voi nu veti mai fi...

Focul se stinge, totul este trist,
Vom asculta un actor grabit,
Cand dorul ne apasa ne vom aminti,
Ca steaua ta pe cer va straluci...” (Ovidiu Komornyk)




P.S.- Nu trebuie sa ne amintim de artistii nostrii doar in zilele aniversare sau de comemorare a trecerii lor in nefiinta;



Tractari auto



Uite ca ajunsei sa mai scriu cate ceva si despre tractarile auto cu masini din Germania.
In primul rand, o firma la locul ei, cu “ustensilele” serioase si pretul decent pe care-l cer pentru un anumit transport ar trebui sa accepte comanda ta.
In al doilea rand, o firma la locul ei, iti prezinta toate detalii care se vor petrece in cazul in care vrei sa afli anumite informatii cu privire la al tau transport masini Germania Romania.
Ar trebui sa inceapa chiar sa-ti prezinte o platforma Germania, care-i toata munca cu ea si cum se foloseste, in cazul in care nu sti si vrei sa afli cum decurge transportul masinilor/masinii tale.
Vorbitul repede, gata sa scape de tine si lacunele in unele exprimari sunt primele semne ale unei firme neserioase.
Pentru un transport masini Germania multi apeleaza la o firma de tractari auto din Arad, poate si din motivul ca privind raportul calitate-pret oamenii-si fac treaba.
Istoricul lor le da dreptate si, de aceea, au putut sa castige increderea clientului, iar din mana-n mana si din glas in glas se aude ca ei, Optimal Auto fac o treaba buna.

Haide, inainte!



  Cand am inceput activitatea pe acest blog marturisesc ca nu l-am facut decat pt mine. Nu l-am setat pe modul confidential, dar nici nu imi pasa foarte mult de cei ce imi urmareau postarile. Scriam pt ca asa simteam si voi continua sa fac lucrul asta, mai ales ca in ultima vreme si inspiratia e de partea mea. Inca nu am ajuns la performante privind traficul, e mult prea devreme, dar privind in urma prind curaj. Invat zilnic de la voi, ceilalti si incerc sa redau in randurile ce le cititi toate trairile mele intr-un mod cat mai personal si pozitiv.
  Daca la inceput l-am luat ca pe un mod de rabufnire a tuturor starilor negative, cu timpul am inteles ca nu e cazul  si nici locul potrivit pt a refula. Avem nevoie ( pt ca si eu va urmaresc cu interes), de lucruri pozitive, comice chiar, de lucruri folositoare, de sentimente frumoase trezite la viata, chiar daca voi scrie si atunci cand tristetea ma va apasa, dar poate nu voi intra in detalii, sau voi sta un pic departe de blog, pana soarele va rasari din nou pe strada mea.
Si pt ca e marti, pentru cine e superstitios, va urez sa aveti 3 ceasuri bune, cu mult noroc si pana data viitoare va las pe mainile Nicolei,  sa va gadile urechile cu acordurile muzicii sale. BOXELE LA MAXIM!!!
Toate bune!


P.S. - Tare mult mi-as dori un feedback din partea voastra. Nu ezitati sa va exprimati opinia !

duminică, 12 mai 2013

Evadare in natura



  In saptamana de dinaintea Pastelui am petrecut cateva zile in linistea naturii, in satul natal al tatalui meu, Ramniceni, jud. Vrancea.  situat la 30 km de Focsani. O lume veche, simplă şi fără complicaţii inutile. Tineretul satului este inexistent,  au plecat cu totii prin tari straine, satui sa traiasca ca acum 100 de ani. Au ramas doar batranii, din ce in ce mai putini si mai batrani...Muntenii de aici au un accent atat de dulce si de taranesc, fara sa vrei ii iubesti. Si ma intampinară,  toti cei aflati la porti  cu “bună zîua” si ii auzeam susotind in urma mea ''o vinit nepoata cea mare a lu' nea Badiu Vasilache.”
Aici locuiesc de cativa ani o matusa (sora tatalui meu)  impreuna cu unchiul meu, ce se ingrijesc acum de casa si gradina, dupa moartea bunicilor.  M-am gandit sa le dau o mana de ajutor prin gospodarie si am plecat dis de dimineata de acasa. Dupa un drum de aproape 2 ore in care fierbeam de nerabdare sa vad si sa simt minunile naturii am ajuns. Si casa devenise acasa. Un loc drag mie si plin de amintiri.

Cerul era nebun de albastru, soarele-mi zambea, iar pomii toti ma-ntampinau frumos, cu parfumul si florile lor. Atunci m-am simtit cuprinsa de o nostalgie a trecutului, a copilariei cand bunicii imi dadeau mere din pomul de la poarta, pt ca eram prea mici si nu ajungeam la crengile lui sau ne jucam in leaganul din curte, facut de bunicul Badiu …
  Simteam nevoia  sa-mi incarc bateriile, lasand in urma asfaltul orasului si agitatia nebuna in favoarea ulitelor din Ramniceni, unde timpul parca sta in loc, asa cum spunea si Blaga in cartile sale, ca vesnicia s-a nascut la sat. Pentru că, tot vorba lui fie,

“aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.”

  Inca de cand am intrat pe poarta, s-au bucurat de venirea mea, i-am imbratisat cu drag si intr-o clipita,  neputand sta deoparte, am fugit repede in casa dupa cateva schimburi, mi-am suflecat manecile si ne-am apucat de treaba. Erau chiar in perioada aratului si semanatului.
Zgomotul tractorului se auzea in capatul gradinii, iar la scurt timp a si terminat, iar noi ne-am apucat de semanat de-ale gurii: porumb, morcovi, castraveti, leguminoase si verdeturi. Am facut toate astea pt prima data in viata, sa fiu ajutor de agricultor, cu o stangacie fireasca, dar cu mult spor si drag, bucurandu-ma in acelasi timp de roua din iarba, de cantatul cocosilor dimineata, de umbra pomilor, de greieri, de fluturi si gargarite, de ...de toate.

De adierea de vânt, de florile pomilor fructiferi si de cantatul pasarelelor. Mi-am adunat gandurile, am aprins o lumanare la capataiul bunicilor si am plecat de acolo cu sufletul incarcat de bucurie si optimism.
  Cat de putine lucruri avem nevoie cu adevarat pt ca sufletul sa râdă in noi! Doar odihnă, relaxare, aer curat şi mult verde, foarte mult verde si liniste.
  Va asigur, nimic nu e mai gustos, dimineata devreme, decat o cana de lapte proaspat muls, cu o turta pe plita imbătranita de vreme. Nimic nu e mai proaspăt decât o cană de apă de fântână, sau o seară de vorbă pe prispa casei. Un pahar de vin, plăcinte calde,  iarbă deasă şi oameni la masă. Musafiri de la oras, cum le zice matusa Lia. Miros de fum şi de mâncare aburindă. Clopote bătând la biserică, chemand credinciosii la Denii. Inca un ou copt pe jar si un pic de lapte la ceaun si apoi somn de voie.
  Aerul de tara m-a ametit. Încântarea mea a fost dincolo de aşteptări. M-a depăşit. Lumea satului pare a fi suspendată în timp, unde aparent nu se întâmplă nimic, şi cu toate acestea se întâmplă totul.

Acum, pot spune că sunt un alt om. Am învăţat să apreciez munca ţăranilor, bucatele tradiţionale, dar şi traiul simplu al oamenilor de la ţară. Am învăţat să apreciez şi să văd beneficiile mâncărurilor gătite în casă, fructele şi legumele culese direct din grădină, astfel că mi-am făgăduit să nu mă mai ating de măncărurile de tip "junk food".
  Si pt ca am si dovezi ale harniciei mele va las sa le priviti si voi. Poate asa va decideti pt o evadare in natura. Eu cu siguranta voi repeta figura…




sâmbătă, 11 mai 2013

Romania in fundul gol



  E weekend. Bubulina si-a indeplinit misiunile gospodaresti pe ziua de azi (gatit, curatenie, etc). De-ale femeilor casatorite…J
Acum zic, ca orice om, ca o pauza nu strica. Ma asez comod pe canapea si butonez telecomanda . Constat rapid ca nu a fost o alegere inspirata. Scandaluri, televovele, cancan-uri, senzationaluri, ( SOC! SOC! SOC! ) , reclame si sex. Cat mai mult sex!!! Incepand de la violuri, pt ca nu exista stiri fara un viol, pana la fatuci dezbracate care danseaza lasciv in timp ce producatorii isi freaca mainile de bucuria rating-ului., oriunde as incerca sa schimb postul, doar asta e in prin plan. Nici folclorul nu mai e cea fost odata… Generatia mai tanara a chinuit si a modificat in asa fel frumosul costum national de nici acela nu a scapat de lama foarfecelui in disperarea si vanatoarea asta de public avid sa vada picioare cat mai dezgolite. 


Uneori, şi ziarele „serioase” lasă să se strecoare, în josul cate unei pagini marginale de divertisment, sau de „diverse”, cate o barfă, picanterii semnate anonim despre celebrităţi din sport, cinema, sau politică. De o vreme, procentul de tabloidizare a tuturor ziarelor şi a televiziunilor a atins cote alarmante. Fenomenul este simptomul unei primejdioase degradări sociale, morale şi intelectuale. Bunul gust şi buna cuviinţă sunt în comă.
  Daca acum zeci de ani parintii nostrii nu aveau ca surse de divertisment decat Radio Romania Actualitati si cateva posturi TV, si alea bine cenzurate si controlate, ne putem considera norocosi, datorita tehologiei avansate, insa nu sunt de acord cu parintii care isi lasa copilul liber sa aleaga si sa ramana nesupravegheat, datorita lipsei de timp, in fata  televizorului sau pe internet. In scopul acesta au fost si cateva campanii de atentionare pt acestia,  care sper ca le-au dat de gandit. Inventarul „culturii” autohtone a ajuns să semene a  groapă de gunoi. Violul, crima, accidentul, vedetele de carton,  sunt principalele subiecte abordate. 

  Renunt indata la televizor in favoarea calculatorului. Aici, fie ca esti cautator de saituri XXX, fie ca nu, pe unele pagini esti redirectionat fara voia ta in sfera acestor mizerii, in majoritate internationale. Asta ma duce cu gandul la faptul ca unele lucruri au fost scapate de sub control, duse pana la o exagerare nefireasca a lucrurilor.
  Ce sa mai spunem despre facebook? Auzisem de curand un nou slogan “ Daca n-ai facebook nu existi”. Atunci ma intreb daca mai ramane ceva personal, doar al nostru, intim? Unii isi posteaza acolo intreaga activitate a zilei, cand se trezesc, starile pe care le simt, adevarate sau nu, unde se afla, dramele din viata lor, iar unii, mai “destepti” usureaza munca politiei dand indicii despre ei sau ajung sa fie pradati de hoti anuntand ca pleaca in vacanta.. Nimic nu mai e secret in viata lor. Multi se intalnesc pe strada si nici nu se saluta, dar impartasesc cu acestia toata viata lor in mediul virtual.
Aceasta socializare e inteleasa gresit, totul se interpreteaza dupa bunul plac al fiecaruia. Insa fara sa realizeze, multi risca sa cada in penibil. Ajung tinta comentariilor rautacioase sau pe mana politiei. Motivul pt care cred ca informatiile oferite despre ei sunt interesante e fie plictiseala, fie lipsa de modestie, fie frustrarile personale, habar n-am.
   Ideea e ca poate e vremea sa deschidem putin ochii, sa avem mai multa grija la mediul virtual si ce inseamna termenul “prieten” in adevaratul sens al cuvantului. Poate exagerez putin, dar imi place sa fiu prevazatoare cu viata mea si sa incerc sa fiu de folos si altora, daca se poate.
Si in cazul in care nu ati inteles, iata ce ne spune Mircea Badea despre aceasta retea de socializare, in stilul sau caracteristic…J


vineri, 10 mai 2013

Leapsa despre copilarie

  Pentru ca tot se apropie cu pasi repezi ziua copilului, pe 1 iunie, mi-am propus pentru voi un joc de aducere aminte despre copilarie. E de fapt o leapsa pe care era imposibil sa nu o preiau, avand in vedere intrebarile ce m-au provocat si mi-au trezit amintiri pretioase. Haideti sa vedem despre ce e vorba:


1. Care era jocul tau preferat din fata blocului?
Cred ca Ascunsa pt ca aveam o multime de locuri unde puteam sa ne furisam :).

2. Care este “dulcele” pe care l-ai manca si acum?
Nu as refuza niciodata o ciocolata!



3.  Care au fost desenele tale preferate?
Sunt multe. Imi aduc aminte ca urmaream cu placere Alladin, Sailor Moon, dar cel mai tare mi-au placut cele cu Ciocanitoarea Woodyy :).
 


4.   Pe melodiile cui ai crescut “mare”?
Mmm, sincer  “ Frumoasa-i vecina noastra..”  – Silvia Dumitrescu, Laura Stoica si Madalina Manole.

5.  Ce amintiri îți trezește guma Turbo?
Era “desertul” dulcele preferat al copilariei, faceam colectie de suprize cu masinute de la aceasta guma dulce dulce.


 6.  Ce visai să devii atunci când erai mica și ce-ai ajuns?
Mergeam des cu bunica mea la manastiri de sarbatori si vedeam in maicutele de acolo niste fiinte curate, inocente, simple, spiritual vorbind si imi doream sa am aceasta blandete in ochi si puritate in suflet. Anii au trecut, mai tarziu am vrut sa am indemanarea mamei la confectionat rochite pt papusi si am intrat in lumea confectiilor textile, impulsionata fiind si de faptul ca-mi puteam croi orice model de haina pt a fi in pas cu moda.


7. Cum ți-ai descrie copilăria în 3 cuvinte?
Scurta, memorabila, de vis.


Leapsa am furat-o de pe un blog, revin cu link!
Provoc pe oricine sa-si aminteasca de copilarie..:)




miercuri, 8 mai 2013

NOSTALGIILE UNEI ELEVE


  Despre scoala, in ultimul timp, nu se aud tocmai lucruri bune. Teoria de la anatomie se practica acum prin toalete, sali de sport, lectiile de karate au loc intre elevi si profesori, absentele au devenit un must-have pt generatia actuala, orele de dirigentie exista, dar lipsesc cu desavarsire, iar despre ex. de balaureat ce sa mai spunem? Din punctul meu de vedere reprezinta oglinda a 4 ani pierduti, a parintilor inconstienti sau inexistenti in viata copilului lor. Nici imaginea elevului nu mai e cea pe care o stim cu totii si cu care ne mandream. Elevele de acum se imbraca sumar pt a-si etala formele, in fustite scurte, cu tunsori si frizuri “cat mai trendy”, machiate ca o sorcova, iar baietii, pt a nu fi mai prejos apar tatuati, pensati, impodobiti cu tinte si blugi rupti, in incercarea de “a fi cool”.
Şi nu eşti şmecher îndeajuns dacă îţi lipseşte mobilul. E de dorit să fie unul de 9, 10 milioane, cu mp3, radio, căşti şi toate accesoriile.

  Diferenta dintre scoala de acum si cea de altadata (  nu de mult trecuta ) se simte, se vede, e colosala! Interesul pt invatat aproape nu mai exista, societatea e alta, tot timpul in schimbare, tehnologia, internetul, televizorul, toti factorii acestia au condus la schimbarea perceptiei fata de scoala, ce a dus direct si sigur la ingrosarea randului somerilor.
  Toate aceste elemente negative ma duc cu gandul la anii mei de scoala. Unde au disparut mirosul de cerneala din clasa, uniforma frumos calcata si pamponasele de la urechi? 

  Imi este dor de scoala adevarata, unde seriozitatea, implicarea si pasiunea cadrelor didactice duceau la elevi olimpici si la oameni care pe mai departe isi construiau cariere solide de pe urma anilor de scoala..Cei care se faceau remarcati prin rezultatele lor ajungeau chiar la panoul de onoare al scolii, o mandrie pt profesorii de acolo, ce nu conteneau sa-i laude si sa-i dea exemplu.
Pana la urma, cei mai frumosi ani din viata acolo ni-i petrecem, pe bancile scolii…

Imi amintesc cu cata emotie ii treceam pragul, la fiecare inceput de an, dupa lunga vacanta de vara. In primele zile, tarzii de toamna, asteptand cuminti venirea manualelor, povesteam colegilor amintiri din vacanta petrecuta la bunici, iar in pauze alergam nebuni prin curtea scolii, pana sunetul clopotelului ne vestea inceperea orelor. Sfarsitul anului venea pt mine cu batai ale inimii pe care le auzeam in ureche, cand la careu, in curtea scolii, se strigau numele premiantilor si eram felicitati pe rand, primind o coronita, o diploma si o carte, si astfel am ajuns la o mica colectie de carti primite, de ordin sentimental mai mult, pe care le pastrez si astazi in biblioteca.
   Acum, dupa atatia ani, pe fiecare dintre noi, elevii, destinul ne-a purtat in toate colturile lumii, in cautarea fericirii si implinirii, iar profesorii, mentorii nostrii, sunt acum pensionari, batrani sau plecati in alta lume. In toata activitatea lor de dascali ne-au indrumat, ne-au sprijinit asa cum au stiut ei mai bine, incercand sa faca din noi oameni “de soi” pentru  societatea in care traim.
  O parte din colegii mei sunt acum parinti. Ei sunt norocosii ce vor retrai aceste emotii, inca de cand isi vor pregati prichindelul, cumparandu-i rechizite, acuarele, ghiozdan, caiete, flori pt invatatoare, si tot ei vor asista la scrierea primelor litere din alfabet, la primele lucrari, note, serbari, etc.

  Si mai ales atunci cand copilul lor va pasi sfios catre scoala unde va petrece urmatorii ani din viata, ca parinte, singurul lucru pe care si-l doresc este ca viitorul sa le ofere alte sanse, prin prisma acestei institutii ce are rolul de a-i  pregati pt viata.
  Nu stiu ce legi vor urma sau incotro ne indreptam, cert e ca o schimbare e necesara privind sistemul de invatamant. Ceva care sa ne faca din nou sa credem vorba aceea ca SCOALA TE FACE MARE, care sa-ti dea satisfactia coatelor tocite, teancului de caiete scrise si minelor de pix consumate. Pentru ca diploma obtinuta sa nu mai zaca uitata prin sertare, in timp ce noi suntem injositi pe salarii mizere sau someri, fara o directie in viata…







marți, 7 mai 2013

ACTOR IN FILMUL VIETII



De cate ori nu vi s-a intamplat ca in momentele voastre de liniste sa plecati cu gandul departe, in trecut, sa rememorati ca si cand totul a fost ieri, momentele voastre bune si mai putin bune? Momente cand poate ati ras cu gura pana la urechi sau momente cand perna devenea un lac de lacrimi?
  Unii au povesti fascinante de viata, pline de invataminte pt cei ce le asculta, iar altii isi duc viata in tacere, introvertiti si singuri. Nu stiu cum e mai bine sa fii, exista pareri si de o parte si de cealalta, insa pot spune despre mine ca sunt ca o carte deschisa.
 Ii multumesc lui Dumnezeu pt viata mea mea, asa cum a fost, pt ca experientele din trecut m-au ajutat sa devin omul care sunt azi.
  Insa cum ar arata personajul principal, daca as juca filmul vietii mele? Mi-e destul de greu sa conturez o personalitate acelei mogaldeti de om pt ca sunt obijnuita sa observ si sa-i caracterizez pe ceilalti…E putin ciudat pt ca aici e vorba de mine si nu pot fi obiectiva.


Filmul incepe in toamna anului 1986, Sunt intaiul  copil, nascut intr-o familie modesta, de oameni simpli, cu frica lui D-zeu. Pe atunci tatal meu era lacatus mecanic iar mama casnica.
Copilaria a fost una obisnuita, dar nepretuita pt mine, atat prin continutul ei, plin de amintiri, cat mai ales ca si durata.. La varsta de 12 ani, cea care mi-a dat viata, chinuita de o bola grea, a parasit acesta lume. A urmat o perioada dificila pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.
 Anii au trecut, fetita aceea mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.
  E o persoana echilibrata, iubita, sustinuta de un om care pt voi poate nu reprezinta nimic, insa pt mine este totul. M-a invatat ce este iubirea, m-a invatat sa zambesc, sa cred in mine, mi-a sters lacrimile si mi-a redat increderea ca viata e frumoasa. Cred adanc si sincer in iubirea noastra si zi de zi destinul imi arata ca am intalnit fericirea.
Acum ma consider o tanara implinita, gasindu-mi linistea langa omul potrivit. Soarele, oricât de mare ar fi, oricât de puternic, oricât de fierbinte, lumina sa nu va fi niciodată deplină fără zâmbetul său. . Atunci când zâmbește, ochii îi strălucesc. Este un înger, o adevărată minune! Prin zâmbet, mi-a cucerit sufletul definitiv. Am știut din prima clipă, din momentul primei priviri, că este special. M-am îndrăgostit atunci iremediabil! De EL și numai de EL !
Acum, cu amintirea acelei zile în gand, socotesc că poate suferințele mele au avut un scop. Acela de a mă învăța să apreciez simplitatea, respectul, grija, dragostea. Acum pot iubi! Și o fac fără reținere, cu cea mai mare plăcere, din tot sufletul! Iubesc și sunt iubita! Și sunt cea mai fericita femeie din lume!
  In rest, sunt un om ca toti ceilalţi. Un om cu vise, cu frământări, regrete... sunt un om imperfect, care visează la o lume perfectă, chiar daca pt ceilalti pare a fi ceva imposibil.
 Există o singură fortă în tot Universul, care mă poate îngenunchea  - forta divina. 


  
Îmi plac lucrurile simple. Nu suport imitaţiile, prostul gust şi vulgaritatea. Nu concep viaţa fără familie, fara muzică, fără cărţi, fără iertare, prietenie, fără amintiri frumoase si armonie.
Sunt un om sensibil. Mă emoționez ușor, plâng când simt nevoia și râd destul de mult. Mă apropii mult de oameni și locuri; tocmai de aceea îmi vine foarte greu să plec, să renunț la oameni pe care-i iubesc și la locuri care-mi devin dragi. Cred că acesta este și motivul pentru care urăsc despărțirile, de orice fel ar fi ele.
Îmi plac oamenii calzi, oamenii care știu să respecte, oamenii sinceri care aduc în viața celorlalți lucruri frumoase și de folos. Nu îmi plac în schimb persoanele care vorbesc urât, care bârfesc și critică pe ceilalți după cele mai neînsemnate lucruri. Față de ei prefer să păstrez distanța.
Dupa toate furtunile din viata mea, in sfarsit am reusit sa-mi recap optimismul. De multe ori vreau să cred că tot răul se va îndrepta și că orice greutate primită îmi este oferită de D-zeu, iar El știe bine că îi pot face față atâta timp cât mi-a pus-o în cale. Ambitia de a le infrunta pe toate nu-mi lipseste, mai ales ca am un sprijin si stiu ce vreau de la viata.
Ma straduiesc, cat pot de mult sa nu deranjez pe nimeni, ba din contra, sa ajut daca e posibil, macar cu prezenta sau un sfat la nevoie.
Nu sunt omul perfect, nu voi fi niciodată și nici nu aș vrea să fiu. Pentru că tocmai imperfecțiunile ne fac speciali, nu-i așa? :)
  Acum privind spre viitor, nu pot decat sa astept sa mi se intample si lucruri bune, sa schimb firul povestii care incepuse ca o drama intr-un happy- end, ca asa e-n toate filmele…

Am căzut, m-am ridicat


Am căzut de multe ori dar tu m-ai ridicat
Credeam că sunt imuna la orice păcat.
Dormeam un somn adînc, co
șmar adevărat
Tu m-ai trezit, lumina ta de mine m-a salvat.

Zăceam neputincioasa în gropi comune, neîngropata
Cu sufletul amanetat, vîndut pe-un biet păcat.
Și sugrumam în mine, dorințe arzătoare și firești
Dormeam
și nu știam că tu exiști, că mă păzești.

Din valea plingerii de sine m-ai salvat, m-ai ridicat
Acum nu mai sunt oarba, lumina mi-ai redat.
Și cred în drumul meu, în soarta mea, în destin
Și-n sufletele ce-napoi mă strigă, să revin . 













Și rănile mi-ai vindecat, nu le mai simt deloc
Mi-ai luat durerea, sufletul mi-ai pus la loc .
Zăcea și el sfărmat pe undeva, într-un străfund
Nu mai aveam puterea să-l mai port, să-l mai înfrunt.

Azi visele nu mă mai sperie, le-am uitat de mult
În locul lor au apărut speranțe, că mai sunt .
Și că mai pot trăi și întâlni iubirea toată,
Și mă ridic, și plec la drum încă odată .

De asta te iubesc, că tu-mi ești fericirea,
Mi-ai alungat tristețea și mi-ai adus iubirea.
Și mă iubești, chiar și-n tristețea mea,
Cu mâna-ți caldă, tu mi-ai șters lacrima .

Al tău zâmbet mă încântă,
Orice greu parcă dispare.
Ma săruți mai lung, mai dulce,
Eu te strâng la piept mai tare.

Sunt doar o amintire grabnic scrisă
Pe-un colţ din ne'nţelesul infinit,
De-o fi să plec din viaţa-aceasta'nvinsă
Am fost..., azi nu mai sunt nimic.



Versuri : Fritz Constantin