Se afișează postările cu eticheta Povestiri din / despre viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Povestiri din / despre viata. Afișați toate postările

vineri, 7 martie 2014

Educatia face diferenta



  Nu sunt in masura sa dau sfaturi. Inca nu ma bucur de acest statut, de parinte. Insa observ in jurul meu, si la TV, copii geniali, si copii problema, prin obrazniciile lor. De aceea, tind sa cred ca parintii sunt primii oameni ce contribuie la formarea educatiei si principiilor in viata, a urmasilor lor. Copiilor ce li se ofera, ce vad in casa, tind sa imite.
Sfatul meu ar fi sa nu ii ignore, considerand ca sunt prea mici, sa nu ii abandoneze in fata televizorului, sau la calculator. Pentru a-si alege drumul in viata, ei trebuie sa cunosca toate ariile activitatilor specifice varstei: balet, dans, patinaj, sah, pictura, cantatul la diverse instrumente, etc.

 Cateva exemple de ASA DA 







Daca de copiii acestia, minune nu se ocupa nimeni, nu li s-ar fi dezvoltat aceste calitati. Implicati copilul in activitati extrascolare. Numai asa puteti descoperi talente nebanuite, ce il pot ajuta in orientarea profesionala, mai tarziu. Si exemplele pot continua..





 

 

 

 


 

Diferenta dintre acestia si acestia este EDUCATIA.

 

 




  Initial, pt exemplele de ASA NU, am vrut sa postez un material video, dar tot ce am gasit pe net intrece orice limita a bunului simt, a celor 7 ani de acasa, pe care ar trebui sa-i avem cu totii. Limbajul folosit de tinerii fara educatie nu are ce cauta pe acest blog. Nu promovez violenta, agresivitatea si limbajul de cartier, injuriile, etc! De aceea, m-am limitat la cateva imagini, care spun totul de nepasarea unor parinti iresponsabili.
Pe acestia ii consider eu vinovati pt ca au lasat ca partile negative ale societatii sa influenteze acesti copii mult prea mult. Acest lucru dauneaza inca din copilarie si pana la maturitate, cand realizarile ar trebui sa fie de alta natura. Lumea in care traim e plina de astfel de oameni, defavorizati, datorita valorilor ce li se impregneaza de acasa, prin chiul, furtisaguri, limbaj agresiv, si altele.  
  Asa ca atentie parinti, iar cei care inca nu-si pot asuma un rol atat de important si definitoriu pt caracterul unui puiut de om, mai bine ganditi-va, cititi carti despre cresterea si educatia copiilor, si abia apoi, daca considerati ca va puteti asuma acest rol, de parinte, puteti da societatii un om integru, echilibrat, si capabil sa va reprezinte cu mandrie.
Pentru ca doar asa, putem spune ca evoluam, prin generatiile care vin dupa noi, si care fac ceva pozitiv pt lumea in care traiesc!






duminică, 2 martie 2014

In butoiul cu melancolie..



  Nu stiu de la ce mi se trage...poate de la vremea de afara, ploioasa si mohorata.
Se vrea a fi o luna a fericirii. Internetul abunda de floricele, urari, martisoare, pupaturi. Insa nu detin un buton al automatismelor, asa cum ni se cere de Pasti sau de Craciun, sa fim mai buni, mai veseli, sau mai gurmanzi. Pe zi ce trece, cred tot mai mult in terapia prin scris, si de aceea m-am refugiat in acest coltisor virtual, unde gandul isi astene temerile. Am ales sa scriu despre ce simt, cu cartile pe masa. Pentru ca m-am saturat de falsi actori ce mimam o fericire ce nu e a noastra, cu mastile pe fata, dar adevaratii oameni sunt cei ce pun capul pe perna, seara, si somnul dispare cand masca cade. 


 Cred ca am lipsit cand s-a impartit norocul. Uneori sunt convinsa de acest lucru. Surprizele placute, aproape am uitat ca exista. Ma intreb unde s-o fi ratacit destinul ala favorabil? Daca ati sti voi cate eforturi si sacrificii am facut pt putinul pe care il am acum...Poate gresesc undeva, nu poate fi doar ghinionul!
Fiecare zi e o continua lupta. Sau poate nu merit sa mi se intample si lucruri bune, iar cateodata traiesc sentimentul ca nimeni nu ma poate intelege. Poate imi lipseste prietenia adevarata, poate frica de a ma destainui cuiva ma opreste sa am incredere in oameni.
Nopti intregi analizez lucrurile in amanunt, sa inteleg ce e de facut. Ma simt pierduta uneori, departe de lumea acesta, parca intr-o alta galaxie. Dispretul si furia ocupa locul zambetelor si starii de bine din suflet. Sau poate nu le vad la timp, si acum ma ajung din urma...


  Ma cunosc destul de bine, si stiu ca voi iesi din starea aceasta. Toate sunt trecatoare, pana la urma. Dar cand totul se prabuseste, optimismul si speranta ajung sa para doar idealuri. Stiu ca puterea e in mine, si va rasari soarele si pe strada mea, dar momentan nimic nu se leaga. Ma agat de bruma de credinta din suflet si ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea putere.
 Ce ramane de facut? Imi doresc ca timpul sa treaca, si sa-mi amintesc de acest moment peste ani, cu inca o lectie invatata. Aceea ca sunt o femeie puternica, ce nu s-a impiedicat la primul ciot, ci a avut puterea si curajul de a lupta cu viata. Cu siguranta vor mai fi si alte incercari, si nu trebuie sa ma dau batuta.
  Ador in momentele astea singuratatea, pt ca nu imi place sa tarasc pe nimeni in problemele mele, sa-i ingrijorez pe cei dragi, ci sa ma ajut singura, sa ma imbarbatez, pt ca nu e un capat de drum. Si imi mai place un lucru. Ca in astfel de momente, sa ma pierd in fotografii ingalbenite de vreme. Sa ma regasesc pe mine, in toate ipostazele, si sa-i revad pe oamenii care azi, imi sunt sau nu prieteni. Sa reflectez...
  Asa e omul, cade, se ridica, si la nevoie, pot gasi sprijin  un umar pe care sa-mi asez capul, zapacit de atata zbucium si framantari. A nu se intelege ca traiesc un cosmar, sau adevarate drame. Sunt doar stari trecatoare, poate doar o furtuna intr-un pahar cu apa. Timpul decide...
  Intre timp, nici eu nu stu cu mainile in san. Ma tratez. Cum? Cu muzica buna, putina ciocolata, poate si un film...O duminica placuta tuturor...si multa liniste in suflet!

P.S. Iar astea, sunt pentru voi. Un ghiocel pt fiecare..



sâmbătă, 1 martie 2014

30 de lectii de la viata


AM INVATAT :
 că văzul, auzul, mirosul, glasul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal, sunt de fapt cadouri minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
 să ma ridic ca apoi să cad;
că sensibilitatea este văzută, de multe ori ca fiind o slăbiciune;
care-i gustul înfrângerii, al inimii frânte din dragoste;
că oamenii-s buni, dar pot fi şi ai naibii de răi;
ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta;
că prietenii sunt şi nu sunt;
că iubirea și binele nu le poți oferi cu forța celor ce nu vor;
sa fiu toleranta si sa iert;
ca trecutul este doar o lectie;
ca exista si oameni buni, si orice om merita a doua sansa daca a gresit;
ca aparentele inseala uneori;
că nicio bucurie nu este deplină, dacă esti singur;
că a te învinge pe tine însuți este biruința cea mai inaltatoare;
că în viaţa asta te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu;
sa nu mai cred in promisiuni, că oamenii ma vor dezamăgi mereu;
că nu toate complimentele exprimă sentimente sincere;
că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna cuvintele lor au substanţă;
că fericirea e relativă, şi că nu trebuie să o aştept de la oameni;
ca nimic nu e vesnis, si orice minune nu tine decat 3 zile;
sa am scopuri si obiective bine definite, caci doar in acest fel voi reusi;
că sănătatea se pierde uşor şi se recâştigă greu;
că un card Visa poate cumpăra pantofi şi croaziere, dar nu şi inimi;
că dorul de bunici e nestins;
să apreciez ceea ce am, pt ca sunt oameni care au mult mai putin;
că-n viaţă trebuie să am răbdare, ambitie, curaj, si sa nu-mi pierd credinta, pt ca orice vis prinde contur dacă nu uit să cred;
că satisfacţiile vin atunci când muncesc mult;
că dragostea e pentru totdeauna;
că iubirea adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adorm zâmbind în braţele celuilalt, istovita după o zi grea;
ca singura bogatie uneori, poate fi doar dragostea;
-  si apropo de asta va propun o poezie care apartine unui prieten de suflet, si care spune asa:
Un lucru bun cand esti sarac
Si cand iti bate foamea-n poarta
E sa iubesti fara de leac
Si sa te lasi purtat de soarta.
Cand ai sa vezi ce greu mai este,
Sarac sa fii, sa n-ai nimic,
Sa-ti amintesti acea poveste
Despre iubire ... la infinit.
 ( Titel Ghe.)

 

duminică, 23 februarie 2014

Stare de poezie


Printre multe alte lucruri care imi plac ( voi reveni curand cu o lista) ador la nebunie poeziile. De toate genurile, dar bine scrise, cu versuri care sa trezeasca anumite stari in mine, sa ma faca sa reflectez, sa raman cumva miscata de acele randuri. Cand mai am timp si de poezie? Printre picaturi, in dimineti linistite, cu o cafea alaturi, cu mintea limpede si avida de tot ce e frumos pe lumea asta. Daca am uitat putin de cititul clasic, cu cartea in fata, pe fotoliu, am gasit si online oameni frumosi si talentati pe care ii citesc cu drag. Cateva exemple ar fi acestea, culese de peste tot, le pastrez, si uneori le recitesc, cand starea mea interioara cere acest lucru.




GRESEALA DIN TRECUT

Greseala din trecut te macină usor    
Servindu-ti barieră în trecut si viitor.                                            
Te macină tristetea, regretele te-apasă,
Ai vrea să-ntorci trecutul, să  stergi ce nu te lasă.

Constati că-i prea tarziu, te crezi nefericită,
E loc si pentru soare, e loc să fii iubită,
Furtuna se va stinge, vei fii iar usurată,
E loc si pentru soare, s-apăra încă-odată.

Te nasti.... și lupti .......castigi si pierzi,
Doar.... Dumnezeu e calea.
Să-nvingi .........să nu cedezi!

Sorin Dragos Butucel




ÎN CĂUTARE DE SINE  
                                    

Mă caut în zări, în tări străine,
În prietenii mei și în necunoscuti.
Mă caut în cărti, în filme, vitrine,
În oamenii săraci și în cei avuti.

Mă caut disperată, mă strig pe mine!
Mă întreb cine oare eu sunt?
Ca ea, precum el sau poate ca tine?
Sunt lucrul măreț sau mic amănunt?

Mă caut în toate și pe oriunde,
Dar cel mai adesea nu-mi amintesc,
Că adevărurile despre mine profunde,
Doar în mine pot să le găsesc.

Rătăcesc atâtea zile-n căutare...
Deși trebuie să caut în interior.
Cu mâini obosite și ochi în disperare,
Nu voi înceta să mă caut, până ce-am sa  mor.

Anastasia Popescu





VREMEA TRECE CA NEBUNA


Vremea trece ca nebuna
N-aşteptând pe nimeni, parcă;
Zilele se pierd întruna
Spunând timpului să tacă…

Peste ani se-aşterne seara,
Timpul tău demult s-a scurs;
Vara şi cu primăvara
Şi cu dorul ţi s-au dus…

Timpul vine şi tot pleacă,
Zilele se duc întruna,
N-aşteptând pe nimeni,parcă
Vremea trece ca nebuna…

Când simţi viaţa ca povară
Şi când soarele-e-n apus,
Peste ani s-aşterne seară,
Tot ce-a fost frumos s-a dus,

Timpul tău demult… s-a scurs!

Florin Radulescu




Casa parinteasca

Din cand in cand mai vin pe-acasa
In satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad in curte
Si mama nu mai iese-n prag.
In poarta-atarna o crenguta,
Un semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid cuprins de nostalgie
Si intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Si niciodata nu mai vin.
Doar nucul cel sadit de tata
Si-al nostru caine gospodar
Ma-ntampina si ma intreaba:
"De ce ne vii atat de rar?"
Ma uit la casa coscovita,
La strachina ce s-a uscat,
La bietul caine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
In casa lucrurile toate,
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
 Nu-i mama ca le-ar da de rost.
Cand dau sa ies batranul caine,
Cuminte si intelegator,
Imi linge mana, parca-ar-zice:
"Nu ma lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de durere
Ne despartim batuti de soarta...
Totuna ma intorc acasa
Si nu mai pun crenguta-n poarta..




 

UN TREN CE N-A VENIT

Fiind copil, adesea ma visam
Pe un peron de gara parasit
Un tren ce nu venea, tot asteptam
Privind mereu spre ceasul ruginit
Ce intr-un colt de gara nu voia
Sa mai arate timpul ce-a trecut
Si-ncremenit ca mine, astepta
Un tren care nicicand n-a aparut.
Si anii au trecut usor, pe rand
Fara a -ntelege cu adevarat,
Ca eu, pe-aripa timpului zburand
Si sa visez, de mult, am incetat.
Iar astazi, cand privesc in urma mea
Cu tot ce-a fost, cu bune si cu rele,
Eu inteleg ca visul meu era
Fara sa stiu..povestea vietii mele.

Elena Neicu




Mărire ţie frumosule cuvânt 


Cum poţi să zbori, când aripile-s frânte?
Cum poţi să plângi, când lacrimi nu mai sunt...
Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,
Doar tu ştii asta, frumosule cuvânt.

Tu ştii să mângâi şi suflet şi durere,
În faţa neputinţei nu te pleci.
Păduri de vise legeni în tăcere,
Dând amintiri curate, gândurilor reci.

Tu poţi să faci iubirea să ne cânte,
Tu poţi să dai durerii un alint.
Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,
Doar tu ştii asta, frumosule cuvânt.


Bunget Marin



marți, 11 februarie 2014

Sa nu renunti!



  E lectia mea preferata in materie de dezvoltare personala.
Pentru ca orice drum lung incepe cu primii pasi. Cele 3 unelte de care orice om are nevoie in acest drum sunt Ambitia, Motivatia si Telul.

AMBITIA, pe mine,  m-a ajutat sa ma cunosc, sa constientizez nivelul la care ma aflu, sa am puterea de a recunoaste fara mandrie, faptul ca sunt pe un drum gresit si sa vreau mai mult.

MOTIVATIA a fost cea care m-a impins sa fac o gramada de sacrificii, ce inca nu s-au terminat, pt scopul final. Planurile, sperantele, gandurile, toate pot deveni realitate, daca nu cazi prada comoditatii.

 TELUL. El e cel care ma indeamna zilnic sa aspir, sa cred, sa nu renunt, sa invat permanent, sa citesc oricand pot, macar 2 randuri, si sa lupt, atat cu mine, cat si cu cei care ma trag in jos, indepartandu-i, caci altfel nu se poate.

  Este o dorinta de autodepasire si perfectionare atat pe plan personal cat si pe plan profesional. Nu exista o limita a anilor de studii, omul cat traieste invata, dar cat mai mult preventiv, si nu din greseli! Pentru ca o vorba spune asa : „Incearca, si poate, vei pierde. Dar daca nu ai incercat, ai pierdut deja!”

  Un material, de pe youtube,  vizionat acum ceva timp, m-a ajutat si m-a impins  sa incerc sa-mi depasesc limitele si sa-mi pun intrebari. Si sa nu ma opresc niciodata din a cunoaste..
Il recomand tuturor, e un material in lb. engleza, din care sper ca concluziile sa fie aceleasi :
SA NU RENUNTI!
SA CREZI IN VISE!
SA LUPTI!




  As fi vrut sa zic ca aceste randuri le-am citit undeva, ca sunt definitii din carti, dar sunt chestii simtite si traite pe propria piele. Daca cineva mi-ar fi spus cat de multe poate face mintea omeneasca si de cate e in stare, motivata fiind sa ajunga undeva, poate nu-l credeam.
  Insa  teoria fara practica e egala cu zero. De aceea e importanta experienta in viata. Numai de acolo poti discerne binele de rau, in relatia cu oamenii, sa formezi prietenii frumoase, si sa alegi in ce tabara vrei sa fii, in functie de ce vrei de la viata.
  Amintirile din trecut, in cazul meu,  au iarasi un rol important. Acestea imi confirma, inca odata, calitatile de acomodare, apartenenta, spiritul de echipa,  atitudinea profesionala, colegiala si  lucrurile memorabile, pe care le retraiesc cu zambetul pe buze. Un mic filmulet despre toate acestea, puteti vedea aici. 

Pe viitor, nu-mi doresc decat sa fiu fericita, sa ma bucur de oamenii din jurul meu, de familia mea, si sa las ceva in urma, celor ce vin dupa mine!
Iar voua, sa aveti puterea de a visa, si....SA NU RENUNTATI!



sâmbătă, 1 februarie 2014

Viata in propriile maini



  Se temea lumea ca nu o sa avem iarna. Avem din plin..E timpul povestilor la gura sobei. Nu puteam sa nu retraiesc cateva momente importante din trecut, care m-au calit si sa-mi arat recunostinta fata de  oamenii ce mi-au dat putere sa merg mai departe..
  Putini dintre voi stiti faptul ca nu am avut o viata prea usoara. Dupa o copilarie scurta, in care parintii s-au straduit sa ne ofere  atat cat se putea la vremea aceea, viata a luat o intorsatura brusca. Mama s-a stins, dupa o lupta grea, cu o boala nemiloasa, iar eu, fiica cea mare a lor, le-am indrumat pasii celor 2 surori mai mici, catre o viata in care doar credinta in Dumnezeu, cinstea, omenia si notele din catalog aveau sa ne dea o speranta catre o viata mai buna.
A urmat o perioada dificila  pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.


  Anii au trecut.  Fetita aceea, mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.
  La varsta de 16 ani, dupa terminarea unor cursuri in domeniul industriei textile, impinsa de atatea lipsuri si greutati, m-am prezentat a doua zi la poarta unei fabrici de confectii din oras, unde dupa mai multe probe, in diverse faze, am fost acceptata in sectia de finisat. Pentru necunoscatori, e una din fazele terminale ale unui produs de imbracaminte, inainte de a fi livrat catre destinatia unde clientul o comercializeaza ( export). Acomodarea cu programul, colectivul, munca la norma si tot ce presupune statutul de angajat nu au fost deloc usoare, datorita conditiilor de munca, orelor suplimentare in care eram exploatati la propriu, si remuneratiei, deloc egala cu munca si efortul depuse. Toate astea nu mai contau, eram mandra pt oricine dorea sa stie ce mai fac sa mentionez ca acum sunt pe picioarele mele si ca lucrez pt putinii banuti, din care reuseam sa-mi bucur si surorile cu ceva dulce in ziua de salariu, iar in casa contribuiam la cheltuielile familiei, pt bunastarea noastra. Nici nu mai conta cate ore dormeam pe noapte, diminetile geroase cand alergam sa prind tranvaiul ce avea sa ma aduca din nou la munca, sau faptul ca timpul liber era un vis. Nu pot uita, si pastrez si acum un carnetel in care imi notam ce vis urma sa-mi indeplinesc din avansul sau lichidarea lunii urmatoare. Si cat de mandra eram de mine si de lucrurile cumparate, cu 2 maini micute si dibace. Unde mai pui ca aveam si rate pt o masina de spalat, ce mi-a usurat munca si timpul, chiar daca in acte figura tatal meu, minora fiind. A fost decizia mea, am riscat si nici in ruptul capului nu vroiam sa renunt.
  Dupa 4 ani de croitorie, in care tehnic vorbind, invatasem sa fac aproape orice, l-am intalnit pe sotul meu. Atunci mi-am zis ca am nevoie de o schimbare, ca vreau si pot mai mult. Sotul mi-a fost alaturi, m-a incurajat si am decis impreuna ca voi face un curs de vanzari, urmand prin acest lucru sa fac o reconversie profesionala. Viata mea s-a schimbat, eu m-am schimbat de atunci, am invatat multe, dar mai ales, la nivel de comunicare cu oamenii, in general.
  Cum orasul in care locuiesc e intr-o criza financiara fara iesire parca, asta a afectat involuntar si din punct de vedere al ofertei de locuri de munca. Au fost perioade in care am acceptat si posturi prost platite, sau neplatite, datorita neseriozitatii angajatorului.
   Din toate am invatat cate ceva, am invatat sa ma apreciez  pt calitatile dobandite, am “furat” meserie de la oamenii mai buni ca mine, si nu imi este rusine, chiar daca intr-o perioada scurta a vietii mele am dat cu mopul intr-un supermarket, din dorinta de a contribui, atat cat puteam, impreuna cu sotul meu, la construirea unui viitor impreuna. Si exemplele pot continua, pt ca munca innobileaza omul, atata timp cat e cinstita si legala. Am vandut si gogosi in piata, si casete, sau CD – uri cu muzica, am facut popcorn, sau pizza, am ambalat biscuiti, am fost agent de vanzari la o firma de telecomunicatii, iar in prezent sunt lucrator intr-un complex comercial, din orasul meu.
 
 

  La 27 de ani, am deja 7 ani de casnicie, inceputa de la lingura si sare, in care nu imi lipseste nimic acum. Orice inceput e greu, dar cu multa ambitie si sustinere, am reusit.
Oboseala, lacrimile, noptile nedormite din cauza grijilor, toate au ramas in urma cand privesc la tot ce ma inconjoara, obtinut prin munca, si o buna gopodarire a banului. CONCLUZIA?
Nimic nu e imposibil, cand iti doresti cu adevarat si lupti sa fii mai bun de maine, sa te autodepasesti. Asta a fost scopul meu, sa-mi demonstrez mie si celorlalti ca sunt capabila sa port cu demnitate o cruce grea si sa o duc pana la capat!


Aceste randuri le-am scris pt mine si toti cei care cred ca nu exista iesire dintr-o situatie grea. Nu ma consider o victima a vietii, adevaratii invingatori sunt cei care renasc din propria cenusa, care cu sufletul tandari, gasesc in ei speranta zilei de maine si puterea de a o lua de la capat. Exista luminita de la capatul tunelului. Pentru ca toate filmele si povestile (reale sau nu) se termina cu happy end :). Cu Dumnezeu alaturi nimic nu e imposibil! Așa cum lutul trebuie să treaca prin vapaie ca sa ajungă mai trainic, tot asa si viata nu poate fi desavarsita decat prin grele incercari. 



miercuri, 23 octombrie 2013

Patriot = muritor de foame?



  Iubesc Romania de mor pt toate lucrurile frumoase si bune din tara asta, si mai ales ca m-am nascut aici. De mica am fost educata in spiritul acesta. Daca esti roman adevarat sigur iubesti lucrurile care ne definesc, despre care am scris aici .
Dar trebuie sa admitem ca avem si puncte slabe, lucruri rusinoase pe care le ascundem sub pres, sau ne prefacem pur si simplu ca nu exista. Sa va dau un exemplu? Oferta locurilor de munca. E doar unul din punctele nevralgice ce ar trebui luate in vedere de mai marii nostrii conducatori.
Din acest punct de vedere stim bine cum sta situatia, cati someri suntem (oficial, cel putin) si cum oamenii din jur fie s-au resemnat de mult cu traiul greu, participa la greve, mitting - uri, voteaza, spera sau pur si simplu, abandoneaza idea de a fi muncitori pe “ogoarele” patriei si iau drumul strainatatii. Unde stim bine ca nu fug cainii cu covrigi in coada, dar cel putin duc un trai decent si sunt respectati. Ceea ce la noi, oricat te-ai stradui ( a se intelege LEGAL ) nu se va intampla asta. De ce? Pentru ca avem legi care se contrazic una cu alta, pt ca uneori nu se vrea, pt ca omul de rand e invatat cu traiul greu ( mai ales in mediul rural), pt ca….Nici nu mai conteaza! Satui de politica mincinoasa, cauza multor nenultumiri, oamenii cu potential au hotarat ca e momentul sa duca faima tarii peste hotare.


Daca aici nu puteau fi decat sclavi pe salarii mizere, au decis ca merita si pot mai mult, dar intr-o tara civilizata, care le valorifica mai mult capacitatile. Asa se face ca unui oarecare muncitor de aici i-ar trebui inca 3 vieti sa poata ajunge la suma castigata de colegul / vecinul / prietenul sau ce a avut stralucita idee sa-si incerce norocul printre straini,  dincolo de granitele tarii, pt un trai mai bun.
Acum va intreb pe voi ce de facut? Plecam toti din tar asta? Tarile straine nu mai sunt de mult un mister pt nimeni, pana si omul simplu, de la tara a trecut macar odata granita si a descoperit un alt nivel de trai. Poate unii s-au realizat, poate unii s-au intors codasi de unde au plecat, dar totusi nu exista om ce nu si-a pus acesta intrebare cand s-a simtit constrans de situatie, asa cum ma simt eu acum. E imposibil sa nu privesti cu jind la cei care au reusit sa-si implineasca visurile, dar totodata sa fii prevazator in  ce priveste viata si viitorul tau…




Ce planuri aveti voi, cei care ati ramas in Romania, in viitorul apropiat?
Pentru ca toata lumea le are. Fiecare incercam sa ne croim un drum in viata, sa creionam in minte un traseu, un drum de urmat. Mai usor sau mai greu de parcurs, depinde. In tara sau in strainatate.  Insa telul conteaza si pt asta luptam cu viata zi de zi.
Eu, cateodata, cu gandul la o viata mai buna zambesc, alteori ma razvratesc, alteori traiesc doar clipa din prezent. Frica zilei de maine, incertitudinea, mi-au demonstrat ca unele vise mor din fasa si nu vor deveni nicicand realitate. Poate sunt prea marete, poate uneori imi lipseste curajul, poate viziunea, habar n-an.
E adevarat ca nu aduce anul ce aduce ceasul, dar asta nu inseamna ca vom sta cu mainile in san, neputinciosi, asteptand ca in povestea drobului de sare sa se intample ceva. Rolul nostru e sa pornim de la premiza ca totul va fi bine. Dar oare unde? Aici sau pe alte meleaguri?

marți, 8 octombrie 2013

Puterea din noi


   Intr-o vreme citeam diverse chestii motivationale si de dezvoltare personala. La inceput de curiozitate, apoi m-am revoltat in mine, caci un strain ne invata ceea ce exista deja in noi : forta de a ierta, de a ne continua drumul in viata, pt ca fiecare avem necazuri si dureri, dar cateodata parca ne doboara. Suntem neapreciati, neintelesi, tradati, dezamagiti, mintiti, ne pierdem increderea si echilibrul, suspinam de dor si dragoste, impovarati de griji si datorii, dar tot de noi si de motivatia noastra depinde cum stim sa facem haz de necaz, pana soarele iese din nou pe strada noastra. 


 De curand am citit chiar un comentariu la un articol de genul asta in care un cititor, satul de atatea sfaturi si sugestii despre cum ar trebui sa actionam in momente de tristete spunea cam asa ceva: “Puterea e in noi. Nu avem nevoie de specialisti , psihoterapeuti, sau de altcineva care sa ne imbarbateze si sa ne faca sa realizam ca de fapt, ne putem vindeca si singuri. Nu sunt de acord sa platesc pe cineva care sa ma faca sa vad  cat de puternic pot fi pt a-mi vindeca ranile sufletului. Nimanui nu- pasa mai mult de viitorul meu decat mie insumi” .
Pe zi ce trece dau dreptate acestei pareri. Nu neg toate meritele ce se cuvin acestor oameni cu scoala, dar personal cred ca totul in viata tine de autocontrol si cat te cunosti pe tine, limitele tale, modul de viziune al vietii, total negativist sau cu speranta in mai bine, reactiile in momente de cumpana...
Si din pacate pt psihologi, nu sunt singura care e de acesta parere, sau au alte motive pt care nu merg: lipsa educatiei in acest sens, rusinea, lipsa banilor, etc.
Cati din cei ce au o apasare merg la o sedinta la psiholog la noi in tara? Procentul e foarte mic, si eventual cel mai bun psiholog ramane sotul, mama, prietena, vecina, colega de scoala sau de serviciu, sau ne izolam intr-o lume a noastra, in care lasam depresia sa-si faca de cap, devenim violenti, alcoolici,  si ajungem fie la morga, fie direct la psihiatru, declarati pericol public si izolati departe de ochii lumii, intr-o rezerva, legati si sedati pt a nu face rau personalului medical.
Si toate acestea pt ca avem personalitati ce reactioneaza diferit in fata problemelor, unii trec usor, iar altii raman marcati pe viata. Nu avem incredere sa impartasim nimanui necazurile noastre si nu ne gandim la urmari, lasand supararile sa ne intunece judecata. Ce e de facut?
Voi incerca sa enumer cateva din lucrurile care functioneaza la mine, testate pe propria persoana. Incerc sa gasesc persoana cea mai apropiata de sufletul meu, care ma cunoaste cel mai bine, (sotul in cazul meu) caruia stiu ca ii pasa de viata mea si asa e de preferat, ca nimeni sa nu fie singur in astfel de momente.
Iar atunci cand am o problema am  puterea sa recunosc si sa caut solutii. De la cele mai simple, ma descarc vorbind, plangand pe un umar sau sciind aici oful meu, , ascult muzica, ce ma ajuta sa continui, incerc sa dau uitarii, sa raman optimista, si pana la urma tot raul spre bine. Cu rabdare si iubire, sprijin, le-am depasit pe toate.



Sa iesim cu bine din ele, cu totii, fac parte din experientele vietii ce au rolul de a ne cali, pt ca apoi sa iesim victoriosi la rampa, cu zambetul pe buze, bucurosi ca le-am depasit pe toate.
FITI PUTERNICI! AVEM DREPTUL LA FERICIRE, IAR VIATA NU NE DA MAI MULT DECAT PUTEM DUCE!


P.S. E doar o parere personala, neavizata, pur subiectiva. Daca va ajuta, sau considerati ca aveti nevoie, nu ezitati sa apelati la serviciile specialistilor in domeniu. Sigur veti gasi o usa deschisa si o rezolvare la problemele voastre..


 

duminică, 1 septembrie 2013

Placerea mea vinovata



  Despre desertul meu preferat, ciocolata, v-am mai vorbit in aceasta leapsa. Din fericire am un metabolism accelerat, cu arderi rapide si pot manca orice, oricand, la orice ora din zi si din noapte, fara grija kilogramelor in plus. Indiferent de sortiment sau marca, in combinatie cu fructe, iaurt, cereale, alune, lichioruri, creme sau simpla, ador gustul sau atat de bun si textura fina. In combinatie cu o cafea buna devine un deliciu si o folosesc si la prajituri, in creme sau glazura. 


  Deasemenea, la orice iesire in oras nu imi refuz niciodata acest moft, chiar in defavoarea altor bunatati. Daca unii au vicii mult mai daunatoare sanatatii, pt mine ciocolata e printre putinele lucruri la care nu as renunta. Ba chiar am aflat de curand ca previne bolile de inima si e un excelent afrodisiac! Cea amaruie e recomandata si in curele de slabire, iar in timpuri stravechi aztecii si maiasii foloseau ciocolata pe post de moneda.
Cei dragi stiu regula atunci cand vine vorba de un cadou: Decat o floare, mai bine o ciocolata. E un dulce care imi creeaza o stare de bine, de relaxare, e un moment magic, e un sentiment de iubire…simt fluturasi in stomac atunci cand am la indemana o ciocolata. Senzatie de nedescris!

     
  Carole Matthews a scris chiar o carte intitulata Clubul iubitoarelor de ciocolată, pe care mi-am propus sa o citesc in curand, pt ca este o carte cu femei si pt femei, care mi-a trezit interesul din recomandarile unor prietene.
Unde mai pui ca francezii, acesti maestrii culinari, patiseri si cofetari renumiti in toata lumea, i-au dedicat o zi speciala acestui dulce? E vorba de 11 iulie, ce se sarbatoreste inca din 1995.
Nu-mi amintesc exact actiunile din acea zi, a anului trecut, dar sigur am gustat macar o bucatica, din dulapiorul meu magic..:) Daca nu stiati, in Barcelona exista chiar si un muzeu al ciocolatei., situat in cartierul La Ribiera. Asa ca daca aveti drum pe acolo si sunteti curiosi, nu uitati sa-l vizitati si sa va delectati cu ….CIOCOLATA !!!


  14 februarie, , sarbatorita si de romani, ca Ziua indragostitilor e iarasi un prilej de a oferi iubitei un cadou dulce, iar in ziua aceea chiar se inregistreaza cele mai mari vanzari la ciocolata, printre alte atentii si suveniruri.Aceasta dulce bucurie imi aminteste, in special de gustul copilariei, chiar daca pe atunci oferta nu era atat de variata.
Ce apreciez la o ciocolata? Gustul, mereu altfel,  pt ca imi place sa incerc retete noi si delicioase, inseama explorare si placere. Si inseamna un moment numai al meu :).
In fine, as putea povesti despre cat de mult mi place ciocolata zile in sir, dar mai bine trag o fuga la magazinul din colt. Proviziile mele din dulapior sunt pe terminate si as vrea sa incerc ceva nou. Recomandari, cumva?