marți, 16 aprilie 2013

Primul rewiew – set cosmetice Orly

 

 Am castigat un set de cosmetice de la Orly, prin intermediul blogului Sabinei Cornovac. Vreau sa-i multumesc inca o data tare mult pentru premiul primit! Am ridicat premiul imediat ce am primit avizul in posta, si pt viitor voi cauta o metoda de a ramane fidela acestei marci, prin comanda online cel mai sigur, daca nu voi gasi  saloane partenere sau magazine distribuitoare de unde sa pot achizitiona gama Orly. Este un brand pe care il cunosc si de care am auzit acum mult timp, insa nu am avut ocazia sa il incerc pana acum.
Iata despre ce produse am sa va vorbesc astazi:
 

                                                   
  1. Plum Noir. Dacă vă plac culorile profunde, luxul, acesta este lacul de unghii potrivit pentru tine! Alunecă cu uşurinţă, fără striaţii sau mici bule. Are consistenţa perfectă pentru un lac de unghii. Rezultatul final este  lucios, de lungă durată. Chiar astazi când am purtat-o, am primit complimente. Avand in vedere ca este prima utilizare, voi reveni asupra acestui post si voi modifica daca imi voi schimba opinia despre produs, insa nu prea cred ca o voi face deoarece imi fac o parere foarte repede despre ojele folosite si de cele mai multe ori ramane aceeasi.


 2. Lacul de unghii Country Club Kaki de la Orly vine într-o nuanţă maronie luminoasa, care se va potrivi oricarei tinute vestimentare. Îmi place aceasta culoare, fiind una  discreta.
De asemenea, capacul si pensula ojei sunt foarte, foarte, foarte bune. Am uitat să menţionez ca e un lac uimitor de neted şi strălucitor.


  3. Eu nu sunt buna la descris culori, dar pentru mine culoarea e asemanatoare macului rosu.
Formula e surprinzător de densa, dar opaca, aplicata într-un singur strat. Formula Orly Haute Red contine o rasina naturala, speciala, care permite lacului sa adere perfect si in acelasi timp sa ramana intact pe unghie.
Cum rosu nu e roz, e greu sa gasesti mai multe nuante de rosu intens care sa fie frumoase. Ei bine, parerea mea s-a schimbat in momentul in care am vazut oja Orly Haute Red. E imposibil sa nu va placa aceasta nuanta! Este o oja care iese in evidenta datorita sclipiciului. O culoare ce nu trebuie sa lipseasca din colectia ta de lacuri.







  4. Nu ma pot opri sa-mi privesc unghiile. Prisma Gloss Silver de la Orly este folosita in saloanele profesionale din S.U.A. Este o oja profesionala, de calitate, durabila. E geniala, se usuca in cateva secunde, se aplica usor si arata perfect. Dintre toate, ramane preferata mea, merita sa o incercati! Lacurile Orly sunt renumite in intreaga lume pentru culori sofisticate, durabilitate si capacitatea de a ramane intacte pe unghii, dar si pentru perioada indelungata in care persista. 




  5.  In putinul timp liber am mai testat si uleiul pt cuticule Orly Cuticle Oil+ . Imi place acest ulei de cuticule, ajută la menţinerea sănătoasă a cuticulelor şi face unghiile mai puternice. Nu se simte gras ca multe alte uleiuri, puteţi aplica o picătură mica pe fiecare cuticula şi lăsaţi-l o sec. pentru a scufunda sau doar masati imediat. Spre deosebire de tratamentul meu anterior  Cuticle Orly Oil+ chiar functioneaza. Are un miros foarte placut (citrice/flori).Ramane sa-mi fac timp sa testez si crema Sheer Radiance.


  CONCLUZIE  - De ce să alegeţi Orly:
- Unghiile tale vor fi ingrijite cu produse profesionala, oja Orly, de cea mai buna calitate, va rezista pe unghie mai mult timp;
- Mainile si picioarele tale vor avea un aspect intinerit si ingrijit;
 - Culorile colectiei  te ajuta sa-ti creezi fie un look romantic, fie unul indraznet. De asemenea, poti merge cu incredere pe stilul nude.



luni, 15 aprilie 2013

Incantata de cunostinta!




Nu, nu e vorba de o intalnire face-to-face cu cineva. A fost mai degraba una virtuala si placuta in acelasi timp.

  Ca am participat la competitia SuperBlog cred ca stiti deja. Si ca orice competitie, evident a avut si un final.Cum putea sa se incheie altfel, decat printr-o intalnire la RSS Club – cafeneaua bloggerilor in weekendul ce tocmai a trecut, unde distractia a fost cuvantul de ordine. Oameni frumosi s-au cunoscut si offline, si-au strans mainile, s-au felicitat, s-au bucurat de premii, au dansat, dar nici noi, cei absenti fizic nu am fost uitati.Traim in era tehnologiei, asa ca ni s-a mijlocit legatura cu cei de acolo printr-o transmisie life , si cu sufletul eram deja alaturi de ei. Cele mai mari emotii le-am trait in momentul rostirii numelui in gala, dar mai ales in momentul afisarii clasamentului la proba “Calatorie legendara in Corfu” unde am primit punctaj maxim si sunt fericita posesoare a premiului I (un weekend pt 4 persoane, la Vila Alina din Predeal ). 
  A fost o placere sa cunosc, chiar si asa, de la distanta, organizatorii, sponsorii (multumesc Paralela 45 ) si o parte din bloggerii participanti la SuperBlog,  pe care ii salut cu drag.
  Cred ca ma repet, dar mi-as fi dorit tare mult sa fiu acolo! Cu siguranta vor mai fi ocazii de a ne cunoaste personal. Ma bucur pt noi toti, pt premiile castigate, pt ca le meritam dupa o luna intensa, dupa 14 probe in care ne-am duelat pt a ocupa locuri fruntase in clasament si pt ideea unei asemenea competitii ce ne stimuleaza creativitatea.
  Trasmisia life mi-a inseninat weekend-ul si ma simt mai bogata sufleteste. Astept sa intru in posesia diplomei ( care va sta la loc de cinste pe biroul meu si imi va aminti de reusita mea ) si a premiului – un weekend la Predeal pe care il voi petrece cu o tanara familie, cumnata si cumnatul meu, proaspeti casatoriti.

  Sa dea Doamne Doamne sa pot ajunge la urmatoarea intalnire. Pozele din gala m-au bucurat enorm, norocosi sunt cei ce au putut ajunge sa simta emotiile chiar acolo si sa lege noi prietenii. Sper ca data viitoare sa fac parte din peisaj si astept inceperea noilor probe, din toamna!





vineri, 12 aprilie 2013

CELE 3 DORINTE…




 


Cand m-am apucat de scris acest articol imi doream ca titlul sa fie Eu si pestisorul de aur. Sigur acum va intrebati daca nu cumva am luat-o putin pe aratura sau daca am schimbat profilul blogului. Nicidecum..:)

Azi, mai mult ca niciodata mi-e gandul acolo departe, la anii copilariei si ai povestilor. Mi-aduc aminte cu nostalgie de copilaria mea, atunci cand am aflat prima data de pestisorul de aur si cele trei dorinte.  


Niciodata n-am putut alege trei din multitudinea dorintelor de copil pe care le vroiam indeplinite de auritul pestisor. Si mai aveam mereu o intrebare: de ce era de aur? Chiar, de ce? Fermecat era, ce mai trebuia sa fie si de aur? Si daca era fermecat, de ce nu stia el ce dorinte aveam eu? De ce trebuia sa-i mai spun? Anii au trecut, multi, poate prea multi, sau poate am uitat eu de copilul din mine…





  Momentan nu trec prin cele mai fericite momente ale vietii si tot ce as vrea e sa intalnesc acest mic personaj al copilariei mele. Poate pt a-l mustrului putin ca a fugit definitiv odata cu anii copilariei, dar mai ales l-as ruga sa faca ce stie el mai bine. Sa-mi indeplineasca trei dorinte. Acum din tot ce imi doresc mi-e greu sa ma rezum doar la trei, dar prin eliminare, prioritare pt sufletul meu raman:

1.SANATATEA

Chiar daca suna a cliseu, e de fapt o realitate. Fara ea viata noastra ar putea fi inexistenta fizic. Chiar Schopenhauer  spunea ca “Sanatatea nu reprezinta totul, dar fara sanatate nimic nu conteaza .”
  Sanatatea ne poate da speranta zilei de maine, curajul de a privi zambind catre viitor, ne ofera sansa de a ne bucura de familiile noastre si tot ea ne poate tine departe de tot ce e frumos pe asta lume, daca nu avem grija de noi, asa cum spuneam si aici
ca e cea mai de pret avutie.







2. IMPLINIRE PROFESIONALA

 
Cariera reprezinta un aspect deosebit de important din viata unei persoane, datorita faptului ca ea se concretizeaza intr-o permanenta lupta pentru realizarea scopurilor si a obiectivelor propuse. Astfel, suntem dornici de a avea si de a ne dezvolta cariere avand in vedere atat nevoile personale cat si familiale. E lucrul ce ne mentine motivati, ocupati si care ne ofera pe langa nemultumiri, frustrari si oboseala, o liniste sufleteasca si un venit ce ne asigura traiul de zi cu zi.
Nu am ajuns chiar pe cea mai inalta treapta a societatii, insa am fost educata ca nimic nu e intamplator in viata si totul se realizeaza incepand de la munca de jos, cu seriozitate si perseverenta si cu spirit optimist. Am vointa si sper ca intr-o zi voi avea sansa de a avansa in domeniul care imi place atat de mult – cel al vanzarilor, sa pot spune ca sunt pe deplin implinita. Chiar daca e foarte greu de realizat acest lucru, nu mi-am pierdut speranta, desi simt potentialul ce zace neexploatat in mine si traiesc intr-un oras afectat de recesiune, inca mai am puterea si credinta ca va fi bine intr-o zi pt noi toti!

     3. UN CONCEDIU PRELUNGIT IN NATURA
  
Vreau sa merg la padure,
sa-mi umplu plamanii cu mirosul greu de mucegai al pamantului.
Vreau sa respir umezeala aerului, dimineata devreme,
sa privesc rasaritul din varful copacilor,
sa gust din ceata diminetii ce decoreaza  feriga 
si  muschii  ce  imbraca  copacii,
sa ma-nvaluie parfumul proaspat,
dintr-un amestec fin de brad si pin,  
sa-mi fac drum prin tufisurile misterioase,
sa simt adierea vantului cum imi mangaie chipul,
sa aud cum rasuna ecoul, facut de ciocanitul ciocanitoarei,  
ce bate ca un tobosar  cu  ciocul in scoarta copacilor,
sa-mi fac propria cale, pasind prin covorul de frunze multicolore,
sa-mi purific sufletul meu in aceasta  minunata lume a naturii.
Vreau sa locuiesc in linistea padurii …

Cine n-ar vrea să evadeze din nebunia citadină şi să redescopere gustul vieţii adevărate, în mijlocul naturii pure, nealterate de om, savurând tot ce poate fi mai frumos, mai natural, mai firesc, aşa cum ne-au fost ele lăsate, sa savureze frumusetile naturii cu nesat, departe de forfota obositoare a orasului, sa renuntam la a mai fi prizonierii acestui holocaust urban?  Iubesc tot ceea ce este verde in aceasta tara, pentru ca imi place la nebunie relieful si bogatia naturala a Romaniei (atat cat mai este).
  De multe ori dupa o zi  grea, incarcata de griji, nevoi si planuri e singurul lucru ce ma linisteste, in care ma regasesc, dar cum mie nu-mi place sa pescuiesc, unde as putea sa intalnesc pestisorul magic de care vorbeam mai devreme? In piata, la pescarie? Exclus. Sau poate l-a gasit altcineva inaintea mea, l-a pus in sacosa, l-a dus acasa si-l santajeaza cu mai multe dorinte de indeplinit, multiple de trei :))) Asa ca, cine are noroc are, are, cine n-are…n-are :)
   Doamne, cat imi place chestia asta, chiar daca nu sunt tocmai fericita, am gasit rezerve in mine pt a ma juca putin cu cuvintele! Noroc ca romanul face haz de necaz, mai ales in poezia ce urmeaza…


Cred ca stim cu toti povestea
Pestisorului zglobiu
Cum s-a dus odata vestea
Despre-un peste auriu…

Se spune ca un pescar
Pescuia de pe un mal.
Cum statea fara habar,
In apa vede un val,

Iar pe val un pestisor
Galben, galben, galbior!
Sau spuneam ca-i auriu!?
Eu nu l-am vazut, nu-l stiu.

Spun doar ce-mi aduc aminte
Eram doar un baietel...
Se vorbea mereu n-ainte,
Si azi mai aud de el,

Ca-mplineste-orice dorinte,
Insa nu mai mult de trei!
De-ai si alte trebuinte
Trebuie sa dai de ei…

Insa, aici e-o problema:
Nu stim de mai are frati…
Cred ca e singur la mama,
Ramane voi sa aflati…

Totusi, o avea vre-un rost
Ca sa va ganditi la el?
O poveste, ast-a fost
Despre-un peste mititel…

O poveste pescareasca
Cum s-au spus si se vor spune!
Insa patria Cereasca,
Nu-i poveste, e pe bune!!!

Daca multe ti-ai dorit,
Daca-n suflet esti pustiu
Nu merge la pescuit
Sa vezi pestele-auriu…

Chiar de vei gasi un peste
Asa cum a fost descris
Nu vorbeste, e poveste
Doar un peste cu dichis…


joi, 4 aprilie 2013

Moda zilelor noastre



  Am terminat acum mai bine de 10 ani un profil tehnic de ind. textila. Ca orice inceput in acest domeniu, am studiat vestimentatia inca de la aparitia ei, schimbarile de-a lungul istoriei si pana la moda zilelor noastre, influente si curente occidentale.
  Insa ce m-a determinat sa scriu aceste randuri nu e pt a ma lauda, ci un articol citit acum cateva zile, a unui blogger despre moda pitipoancelor ce sfarsea gandurile sale printr-o simpla intrebare adresata adeptelor acestui gen: “Atat valorezi tu, de ce te vinzi atat de ieftin?”
Am reflectat la intrebarea asta (nu pt ca ma regasesc, am cu totul alte preferinte vestimentare) pt ca am observat multe fete ce adopta acest stil penibil, isi asuma greseli catastrofale, strigatoare la cer chiar, ce le amana din start restul calitatilor. Cert este ca fiecare dintre noi suntem inconjurati (la propriu) de astfel de tinere, le vedem in fiecare statie de autobuz, in fiecare local, la fiecare concert, in fiecare scoala sau in alte locuri posibile. Fenomenul se raspandeste rapid, ia amploare. E precum o epidemie care se raspandeste nestingherita, doar ca nu are antidot. Toate aceste specimene vor atentie, vor sa fie "cool", vor sa fie inconjurate de idioti cu interese ascunse (NR. 1 – SEX), vor sa fie cunoscute sau pur si simplu nu sunt destul de inteligente incat sa-si creeze un stil propriu (de a se imbraca, de a gandi, de a vorbi, de a fi). Si renunta la ce au mai de pret. Inocenta. Inocenta si copilaria care nu ar trebui aruncate la gunoi ca si cand nu ar mai avea nevoie de ele.
  Personal, fara frustrari si urme de invidie, nu voi intelege de unde a pornit si ce vrea sa reprezinte acest gen, mi se pare o chestie de prost gust, de lipsa de educatie si de feminitate pierduta.Termenul de “sexy” a capatat o alta conotatie, insemnand pt generatia actuala goliciune, decolteuri generoase, buze tuguiate, machiaje tip sorcova si de aici vine si atitudinea barbatilor pt aceste adolescente, la care simtul ridicolului nu exista. Colantii, strasurile si rozul tipator reprezinta un must-have pt aceste victime ale falsei  normalitati in care traiesc…
Si ca tabloul sa fie complet, “o pitzi” adevarata inainte de a se imbraca merge la solar unde se bronzeaza bine-bine – se rotiseaza, de arata ca de la spitalul de arsi. Apoi isi pune unghii lungi de plastic, cumparate de la chioscul din colt sau de la taraba. Eventual cu model leopard sau zebra! Isi vopseste parul negru ca abanosul sau blond platinat. Isi trage un breton! Isi contureaza buzele cu un creion de o nuanta foarte diferita de ruj. Ca sa se vada ca e machiata, doar d-aia s-a machiat! Apoi pitipoanca se imbraca. Nu inainte de a-si ridica sanii undeva sub gat, cu un sutien push-up. De ce atata deranj?
Pentru ca e mult mai usor sa atragi atentia prin felul in care arati, decat prin ceea ce esti sau prin ceea ce stii sa faci. E mult mai usor sa iesi in evidenta fiind vulgara, imbracandu-te in haine mulate. Combinatiile stridente sunt alt element definitoriu al stilului vestimentar de pitipoanca - practic orice sclipeste in delir, orice are multe aplicatii, multe paiete. Si manelele merg mana in mana cu stilul pitipoancelor, chiar daca unele pitipoance apar si prin cluburi mult mai de figuri. O cauza importanta a acestui fenomen e sistemul de valori din Romania care este dat peste cap.
  Cateva poze ce ilustreaza stilul vestimentar al pitipoancei:








Am gasit si o definitie oferita de Radio Guerilla pe care puteti asculta aici.

Asculta mai multe audio diverse
:):

  E adevarat ca poate, televiziunile si tabloidele ridica la rang de dive femei gen Nicoleta Luciu, Bianca Dragusanu, Daniela Crudu, Monica Columbeanu, sexy brailence si lista ar putea continua de ex. negative, sau criza pe care o traversam a dus la restangerea bugetului, insa cred ca poti fi imbracata decent, adecvat oricarei imprejurari cu putini banuti.
Dincolo de toate astea exista atatea sfaturi pe internet, magazine online, site-uri de fashion si chiar ateliere pt doamne mai pretentioase de unde isi pot comanda un model preferat al unui produs, incat e pacat sa ratezi sansa de a fi remarcata, de a primi laude si de a-ti evidentia corpul fara a fi ostentativ imbracata, vulgara sau criticata. Oglinda trebuie sa fie cea mai buna prietena  si sfaturile celor mai avizati ar trebui avute in vedere.
  Pana la urma viata e doar una, trebuie traita asa cum simtim, dar trebuie sa fim maleabile si dispuse unei schimbari benefice in viata noastra, mai ales daca aduce cu sine frumusete, rafinament, eleganta, bun gust si un confort psihic ce ne face sa ne simtim apreciate. Pana data viitoare, fiti frumoase si aveti grija de voi!

miercuri, 3 aprilie 2013

Cateva chestii dragute..

Nu am uitat de blog, din contra, de ceva timp sunt cat se poate de activa pe aici, particip la diverse concursuri cu premii, campanii pt bloggeri, cum ar fi aceasta sau aceasta sau aceasta, etc, dar mai nou imi plac 2 lucruri: editarea fotografiilor intr-un mod cat mai original (cine e in lista de prieteni pe facebook stie acest lucru) si poeziile, in special de dragoste. Si atunci am zis sa le combin pe amandoua, sa vedem ce iese. Dupa ce am scotocit ieri pe google in cautarea unui program care sa ma ajute in acest sens, cam asta a iesit...






















P.S - Sper sa va placa, eu le ador, pozele sunt cat se poate de recente, facute mai mult in joaca, iar restul e meritul celor de la imikimi.com si pizap.