marți, 14 mai 2013

Muzica sufletului meu






 Am tot cautat o definitie a cuvantului “muzica”, insa nu am simtit ca ma regasesc in acele cuvinte. Pentru mine muzica e un balsam in toate clipele de veselie si melancolie. E glasul subconstientului, un vant ce  matura prin sunetele lui toate problemele si durerile mele, e armonia si echilibrul din viata mea, e lumina din intuneric, e refugiul catre alta lume, un drog ce ma poarta pe alte cai, e acel ceva ce imi face viata mai frumoasa..
Ce muzica ascult? Poate sunt mai demodata pt unii, insa cea care imi face sufletul sa vibreze e muzica anilor 90.

 

Nu o sa dau decat un exemplu – Laura Stoica. O voce feminina stinsa mult prea devreme, in mod tragic. O pierdere pt mine si toti ceilalti fani ai sai. Amintirea sa este inca vie in sufletul meu si a altor zeci de mii de oameni. O mare profesionista, o artista desavarsita, pe care o vom regreta si pe muzica careia am tresarit mereu. Pot spune ca glasul sau a fost cel mai bun psiholog de care aveam nevoie. Pe versurile ei am plans, pe versurile ei am ras, m-am indragostit si va ramane interpreta sufletului meu, iar albumele ei ocupa un loc de cinste in colectia mea de discuri ale acelor vremuri.. Stilul ei era unic.

  Regret faptul ca artistii nostrii nu sunt atat de pretuiti, decat atunci cand nu mai sunt. Anual au loc manifestatii in cinstea memoriei sale, si salut acesta initiativa pt ca merita. Laura Stoica era un artist complet!
  Astazi, cand piata muzicala e dusa catre alte extreme, imi e dor de glasul si valoarea ei. O voi pretui mereu pt ce a lasat in urma. Talentul sau e greu de egalat si va ramane pt mine o stea. Glasul ei bucura acum ingerii din cer :(


Frumoasa noastra,

Candva spuneai ca n-ai atins o stea,
Acum tot cerul e de partea ta...

Te-ai inaltat acum la stele,
E trist si parca prea devreme,
Ti-ai luat cu tine si iubirea ta,
Sa-ti fie alaturi langa inima ta,
Toti ingerii v-asteapta, raiul s-a deschis,
Sa va primeasca pe toti trei parca-i un vis,
Un vis din care noi ne vom trezi...
Dar ce pacat ca voi nu veti mai fi...

Focul se stinge, totul este trist,
Vom asculta un actor grabit,
Cand dorul ne apasa ne vom aminti,
Ca steaua ta pe cer va straluci...” (Ovidiu Komornyk)




P.S.- Nu trebuie sa ne amintim de artistii nostrii doar in zilele aniversare sau de comemorare a trecerii lor in nefiinta;



Tractari auto



Uite ca ajunsei sa mai scriu cate ceva si despre tractarile auto cu masini din Germania.
In primul rand, o firma la locul ei, cu “ustensilele” serioase si pretul decent pe care-l cer pentru un anumit transport ar trebui sa accepte comanda ta.
In al doilea rand, o firma la locul ei, iti prezinta toate detalii care se vor petrece in cazul in care vrei sa afli anumite informatii cu privire la al tau transport masini Germania Romania.
Ar trebui sa inceapa chiar sa-ti prezinte o platforma Germania, care-i toata munca cu ea si cum se foloseste, in cazul in care nu sti si vrei sa afli cum decurge transportul masinilor/masinii tale.
Vorbitul repede, gata sa scape de tine si lacunele in unele exprimari sunt primele semne ale unei firme neserioase.
Pentru un transport masini Germania multi apeleaza la o firma de tractari auto din Arad, poate si din motivul ca privind raportul calitate-pret oamenii-si fac treaba.
Istoricul lor le da dreptate si, de aceea, au putut sa castige increderea clientului, iar din mana-n mana si din glas in glas se aude ca ei, Optimal Auto fac o treaba buna.

Haide, inainte!



  Cand am inceput activitatea pe acest blog marturisesc ca nu l-am facut decat pt mine. Nu l-am setat pe modul confidential, dar nici nu imi pasa foarte mult de cei ce imi urmareau postarile. Scriam pt ca asa simteam si voi continua sa fac lucrul asta, mai ales ca in ultima vreme si inspiratia e de partea mea. Inca nu am ajuns la performante privind traficul, e mult prea devreme, dar privind in urma prind curaj. Invat zilnic de la voi, ceilalti si incerc sa redau in randurile ce le cititi toate trairile mele intr-un mod cat mai personal si pozitiv.
  Daca la inceput l-am luat ca pe un mod de rabufnire a tuturor starilor negative, cu timpul am inteles ca nu e cazul  si nici locul potrivit pt a refula. Avem nevoie ( pt ca si eu va urmaresc cu interes), de lucruri pozitive, comice chiar, de lucruri folositoare, de sentimente frumoase trezite la viata, chiar daca voi scrie si atunci cand tristetea ma va apasa, dar poate nu voi intra in detalii, sau voi sta un pic departe de blog, pana soarele va rasari din nou pe strada mea.
Si pt ca e marti, pentru cine e superstitios, va urez sa aveti 3 ceasuri bune, cu mult noroc si pana data viitoare va las pe mainile Nicolei,  sa va gadile urechile cu acordurile muzicii sale. BOXELE LA MAXIM!!!
Toate bune!


P.S. - Tare mult mi-as dori un feedback din partea voastra. Nu ezitati sa va exprimati opinia !

duminică, 12 mai 2013

Evadare in natura



  In saptamana de dinaintea Pastelui am petrecut cateva zile in linistea naturii, in satul natal al tatalui meu, Ramniceni, jud. Vrancea.  situat la 30 km de Focsani. O lume veche, simplă şi fără complicaţii inutile. Tineretul satului este inexistent,  au plecat cu totii prin tari straine, satui sa traiasca ca acum 100 de ani. Au ramas doar batranii, din ce in ce mai putini si mai batrani...Muntenii de aici au un accent atat de dulce si de taranesc, fara sa vrei ii iubesti. Si ma intampinară,  toti cei aflati la porti  cu “bună zîua” si ii auzeam susotind in urma mea ''o vinit nepoata cea mare a lu' nea Badiu Vasilache.”
Aici locuiesc de cativa ani o matusa (sora tatalui meu)  impreuna cu unchiul meu, ce se ingrijesc acum de casa si gradina, dupa moartea bunicilor.  M-am gandit sa le dau o mana de ajutor prin gospodarie si am plecat dis de dimineata de acasa. Dupa un drum de aproape 2 ore in care fierbeam de nerabdare sa vad si sa simt minunile naturii am ajuns. Si casa devenise acasa. Un loc drag mie si plin de amintiri.

Cerul era nebun de albastru, soarele-mi zambea, iar pomii toti ma-ntampinau frumos, cu parfumul si florile lor. Atunci m-am simtit cuprinsa de o nostalgie a trecutului, a copilariei cand bunicii imi dadeau mere din pomul de la poarta, pt ca eram prea mici si nu ajungeam la crengile lui sau ne jucam in leaganul din curte, facut de bunicul Badiu …
  Simteam nevoia  sa-mi incarc bateriile, lasand in urma asfaltul orasului si agitatia nebuna in favoarea ulitelor din Ramniceni, unde timpul parca sta in loc, asa cum spunea si Blaga in cartile sale, ca vesnicia s-a nascut la sat. Pentru că, tot vorba lui fie,

“aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.”

  Inca de cand am intrat pe poarta, s-au bucurat de venirea mea, i-am imbratisat cu drag si intr-o clipita,  neputand sta deoparte, am fugit repede in casa dupa cateva schimburi, mi-am suflecat manecile si ne-am apucat de treaba. Erau chiar in perioada aratului si semanatului.
Zgomotul tractorului se auzea in capatul gradinii, iar la scurt timp a si terminat, iar noi ne-am apucat de semanat de-ale gurii: porumb, morcovi, castraveti, leguminoase si verdeturi. Am facut toate astea pt prima data in viata, sa fiu ajutor de agricultor, cu o stangacie fireasca, dar cu mult spor si drag, bucurandu-ma in acelasi timp de roua din iarba, de cantatul cocosilor dimineata, de umbra pomilor, de greieri, de fluturi si gargarite, de ...de toate.

De adierea de vânt, de florile pomilor fructiferi si de cantatul pasarelelor. Mi-am adunat gandurile, am aprins o lumanare la capataiul bunicilor si am plecat de acolo cu sufletul incarcat de bucurie si optimism.
  Cat de putine lucruri avem nevoie cu adevarat pt ca sufletul sa râdă in noi! Doar odihnă, relaxare, aer curat şi mult verde, foarte mult verde si liniste.
  Va asigur, nimic nu e mai gustos, dimineata devreme, decat o cana de lapte proaspat muls, cu o turta pe plita imbătranita de vreme. Nimic nu e mai proaspăt decât o cană de apă de fântână, sau o seară de vorbă pe prispa casei. Un pahar de vin, plăcinte calde,  iarbă deasă şi oameni la masă. Musafiri de la oras, cum le zice matusa Lia. Miros de fum şi de mâncare aburindă. Clopote bătând la biserică, chemand credinciosii la Denii. Inca un ou copt pe jar si un pic de lapte la ceaun si apoi somn de voie.
  Aerul de tara m-a ametit. Încântarea mea a fost dincolo de aşteptări. M-a depăşit. Lumea satului pare a fi suspendată în timp, unde aparent nu se întâmplă nimic, şi cu toate acestea se întâmplă totul.

Acum, pot spune că sunt un alt om. Am învăţat să apreciez munca ţăranilor, bucatele tradiţionale, dar şi traiul simplu al oamenilor de la ţară. Am învăţat să apreciez şi să văd beneficiile mâncărurilor gătite în casă, fructele şi legumele culese direct din grădină, astfel că mi-am făgăduit să nu mă mai ating de măncărurile de tip "junk food".
  Si pt ca am si dovezi ale harniciei mele va las sa le priviti si voi. Poate asa va decideti pt o evadare in natura. Eu cu siguranta voi repeta figura…




sâmbătă, 11 mai 2013

Romania in fundul gol



  E weekend. Bubulina si-a indeplinit misiunile gospodaresti pe ziua de azi (gatit, curatenie, etc). De-ale femeilor casatorite…J
Acum zic, ca orice om, ca o pauza nu strica. Ma asez comod pe canapea si butonez telecomanda . Constat rapid ca nu a fost o alegere inspirata. Scandaluri, televovele, cancan-uri, senzationaluri, ( SOC! SOC! SOC! ) , reclame si sex. Cat mai mult sex!!! Incepand de la violuri, pt ca nu exista stiri fara un viol, pana la fatuci dezbracate care danseaza lasciv in timp ce producatorii isi freaca mainile de bucuria rating-ului., oriunde as incerca sa schimb postul, doar asta e in prin plan. Nici folclorul nu mai e cea fost odata… Generatia mai tanara a chinuit si a modificat in asa fel frumosul costum national de nici acela nu a scapat de lama foarfecelui in disperarea si vanatoarea asta de public avid sa vada picioare cat mai dezgolite. 


Uneori, şi ziarele „serioase” lasă să se strecoare, în josul cate unei pagini marginale de divertisment, sau de „diverse”, cate o barfă, picanterii semnate anonim despre celebrităţi din sport, cinema, sau politică. De o vreme, procentul de tabloidizare a tuturor ziarelor şi a televiziunilor a atins cote alarmante. Fenomenul este simptomul unei primejdioase degradări sociale, morale şi intelectuale. Bunul gust şi buna cuviinţă sunt în comă.
  Daca acum zeci de ani parintii nostrii nu aveau ca surse de divertisment decat Radio Romania Actualitati si cateva posturi TV, si alea bine cenzurate si controlate, ne putem considera norocosi, datorita tehologiei avansate, insa nu sunt de acord cu parintii care isi lasa copilul liber sa aleaga si sa ramana nesupravegheat, datorita lipsei de timp, in fata  televizorului sau pe internet. In scopul acesta au fost si cateva campanii de atentionare pt acestia,  care sper ca le-au dat de gandit. Inventarul „culturii” autohtone a ajuns să semene a  groapă de gunoi. Violul, crima, accidentul, vedetele de carton,  sunt principalele subiecte abordate. 

  Renunt indata la televizor in favoarea calculatorului. Aici, fie ca esti cautator de saituri XXX, fie ca nu, pe unele pagini esti redirectionat fara voia ta in sfera acestor mizerii, in majoritate internationale. Asta ma duce cu gandul la faptul ca unele lucruri au fost scapate de sub control, duse pana la o exagerare nefireasca a lucrurilor.
  Ce sa mai spunem despre facebook? Auzisem de curand un nou slogan “ Daca n-ai facebook nu existi”. Atunci ma intreb daca mai ramane ceva personal, doar al nostru, intim? Unii isi posteaza acolo intreaga activitate a zilei, cand se trezesc, starile pe care le simt, adevarate sau nu, unde se afla, dramele din viata lor, iar unii, mai “destepti” usureaza munca politiei dand indicii despre ei sau ajung sa fie pradati de hoti anuntand ca pleaca in vacanta.. Nimic nu mai e secret in viata lor. Multi se intalnesc pe strada si nici nu se saluta, dar impartasesc cu acestia toata viata lor in mediul virtual.
Aceasta socializare e inteleasa gresit, totul se interpreteaza dupa bunul plac al fiecaruia. Insa fara sa realizeze, multi risca sa cada in penibil. Ajung tinta comentariilor rautacioase sau pe mana politiei. Motivul pt care cred ca informatiile oferite despre ei sunt interesante e fie plictiseala, fie lipsa de modestie, fie frustrarile personale, habar n-am.
   Ideea e ca poate e vremea sa deschidem putin ochii, sa avem mai multa grija la mediul virtual si ce inseamna termenul “prieten” in adevaratul sens al cuvantului. Poate exagerez putin, dar imi place sa fiu prevazatoare cu viata mea si sa incerc sa fiu de folos si altora, daca se poate.
Si in cazul in care nu ati inteles, iata ce ne spune Mircea Badea despre aceasta retea de socializare, in stilul sau caracteristic…J


vineri, 10 mai 2013

Leapsa despre copilarie

  Pentru ca tot se apropie cu pasi repezi ziua copilului, pe 1 iunie, mi-am propus pentru voi un joc de aducere aminte despre copilarie. E de fapt o leapsa pe care era imposibil sa nu o preiau, avand in vedere intrebarile ce m-au provocat si mi-au trezit amintiri pretioase. Haideti sa vedem despre ce e vorba:


1. Care era jocul tau preferat din fata blocului?
Cred ca Ascunsa pt ca aveam o multime de locuri unde puteam sa ne furisam :).

2. Care este “dulcele” pe care l-ai manca si acum?
Nu as refuza niciodata o ciocolata!



3.  Care au fost desenele tale preferate?
Sunt multe. Imi aduc aminte ca urmaream cu placere Alladin, Sailor Moon, dar cel mai tare mi-au placut cele cu Ciocanitoarea Woodyy :).
 


4.   Pe melodiile cui ai crescut “mare”?
Mmm, sincer  “ Frumoasa-i vecina noastra..”  – Silvia Dumitrescu, Laura Stoica si Madalina Manole.

5.  Ce amintiri îți trezește guma Turbo?
Era “desertul” dulcele preferat al copilariei, faceam colectie de suprize cu masinute de la aceasta guma dulce dulce.


 6.  Ce visai să devii atunci când erai mica și ce-ai ajuns?
Mergeam des cu bunica mea la manastiri de sarbatori si vedeam in maicutele de acolo niste fiinte curate, inocente, simple, spiritual vorbind si imi doream sa am aceasta blandete in ochi si puritate in suflet. Anii au trecut, mai tarziu am vrut sa am indemanarea mamei la confectionat rochite pt papusi si am intrat in lumea confectiilor textile, impulsionata fiind si de faptul ca-mi puteam croi orice model de haina pt a fi in pas cu moda.


7. Cum ți-ai descrie copilăria în 3 cuvinte?
Scurta, memorabila, de vis.


Leapsa am furat-o de pe un blog, revin cu link!
Provoc pe oricine sa-si aminteasca de copilarie..:)




miercuri, 8 mai 2013

NOSTALGIILE UNEI ELEVE


  Despre scoala, in ultimul timp, nu se aud tocmai lucruri bune. Teoria de la anatomie se practica acum prin toalete, sali de sport, lectiile de karate au loc intre elevi si profesori, absentele au devenit un must-have pt generatia actuala, orele de dirigentie exista, dar lipsesc cu desavarsire, iar despre ex. de balaureat ce sa mai spunem? Din punctul meu de vedere reprezinta oglinda a 4 ani pierduti, a parintilor inconstienti sau inexistenti in viata copilului lor. Nici imaginea elevului nu mai e cea pe care o stim cu totii si cu care ne mandream. Elevele de acum se imbraca sumar pt a-si etala formele, in fustite scurte, cu tunsori si frizuri “cat mai trendy”, machiate ca o sorcova, iar baietii, pt a nu fi mai prejos apar tatuati, pensati, impodobiti cu tinte si blugi rupti, in incercarea de “a fi cool”.
Şi nu eşti şmecher îndeajuns dacă îţi lipseşte mobilul. E de dorit să fie unul de 9, 10 milioane, cu mp3, radio, căşti şi toate accesoriile.

  Diferenta dintre scoala de acum si cea de altadata (  nu de mult trecuta ) se simte, se vede, e colosala! Interesul pt invatat aproape nu mai exista, societatea e alta, tot timpul in schimbare, tehnologia, internetul, televizorul, toti factorii acestia au condus la schimbarea perceptiei fata de scoala, ce a dus direct si sigur la ingrosarea randului somerilor.
  Toate aceste elemente negative ma duc cu gandul la anii mei de scoala. Unde au disparut mirosul de cerneala din clasa, uniforma frumos calcata si pamponasele de la urechi? 

  Imi este dor de scoala adevarata, unde seriozitatea, implicarea si pasiunea cadrelor didactice duceau la elevi olimpici si la oameni care pe mai departe isi construiau cariere solide de pe urma anilor de scoala..Cei care se faceau remarcati prin rezultatele lor ajungeau chiar la panoul de onoare al scolii, o mandrie pt profesorii de acolo, ce nu conteneau sa-i laude si sa-i dea exemplu.
Pana la urma, cei mai frumosi ani din viata acolo ni-i petrecem, pe bancile scolii…

Imi amintesc cu cata emotie ii treceam pragul, la fiecare inceput de an, dupa lunga vacanta de vara. In primele zile, tarzii de toamna, asteptand cuminti venirea manualelor, povesteam colegilor amintiri din vacanta petrecuta la bunici, iar in pauze alergam nebuni prin curtea scolii, pana sunetul clopotelului ne vestea inceperea orelor. Sfarsitul anului venea pt mine cu batai ale inimii pe care le auzeam in ureche, cand la careu, in curtea scolii, se strigau numele premiantilor si eram felicitati pe rand, primind o coronita, o diploma si o carte, si astfel am ajuns la o mica colectie de carti primite, de ordin sentimental mai mult, pe care le pastrez si astazi in biblioteca.
   Acum, dupa atatia ani, pe fiecare dintre noi, elevii, destinul ne-a purtat in toate colturile lumii, in cautarea fericirii si implinirii, iar profesorii, mentorii nostrii, sunt acum pensionari, batrani sau plecati in alta lume. In toata activitatea lor de dascali ne-au indrumat, ne-au sprijinit asa cum au stiut ei mai bine, incercand sa faca din noi oameni “de soi” pentru  societatea in care traim.
  O parte din colegii mei sunt acum parinti. Ei sunt norocosii ce vor retrai aceste emotii, inca de cand isi vor pregati prichindelul, cumparandu-i rechizite, acuarele, ghiozdan, caiete, flori pt invatatoare, si tot ei vor asista la scrierea primelor litere din alfabet, la primele lucrari, note, serbari, etc.

  Si mai ales atunci cand copilul lor va pasi sfios catre scoala unde va petrece urmatorii ani din viata, ca parinte, singurul lucru pe care si-l doresc este ca viitorul sa le ofere alte sanse, prin prisma acestei institutii ce are rolul de a-i  pregati pt viata.
  Nu stiu ce legi vor urma sau incotro ne indreptam, cert e ca o schimbare e necesara privind sistemul de invatamant. Ceva care sa ne faca din nou sa credem vorba aceea ca SCOALA TE FACE MARE, care sa-ti dea satisfactia coatelor tocite, teancului de caiete scrise si minelor de pix consumate. Pentru ca diploma obtinuta sa nu mai zaca uitata prin sertare, in timp ce noi suntem injositi pe salarii mizere sau someri, fara o directie in viata…







marți, 7 mai 2013

ACTOR IN FILMUL VIETII



De cate ori nu vi s-a intamplat ca in momentele voastre de liniste sa plecati cu gandul departe, in trecut, sa rememorati ca si cand totul a fost ieri, momentele voastre bune si mai putin bune? Momente cand poate ati ras cu gura pana la urechi sau momente cand perna devenea un lac de lacrimi?
  Unii au povesti fascinante de viata, pline de invataminte pt cei ce le asculta, iar altii isi duc viata in tacere, introvertiti si singuri. Nu stiu cum e mai bine sa fii, exista pareri si de o parte si de cealalta, insa pot spune despre mine ca sunt ca o carte deschisa.
 Ii multumesc lui Dumnezeu pt viata mea mea, asa cum a fost, pt ca experientele din trecut m-au ajutat sa devin omul care sunt azi.
  Insa cum ar arata personajul principal, daca as juca filmul vietii mele? Mi-e destul de greu sa conturez o personalitate acelei mogaldeti de om pt ca sunt obijnuita sa observ si sa-i caracterizez pe ceilalti…E putin ciudat pt ca aici e vorba de mine si nu pot fi obiectiva.


Filmul incepe in toamna anului 1986, Sunt intaiul  copil, nascut intr-o familie modesta, de oameni simpli, cu frica lui D-zeu. Pe atunci tatal meu era lacatus mecanic iar mama casnica.
Copilaria a fost una obisnuita, dar nepretuita pt mine, atat prin continutul ei, plin de amintiri, cat mai ales ca si durata.. La varsta de 12 ani, cea care mi-a dat viata, chinuita de o bola grea, a parasit acesta lume. A urmat o perioada dificila pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.
 Anii au trecut, fetita aceea mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.
  E o persoana echilibrata, iubita, sustinuta de un om care pt voi poate nu reprezinta nimic, insa pt mine este totul. M-a invatat ce este iubirea, m-a invatat sa zambesc, sa cred in mine, mi-a sters lacrimile si mi-a redat increderea ca viata e frumoasa. Cred adanc si sincer in iubirea noastra si zi de zi destinul imi arata ca am intalnit fericirea.
Acum ma consider o tanara implinita, gasindu-mi linistea langa omul potrivit. Soarele, oricât de mare ar fi, oricât de puternic, oricât de fierbinte, lumina sa nu va fi niciodată deplină fără zâmbetul său. . Atunci când zâmbește, ochii îi strălucesc. Este un înger, o adevărată minune! Prin zâmbet, mi-a cucerit sufletul definitiv. Am știut din prima clipă, din momentul primei priviri, că este special. M-am îndrăgostit atunci iremediabil! De EL și numai de EL !
Acum, cu amintirea acelei zile în gand, socotesc că poate suferințele mele au avut un scop. Acela de a mă învăța să apreciez simplitatea, respectul, grija, dragostea. Acum pot iubi! Și o fac fără reținere, cu cea mai mare plăcere, din tot sufletul! Iubesc și sunt iubita! Și sunt cea mai fericita femeie din lume!
  In rest, sunt un om ca toti ceilalţi. Un om cu vise, cu frământări, regrete... sunt un om imperfect, care visează la o lume perfectă, chiar daca pt ceilalti pare a fi ceva imposibil.
 Există o singură fortă în tot Universul, care mă poate îngenunchea  - forta divina. 


  
Îmi plac lucrurile simple. Nu suport imitaţiile, prostul gust şi vulgaritatea. Nu concep viaţa fără familie, fara muzică, fără cărţi, fără iertare, prietenie, fără amintiri frumoase si armonie.
Sunt un om sensibil. Mă emoționez ușor, plâng când simt nevoia și râd destul de mult. Mă apropii mult de oameni și locuri; tocmai de aceea îmi vine foarte greu să plec, să renunț la oameni pe care-i iubesc și la locuri care-mi devin dragi. Cred că acesta este și motivul pentru care urăsc despărțirile, de orice fel ar fi ele.
Îmi plac oamenii calzi, oamenii care știu să respecte, oamenii sinceri care aduc în viața celorlalți lucruri frumoase și de folos. Nu îmi plac în schimb persoanele care vorbesc urât, care bârfesc și critică pe ceilalți după cele mai neînsemnate lucruri. Față de ei prefer să păstrez distanța.
Dupa toate furtunile din viata mea, in sfarsit am reusit sa-mi recap optimismul. De multe ori vreau să cred că tot răul se va îndrepta și că orice greutate primită îmi este oferită de D-zeu, iar El știe bine că îi pot face față atâta timp cât mi-a pus-o în cale. Ambitia de a le infrunta pe toate nu-mi lipseste, mai ales ca am un sprijin si stiu ce vreau de la viata.
Ma straduiesc, cat pot de mult sa nu deranjez pe nimeni, ba din contra, sa ajut daca e posibil, macar cu prezenta sau un sfat la nevoie.
Nu sunt omul perfect, nu voi fi niciodată și nici nu aș vrea să fiu. Pentru că tocmai imperfecțiunile ne fac speciali, nu-i așa? :)
  Acum privind spre viitor, nu pot decat sa astept sa mi se intample si lucruri bune, sa schimb firul povestii care incepuse ca o drama intr-un happy- end, ca asa e-n toate filmele…

Am căzut, m-am ridicat


Am căzut de multe ori dar tu m-ai ridicat
Credeam că sunt imuna la orice păcat.
Dormeam un somn adînc, co
șmar adevărat
Tu m-ai trezit, lumina ta de mine m-a salvat.

Zăceam neputincioasa în gropi comune, neîngropata
Cu sufletul amanetat, vîndut pe-un biet păcat.
Și sugrumam în mine, dorințe arzătoare și firești
Dormeam
și nu știam că tu exiști, că mă păzești.

Din valea plingerii de sine m-ai salvat, m-ai ridicat
Acum nu mai sunt oarba, lumina mi-ai redat.
Și cred în drumul meu, în soarta mea, în destin
Și-n sufletele ce-napoi mă strigă, să revin . 













Și rănile mi-ai vindecat, nu le mai simt deloc
Mi-ai luat durerea, sufletul mi-ai pus la loc .
Zăcea și el sfărmat pe undeva, într-un străfund
Nu mai aveam puterea să-l mai port, să-l mai înfrunt.

Azi visele nu mă mai sperie, le-am uitat de mult
În locul lor au apărut speranțe, că mai sunt .
Și că mai pot trăi și întâlni iubirea toată,
Și mă ridic, și plec la drum încă odată .

De asta te iubesc, că tu-mi ești fericirea,
Mi-ai alungat tristețea și mi-ai adus iubirea.
Și mă iubești, chiar și-n tristețea mea,
Cu mâna-ți caldă, tu mi-ai șters lacrima .

Al tău zâmbet mă încântă,
Orice greu parcă dispare.
Ma săruți mai lung, mai dulce,
Eu te strâng la piept mai tare.

Sunt doar o amintire grabnic scrisă
Pe-un colţ din ne'nţelesul infinit,
De-o fi să plec din viaţa-aceasta'nvinsă
Am fost..., azi nu mai sunt nimic.



Versuri : Fritz Constantin


luni, 6 mai 2013

TINERETE FARA BATRANETE



  Pentru inceput vom face o scurta incursiune in a religiei istorie, acolo la inceputuri, la originea omenirii, cand Dumnezeu a făcut trupul lui Adam din pământ, şi i-a suflat un suflet nemuritor, şi l-a pus în Raiul pământesc sau Paradis. Cat despre Eva, din coasta pe care o luase din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o langa el. 
 Aşa cum povesteşte Biblia, Adam şi Eva, ademeniţi de diavol, reprezentat sub forma unui şarpe, nu s-au supus lui Dumnezeu, mâncând din pomului cunoasterii binelui si raului, din care Dumnezeu le poruncise să nu mănânce. “Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”

 

Păcatul săvârşit de Adam şi Eva , numit păcat strămoşesc  s-a transmis ca o boală ereditară la fiii lor şi la toţi urmaşii lor. Au pierdut astfel nu numai viaţa divină, ci şi multe alte daruri pe care Dumnezeu le-a acordat lor : sfinţenia, curăţia , sănătatea,  fericirea, atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor. De fapt, şi-au dat seama că nu se mai iubeau, că au devenit egoişti, că oboseau muncind, ca se îmbolnăveau, că îmbătrâneau şi mureau!
  Acum, analizand urmarile pacatului stramosesc,  poate nu sunt singura care se intreaba, dar ce s-ar fi intamplat daca acesta nu era savarsit? Si aici ma refer in primul rand la existenta nemuririi. Vreau sa fac cu voi un scurt exercitiu de imaginatie…
Intalnim peste tot, aproape zilnic clisee gen  “traieste clipa” , “viata e numai una” , “anii nu se intorc”  , “nu te încrede în ziua de mâine” , etc. Dar oare cum ar  daca am fi vesnic tineri?
  Clipa sa stea in loc, sa ai puterea de a visa cu ochii deschisi, sa nu ne doara nimic, sa  avem energie, sa fim frumosi, destepti, in ascensiune si sa putem face orice. Timpul sa nu-si puna amprenta pe chipul si trupul nostru, sa simtim toate bucuriile vietii, sa putem sa ne construim viata cum vrem,  masurand avantajele si dezavantajele fiecarei decizii. Sa putem sa urcam pe munte, sa alergam pe strada, sa cunoastem oameni, sa putem face orice sport, sa dansam, sa ne batem cu zapada, sa mancam, sa bem fara sa ne gandim ca ne-ar afecta cu ceva. Bineinteles, totul cu masura. 

  
Pentru mine tineretea nu inseamna nonconformism, iresponsabilitate, destrabalare, urcat pe mese, peripetii. s.a. m.d. A fi tanar pt mine inseamna pofta de viata, curaj, descoperire, bucurie, zambet, amintiri, iubire, optimism. Sunt curioasa daca sunteti de acord cu mine sau cum percepeti voi o viata nemuritoare…
  Si pt ca ador poeziile am decis sa inchei postarea cu cateva versuri pe care le-am cules pt voi despre preafrumoasa tinerete:



Tinereţe, leagăn dulce,
Care legeni omenirea,
Pân' la tine nu-mi ajunge
Nici condeiul, nici gândirea.

Cine te-a trăit odată,
Nimic n-are mai de preţ
Decât dulcea amintire
A trecutei tale vieţi.

Nu e grai să poată spune,
Nici condei să poată scrie,
Tinereţe, tinereţe,
Viaţa ta de poezie...

Viaţa ta – grădină sfântă ,
Cu flori mii, în mii de feţe,
E fermecător de dulce,
Tinereţe, tinereţe.

Tinerete tinerete,
Plina esti de frumusete.
Tu ai tinerete anii dulci,
Dar prea repede te duci.


Tinerete, tinerete,
Cate imnuri ti-as canta,
Daca pan’ la batranete 
Ai fi tot mereu asa:

Numai zel si harnicie, 
Flacara de tainic dor,
Cantec, zel si bucurie,
Numai soare fara nori..

sâmbătă, 4 mai 2013

PASTE FERICIT!

 
Cei care se razboiesc sa aduca pace, cei care se urasc sa stie sa iubeasca, iar cei bogati sa invete sa daruiasca. Nu doar de sarbatori, in fiecare zi. Acesta e farmecul unei vieti frumoase. Nu-mi ramane decat sa va doresc cu ocazia invierii Domnului cele patru taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Un Paste Fericit!
              free glitter text and family website at FamilyLobby.com

vineri, 3 mai 2013

Betia puterii


  Cu riscul de a supara pe unii, trebuie sa-mi vars naduful aici. Cum altfel decat scriind ce gandesc?
  De faptul ca nu suntem toti la fel stiam. Si aici ma refer in special d.p.d.v. intelectual. Si e si normal, cred. Nu suntem o tara numai de academicieni. Romania are nevoie si de vacari, si de ciobani, si de menajere, nu? Am dat un ex..:)
  E meritul fiecaruia sa obtina roadele noptilor nedormite, laude si implinire profesionala, daca norocul ii surade. Pt. ca intr-adevar e o munca si un sacrificiu sa renunti la orele de joaca ( pt ca de acolo incepe invatatul ) in favoarea studiului, printre mormane de carti, eseuri, formule si tabeluri. Pana aici, toate bune si frumoase. 


Ce nu am putut eu intelege in toata ecuatia asta sau unde vreau sa ajung e ca odata parcurse anumite etape, urcand pe scara profesionala, brusc se intampla ceva in mintea unor oameni. Si aici ma refer la functionari, parlamentari si toti ceilalti ce ne sfideaza zilnic din priviri. Se lasa furati de un sentiment de putere ce le schimba comportamentul fata de alte paturi sociale si ajung chiar sa obtina diverse lucruri sau beneficii prin metode ilegale. Dar pana acolo e drum lung si toti acestia vor plati cadva pt faptele lor.
  Personal ce ma deranjeaza la acestia e Sindromul Hubris (cum il numesc specialistii ) sau altfel tradus, e acea atitudine superioara, evaziva, ignoranta, cu care suntem tratati, uitand parca de omenie, simplitate si modestie. Usor usor pierd contactul cu realitatea, cu nivelul de la care au plecat si nu le mai ajunge nimeni, asa cum se zice la noi in popor “ nici cu prajina la nas ”. 


Nu stiu sa existe leac mai bun pt acesta boala decat  “ caderea brusca din corcodus ”, la figurat vorbind. O alta zicala la noi in popor spune sa ai grija cum urci pe scara societatii ( pt ca nu e nimeni in zilele noastre nemuritor pe un scaun / functie ), caci la coborare vei intalni aceeasi oameni. Atunci va trebui sa inveti din nou sa dai buna ziua si sa le fi alaturi celorlalti, indiferent de pozitia profesionala. Numai ca s-ar putea sa nu fi privit cu ochi buni...
  Asa ca AVETI GRIJA si RAMANETI OAMENI!

Maestrul Arsinel in materialul de mai jos ne inveseleste putin, dar ne invata in acelasi timp sa ramanem modesti!!!
Alexandru Arsinel - Ce inseamna sa fii modest

joi, 2 mai 2013

Hai sa ajutam!



  Noi, dintru inceputul plamadirii acestui neam, asa ne stim, romani si crestini ortodocsi, de 2000 de ani. Traim fiecare perioada calendaristica din an cu frica de D-zeu, cu evlavie si cu credinta. Chiar saptamana ce sta sa se sfarseasca e incheiata cu o mare sarbatoare a noastra, a ortodocsilor. Sfintele Pasti. Despre ce inseamna acesta mare sarbatoare stim cu totii. Mai stim si ca pana in Duminica Pastelui ne pregatim timp de 40 de zile casele si sufletele pt a intampina Invierea Domnului asa cum se cuvine.
  Am sa citez din memorie cuvintele parintelui spuse la slujba de Denii la care am participat aseara despre acesta perioada : “Este un timp dăruit spre curăţirea inimii, de înălţare a duhului către Cel ce Se pogoară în mormântul sufletelor noastre ca să-l lumineze cu lumina Învierii Sale. E perioada credinţei. Mai ales în aceste momente este foarte important să nu uităm să facem daruri săracilor. Altă problemă importantă este să-i ajutăm pe fraţii noştri neajutoraţi, să le oferim mai multă dragoste, căldură şi compasiune. Este momentul sa ne dam mana cu mana, sa fim alaturi macar cu sufletul de cei aflati in durere. “ 


  Un astfel de caz este d-na Mariana Tilica, o mama care isi striga durerea catre noi toti pt a mediatiza cazul baietelului nevazator in speranta ca cineva ii va auzi disperarea si acest copil va putea vedea lumina zilei si se va putea bucura de copilarie. Este din Hanesti, Botosani si are nevoie de ajutorul nostru pentru a-i reda coplilului sau vederea.. La 6 luni a fost diagnosticat cu o afectiunea foarte grava a retinei, iar singura solutie este o interventie chirurgicala in SUA. Costurile interventiei si deplasarii se ridica la 30.000 de dolari, bani de care familia nu dispune. O oază de speranţă se întrevede printr-o operatie la clinica William Beaumont din Detroit care trebuia începuta de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale parinţilor sai. Cu fiecare zi ce trece timpul se  întoarce  împotriva sa şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele sale de a putea vedea vreodată. Dorinel are acum 4 ani.
  Aşa ca m-am gandit să scriu povestea lui, în speranţa că o vor citi destui oameni cu inima bună ce i-ar putea acorda o şansă să nu mai întrebe niciodată ce culoare are cerul, luna si stelele…


  Oamenii trebuie ajutati sa inteleaga ca ajutandu-si aproapele, se ajuta pe sine in primul rand, construindu-si comori in cer pt iertarea pacatelor.  Dacă cunoaşteţi oameni cu suflet mare, care şi-ar dori să sprijine acest sufletel nevinovat au acum toate mijloacele sa o faca si sunt bineveniti.. Noi putem sa-l ajutam pe Dorinel sa cresca mare si sanatos!
    Acestei cauze i s-au alaturat si o mana de bloggeri printre care si eu, Asociatia Salvează o inimă, Monitorul de Botosani, televiziunea locala Tele M, Biserica Vovidenia din Botosani in frunte cu Parintele paroh Partenie Apostoae si altii, cu totii dorindu-ne acelasi lucru : ca Dorinel sa vada!
  O rugaciune si un gand curat sa-ti aline sufletul, copil bun si sa poti vedea cat mai curand chipul mamei tale!

Cum poti ajuta

Doneaza
Titular cont : Tilica Mariana - mama copilului

RO68RNCB0579040596800001 - cont Lei
RO41RNCB0579040596800002 - cont in EURO

Cod SWIFT:RNCB ROBU
Sucursala Stefan Luchian Botosani
0231.549.150 - Tilica Mariana
0726.453.127 - mama Tilica Mariana.

Mai multe detalii si acte medicale gasiti pe blogul sau  - http://dorintilica.blogspot.ro/