vineri, 21 februarie 2014

Tochitura taraneasca



Ingrediente:

1 kg carne de porc ( fara os);
200 g ceafa porc afumata - specialitate (cu condimente si usturoi);
2 carnaciori picanti;
4-5 catei de usturoi;
2-3 linguri  ulei ( sau untura ); 
1 cana apa; 
1 - 2 linguri mix condimente (pt friptura);
1 pahar vin alb;
2 linguri pasta de rosii; 
delikat, piper;

Mod de preparare :

  Spalam carnea si o taiem cubulete. La fel facem cu carnatii si ceafa pe care le feliem , iar usturoiul il curatam si il tocam marunt.

  

 Intr-o cratita turnam ulei cat sa-i acoperim fundul acesteia si adaugam toata carnea. Se lasa pana se albeste.


Dupa ce s-au rumenit putin adaugam apa, usturoiul si condimentele. 


 Se fierbe totul, la foc mic, timp de 30 min. Apoi se adauga vinul, pasta de tomate, se potriveste dupa gust cu piper si delikat, si se mai lasa pe foc inca 15 min. In functie de tipul de carne folosit, puteti incerca un cubulet de carne, inainte de stingerea focului. 

Sugestie de prezentare - alaturi de mamaliga, un pahar de vin si salata de ridiche neagra ( dreasa cu otet si piper) :)




miercuri, 19 februarie 2014

Ciuperci umplute la cuptor


  Pentru ca astazi am multe lucruri de facut, am ales sa gatesc ceva simplu si rapid. La acesta reteta exista o sumedenie de metode de preparare, insa cel mai la indemana pt mine e aceasta varianta. Ciupercile raman zemoase si sunt deosebit de gustoase si aromate .
Compozitia cu care umpleti palarioarele ciupercutelor, poate varia in functie de gust, sau ce aveti la indemana ( ficatei de pui, carne tocata, cabanos, kaiser, sunca afumata, etc). E un excelent produs de post, daca alegeti varianta fara carne. Usor de facut si bune la gust, ciupercutele umplute la cuptor sunt o reteta ideala pentru bucatarii incepatori, dar si atunci cand nu avem mult timp la dispozitie!

Ingrediente :

10 - 12 ciuperci champignon mai marisoare ( cam 1 kg) ;
100 gr. kaiser;
5 catei usturoi;
delikat, piper;
patrunjel verde;


Mod de preparare:

  Incepem prin a spala ciupercile, apoi se scot usor piciorusele, pe care le vom folosi pt a umple palarioarele, impreuna cu celelalte ingrediente, mai tarziu.


  Asezam ciupercile in tava, cu palarioara in sus.Pentru ca ciupercile contin apa, nu necesita ungerea tavii cu grasime, sau ulei.


  Separat pregatim umplutura pt ciuperci. Vom toca marunt piciorusele, usturoiul si carnea cu care vrem sa le umplem ( in cazul meu kaiser).


  Pregatim o craticioara cu putin ulei ( sau 2 linguri unt, dupa preferinte), in care am calit doar piciorusele ciupercilor.


  Optional, pentru un plus de culoare si gust, se poate adauga un morcov ras, ceapa, sau ardei gras rosu. Cam asa arata ele calite.


  Dupa ce le-am calit, am adaugat condimentele ( delikat, piper), si am amestecat. Trecem la umplerea ciupercilor.  Pentru inceput, punem cateva cubulete de kaiser, dupa care, cu ajutorul unei lingurite, asezam cateva bucatele de usturoi.

.

  Deasupra, introducem cu grija in palarie, si putin deasupra, piciorusele ciupercilor calite.
Se introduc la cuptor, unde vor ramane pret de 30 min la foc mediu. Puteti orna deasupra cu cascaval felii, sau ras, rosii cubulete, masline, patrunjel verde, sau orice altceva va place.Se pot servi atat calde, cat si reci, ca aperitiv. Sper să vă placă și vouă și să le încercați. :)



 







marți, 11 februarie 2014

Sa nu renunti!



  E lectia mea preferata in materie de dezvoltare personala.
Pentru ca orice drum lung incepe cu primii pasi. Cele 3 unelte de care orice om are nevoie in acest drum sunt Ambitia, Motivatia si Telul.

AMBITIA, pe mine,  m-a ajutat sa ma cunosc, sa constientizez nivelul la care ma aflu, sa am puterea de a recunoaste fara mandrie, faptul ca sunt pe un drum gresit si sa vreau mai mult.

MOTIVATIA a fost cea care m-a impins sa fac o gramada de sacrificii, ce inca nu s-au terminat, pt scopul final. Planurile, sperantele, gandurile, toate pot deveni realitate, daca nu cazi prada comoditatii.

 TELUL. El e cel care ma indeamna zilnic sa aspir, sa cred, sa nu renunt, sa invat permanent, sa citesc oricand pot, macar 2 randuri, si sa lupt, atat cu mine, cat si cu cei care ma trag in jos, indepartandu-i, caci altfel nu se poate.

  Este o dorinta de autodepasire si perfectionare atat pe plan personal cat si pe plan profesional. Nu exista o limita a anilor de studii, omul cat traieste invata, dar cat mai mult preventiv, si nu din greseli! Pentru ca o vorba spune asa : „Incearca, si poate, vei pierde. Dar daca nu ai incercat, ai pierdut deja!”

  Un material, de pe youtube,  vizionat acum ceva timp, m-a ajutat si m-a impins  sa incerc sa-mi depasesc limitele si sa-mi pun intrebari. Si sa nu ma opresc niciodata din a cunoaste..
Il recomand tuturor, e un material in lb. engleza, din care sper ca concluziile sa fie aceleasi :
SA NU RENUNTI!
SA CREZI IN VISE!
SA LUPTI!




  As fi vrut sa zic ca aceste randuri le-am citit undeva, ca sunt definitii din carti, dar sunt chestii simtite si traite pe propria piele. Daca cineva mi-ar fi spus cat de multe poate face mintea omeneasca si de cate e in stare, motivata fiind sa ajunga undeva, poate nu-l credeam.
  Insa  teoria fara practica e egala cu zero. De aceea e importanta experienta in viata. Numai de acolo poti discerne binele de rau, in relatia cu oamenii, sa formezi prietenii frumoase, si sa alegi in ce tabara vrei sa fii, in functie de ce vrei de la viata.
  Amintirile din trecut, in cazul meu,  au iarasi un rol important. Acestea imi confirma, inca odata, calitatile de acomodare, apartenenta, spiritul de echipa,  atitudinea profesionala, colegiala si  lucrurile memorabile, pe care le retraiesc cu zambetul pe buze. Un mic filmulet despre toate acestea, puteti vedea aici. 

Pe viitor, nu-mi doresc decat sa fiu fericita, sa ma bucur de oamenii din jurul meu, de familia mea, si sa las ceva in urma, celor ce vin dupa mine!
Iar voua, sa aveti puterea de a visa, si....SA NU RENUNTATI!



duminică, 9 februarie 2014

Prima mea reteta culinara


Ciorba de perisoare 


   E prima reteta pe care ma bucur sa o impartasesc cu voi. E un fel de mancare care imi place la nebunie! Am gatit-o asa cum am mancat la bunica acasa.
“Câte bordeie, atâtea obiceie”. Asa imi spunea bunica, pt ca exista diverse metode de preparare. Alegerea va apartine, sau e in functie de specificul zonei geografice, sau  gust, preferinte ( unii nu pun alte tipuri de carne, oase, altii nu adauga ceapa sau miez de paine la perisoare, unii calesc legumele, sau fierb orezul, nu pun bors, bulion, altii o dreg cu otet, ou batut, etc ) . 

Ingrediente

300 g costite porc ( sau vită )
zarzavat de ciorba- radacinoase ( morcov, patrunjel, telina)
2 ardei grasi
1 l. bors
400 g roşii în conservă tăiate şi decojite
pasta de tomate – 1 lingura
1 leg. patrunjel
1 leg. leustean

Perişoare

500 gr. carne tocată amestec vită+porc
1 lingura orez
1 ou
1 ceapa mica
miez de paine- o felie fara coaja
1 leg marar
sare/delikat, piper, după gust


Mod de preparare

 Se spală oasele bine şi se pun la fiert în 4 litri de apă cu o linguriţă cu sare. Trebuie să aveţi grijă să spumaţi continuu.Se lasa la fiert cam 30 min. Daca folositi doar oase, fara pic de carne, se recomanda scoaterea lor, dupa timpul de fierbere. Nu a fost cazul aici, fiind costite cu carne suficienta, pt un plus de gust nu le-am scos. 


  Separat legumele se curăţă, se spală, si se taie cubulete potrivite (sau, dacă vreţi, le daţi prin răzătoarea mică). Telina poate fi pusa si intreaga daca nu va place prea tare.



   In oala de pe foc adaugam legumele si le lasam sa fiarba cam 15 min.

 
 Intre timp pregatim perisoarele.


  Unii fierb ceapa impreuna cu legumele. Eu o prefer taiata fin in carnea tocata, la care adaugam orezul, oul, mararul ( verde, din congelator, in cazul meu), miezul de paine, inmuiat in putina apa si scurs, sare si piper. Amestecam totul foarte bine pana se omogenizeaza.


  Formam perisoarele dupa dimensiunile dorite si le dam prin faina, sa-si pastreze forma.* E bine să aveţi un castronel cu apă pe masă în care să vă „înmuiaţi” mâinle, ca să nu se lipească de palme carnea.  


  După ce au fiert legumele, se lasă flacăra la minim şi se adaugă perişoarele.


  Se fierb până se ridică perişoarele la suprafaţă, 25 – 30 min, dupa care adaugam borsul, ardeii grasi ( pregatiti din vara la congelator, altfel se fierb impreuna cu radacinoasele ). 

  
  Dupa cateva clocote se pun rosiile cubulete, impreuna cu sosul de rosii si o lingura de bulion, pt ca ne place ciorbica cu multa culoare si gust. 


Se opreste focul si se adauga verdeata tocata marunt. In cazul de faţă am utilizat un amestec din frunze de pătrunjel proaspat şi leuştean uscat.


 * Se serveste cu ardei iute si smantana. Nimic mai bun :).



 



sâmbătă, 1 februarie 2014

Viata in propriile maini



  Se temea lumea ca nu o sa avem iarna. Avem din plin..E timpul povestilor la gura sobei. Nu puteam sa nu retraiesc cateva momente importante din trecut, care m-au calit si sa-mi arat recunostinta fata de  oamenii ce mi-au dat putere sa merg mai departe..
  Putini dintre voi stiti faptul ca nu am avut o viata prea usoara. Dupa o copilarie scurta, in care parintii s-au straduit sa ne ofere  atat cat se putea la vremea aceea, viata a luat o intorsatura brusca. Mama s-a stins, dupa o lupta grea, cu o boala nemiloasa, iar eu, fiica cea mare a lor, le-am indrumat pasii celor 2 surori mai mici, catre o viata in care doar credinta in Dumnezeu, cinstea, omenia si notele din catalog aveau sa ne dea o speranta catre o viata mai buna.
A urmat o perioada dificila  pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.


  Anii au trecut.  Fetita aceea, mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.
  La varsta de 16 ani, dupa terminarea unor cursuri in domeniul industriei textile, impinsa de atatea lipsuri si greutati, m-am prezentat a doua zi la poarta unei fabrici de confectii din oras, unde dupa mai multe probe, in diverse faze, am fost acceptata in sectia de finisat. Pentru necunoscatori, e una din fazele terminale ale unui produs de imbracaminte, inainte de a fi livrat catre destinatia unde clientul o comercializeaza ( export). Acomodarea cu programul, colectivul, munca la norma si tot ce presupune statutul de angajat nu au fost deloc usoare, datorita conditiilor de munca, orelor suplimentare in care eram exploatati la propriu, si remuneratiei, deloc egala cu munca si efortul depuse. Toate astea nu mai contau, eram mandra pt oricine dorea sa stie ce mai fac sa mentionez ca acum sunt pe picioarele mele si ca lucrez pt putinii banuti, din care reuseam sa-mi bucur si surorile cu ceva dulce in ziua de salariu, iar in casa contribuiam la cheltuielile familiei, pt bunastarea noastra. Nici nu mai conta cate ore dormeam pe noapte, diminetile geroase cand alergam sa prind tranvaiul ce avea sa ma aduca din nou la munca, sau faptul ca timpul liber era un vis. Nu pot uita, si pastrez si acum un carnetel in care imi notam ce vis urma sa-mi indeplinesc din avansul sau lichidarea lunii urmatoare. Si cat de mandra eram de mine si de lucrurile cumparate, cu 2 maini micute si dibace. Unde mai pui ca aveam si rate pt o masina de spalat, ce mi-a usurat munca si timpul, chiar daca in acte figura tatal meu, minora fiind. A fost decizia mea, am riscat si nici in ruptul capului nu vroiam sa renunt.
  Dupa 4 ani de croitorie, in care tehnic vorbind, invatasem sa fac aproape orice, l-am intalnit pe sotul meu. Atunci mi-am zis ca am nevoie de o schimbare, ca vreau si pot mai mult. Sotul mi-a fost alaturi, m-a incurajat si am decis impreuna ca voi face un curs de vanzari, urmand prin acest lucru sa fac o reconversie profesionala. Viata mea s-a schimbat, eu m-am schimbat de atunci, am invatat multe, dar mai ales, la nivel de comunicare cu oamenii, in general.
  Cum orasul in care locuiesc e intr-o criza financiara fara iesire parca, asta a afectat involuntar si din punct de vedere al ofertei de locuri de munca. Au fost perioade in care am acceptat si posturi prost platite, sau neplatite, datorita neseriozitatii angajatorului.
   Din toate am invatat cate ceva, am invatat sa ma apreciez  pt calitatile dobandite, am “furat” meserie de la oamenii mai buni ca mine, si nu imi este rusine, chiar daca intr-o perioada scurta a vietii mele am dat cu mopul intr-un supermarket, din dorinta de a contribui, atat cat puteam, impreuna cu sotul meu, la construirea unui viitor impreuna. Si exemplele pot continua, pt ca munca innobileaza omul, atata timp cat e cinstita si legala. Am vandut si gogosi in piata, si casete, sau CD – uri cu muzica, am facut popcorn, sau pizza, am ambalat biscuiti, am fost agent de vanzari la o firma de telecomunicatii, iar in prezent sunt lucrator intr-un complex comercial, din orasul meu.
 
 

  La 27 de ani, am deja 7 ani de casnicie, inceputa de la lingura si sare, in care nu imi lipseste nimic acum. Orice inceput e greu, dar cu multa ambitie si sustinere, am reusit.
Oboseala, lacrimile, noptile nedormite din cauza grijilor, toate au ramas in urma cand privesc la tot ce ma inconjoara, obtinut prin munca, si o buna gopodarire a banului. CONCLUZIA?
Nimic nu e imposibil, cand iti doresti cu adevarat si lupti sa fii mai bun de maine, sa te autodepasesti. Asta a fost scopul meu, sa-mi demonstrez mie si celorlalti ca sunt capabila sa port cu demnitate o cruce grea si sa o duc pana la capat!


Aceste randuri le-am scris pt mine si toti cei care cred ca nu exista iesire dintr-o situatie grea. Nu ma consider o victima a vietii, adevaratii invingatori sunt cei care renasc din propria cenusa, care cu sufletul tandari, gasesc in ei speranta zilei de maine si puterea de a o lua de la capat. Exista luminita de la capatul tunelului. Pentru ca toate filmele si povestile (reale sau nu) se termina cu happy end :). Cu Dumnezeu alaturi nimic nu e imposibil! Așa cum lutul trebuie să treaca prin vapaie ca sa ajungă mai trainic, tot asa si viata nu poate fi desavarsita decat prin grele incercari. 



miercuri, 23 octombrie 2013

Patriot = muritor de foame?



  Iubesc Romania de mor pt toate lucrurile frumoase si bune din tara asta, si mai ales ca m-am nascut aici. De mica am fost educata in spiritul acesta. Daca esti roman adevarat sigur iubesti lucrurile care ne definesc, despre care am scris aici .
Dar trebuie sa admitem ca avem si puncte slabe, lucruri rusinoase pe care le ascundem sub pres, sau ne prefacem pur si simplu ca nu exista. Sa va dau un exemplu? Oferta locurilor de munca. E doar unul din punctele nevralgice ce ar trebui luate in vedere de mai marii nostrii conducatori.
Din acest punct de vedere stim bine cum sta situatia, cati someri suntem (oficial, cel putin) si cum oamenii din jur fie s-au resemnat de mult cu traiul greu, participa la greve, mitting - uri, voteaza, spera sau pur si simplu, abandoneaza idea de a fi muncitori pe “ogoarele” patriei si iau drumul strainatatii. Unde stim bine ca nu fug cainii cu covrigi in coada, dar cel putin duc un trai decent si sunt respectati. Ceea ce la noi, oricat te-ai stradui ( a se intelege LEGAL ) nu se va intampla asta. De ce? Pentru ca avem legi care se contrazic una cu alta, pt ca uneori nu se vrea, pt ca omul de rand e invatat cu traiul greu ( mai ales in mediul rural), pt ca….Nici nu mai conteaza! Satui de politica mincinoasa, cauza multor nenultumiri, oamenii cu potential au hotarat ca e momentul sa duca faima tarii peste hotare.


Daca aici nu puteau fi decat sclavi pe salarii mizere, au decis ca merita si pot mai mult, dar intr-o tara civilizata, care le valorifica mai mult capacitatile. Asa se face ca unui oarecare muncitor de aici i-ar trebui inca 3 vieti sa poata ajunge la suma castigata de colegul / vecinul / prietenul sau ce a avut stralucita idee sa-si incerce norocul printre straini,  dincolo de granitele tarii, pt un trai mai bun.
Acum va intreb pe voi ce de facut? Plecam toti din tar asta? Tarile straine nu mai sunt de mult un mister pt nimeni, pana si omul simplu, de la tara a trecut macar odata granita si a descoperit un alt nivel de trai. Poate unii s-au realizat, poate unii s-au intors codasi de unde au plecat, dar totusi nu exista om ce nu si-a pus acesta intrebare cand s-a simtit constrans de situatie, asa cum ma simt eu acum. E imposibil sa nu privesti cu jind la cei care au reusit sa-si implineasca visurile, dar totodata sa fii prevazator in  ce priveste viata si viitorul tau…




Ce planuri aveti voi, cei care ati ramas in Romania, in viitorul apropiat?
Pentru ca toata lumea le are. Fiecare incercam sa ne croim un drum in viata, sa creionam in minte un traseu, un drum de urmat. Mai usor sau mai greu de parcurs, depinde. In tara sau in strainatate.  Insa telul conteaza si pt asta luptam cu viata zi de zi.
Eu, cateodata, cu gandul la o viata mai buna zambesc, alteori ma razvratesc, alteori traiesc doar clipa din prezent. Frica zilei de maine, incertitudinea, mi-au demonstrat ca unele vise mor din fasa si nu vor deveni nicicand realitate. Poate sunt prea marete, poate uneori imi lipseste curajul, poate viziunea, habar n-an.
E adevarat ca nu aduce anul ce aduce ceasul, dar asta nu inseamna ca vom sta cu mainile in san, neputinciosi, asteptand ca in povestea drobului de sare sa se intample ceva. Rolul nostru e sa pornim de la premiza ca totul va fi bine. Dar oare unde? Aici sau pe alte meleaguri?

marți, 8 octombrie 2013

Puterea din noi


   Intr-o vreme citeam diverse chestii motivationale si de dezvoltare personala. La inceput de curiozitate, apoi m-am revoltat in mine, caci un strain ne invata ceea ce exista deja in noi : forta de a ierta, de a ne continua drumul in viata, pt ca fiecare avem necazuri si dureri, dar cateodata parca ne doboara. Suntem neapreciati, neintelesi, tradati, dezamagiti, mintiti, ne pierdem increderea si echilibrul, suspinam de dor si dragoste, impovarati de griji si datorii, dar tot de noi si de motivatia noastra depinde cum stim sa facem haz de necaz, pana soarele iese din nou pe strada noastra. 


 De curand am citit chiar un comentariu la un articol de genul asta in care un cititor, satul de atatea sfaturi si sugestii despre cum ar trebui sa actionam in momente de tristete spunea cam asa ceva: “Puterea e in noi. Nu avem nevoie de specialisti , psihoterapeuti, sau de altcineva care sa ne imbarbateze si sa ne faca sa realizam ca de fapt, ne putem vindeca si singuri. Nu sunt de acord sa platesc pe cineva care sa ma faca sa vad  cat de puternic pot fi pt a-mi vindeca ranile sufletului. Nimanui nu- pasa mai mult de viitorul meu decat mie insumi” .
Pe zi ce trece dau dreptate acestei pareri. Nu neg toate meritele ce se cuvin acestor oameni cu scoala, dar personal cred ca totul in viata tine de autocontrol si cat te cunosti pe tine, limitele tale, modul de viziune al vietii, total negativist sau cu speranta in mai bine, reactiile in momente de cumpana...
Si din pacate pt psihologi, nu sunt singura care e de acesta parere, sau au alte motive pt care nu merg: lipsa educatiei in acest sens, rusinea, lipsa banilor, etc.
Cati din cei ce au o apasare merg la o sedinta la psiholog la noi in tara? Procentul e foarte mic, si eventual cel mai bun psiholog ramane sotul, mama, prietena, vecina, colega de scoala sau de serviciu, sau ne izolam intr-o lume a noastra, in care lasam depresia sa-si faca de cap, devenim violenti, alcoolici,  si ajungem fie la morga, fie direct la psihiatru, declarati pericol public si izolati departe de ochii lumii, intr-o rezerva, legati si sedati pt a nu face rau personalului medical.
Si toate acestea pt ca avem personalitati ce reactioneaza diferit in fata problemelor, unii trec usor, iar altii raman marcati pe viata. Nu avem incredere sa impartasim nimanui necazurile noastre si nu ne gandim la urmari, lasand supararile sa ne intunece judecata. Ce e de facut?
Voi incerca sa enumer cateva din lucrurile care functioneaza la mine, testate pe propria persoana. Incerc sa gasesc persoana cea mai apropiata de sufletul meu, care ma cunoaste cel mai bine, (sotul in cazul meu) caruia stiu ca ii pasa de viata mea si asa e de preferat, ca nimeni sa nu fie singur in astfel de momente.
Iar atunci cand am o problema am  puterea sa recunosc si sa caut solutii. De la cele mai simple, ma descarc vorbind, plangand pe un umar sau sciind aici oful meu, , ascult muzica, ce ma ajuta sa continui, incerc sa dau uitarii, sa raman optimista, si pana la urma tot raul spre bine. Cu rabdare si iubire, sprijin, le-am depasit pe toate.



Sa iesim cu bine din ele, cu totii, fac parte din experientele vietii ce au rolul de a ne cali, pt ca apoi sa iesim victoriosi la rampa, cu zambetul pe buze, bucurosi ca le-am depasit pe toate.
FITI PUTERNICI! AVEM DREPTUL LA FERICIRE, IAR VIATA NU NE DA MAI MULT DECAT PUTEM DUCE!


P.S. E doar o parere personala, neavizata, pur subiectiva. Daca va ajuta, sau considerati ca aveti nevoie, nu ezitati sa apelati la serviciile specialistilor in domeniu. Sigur veti gasi o usa deschisa si o rezolvare la problemele voastre..


 

duminică, 1 septembrie 2013

Placerea mea vinovata



  Despre desertul meu preferat, ciocolata, v-am mai vorbit in aceasta leapsa. Din fericire am un metabolism accelerat, cu arderi rapide si pot manca orice, oricand, la orice ora din zi si din noapte, fara grija kilogramelor in plus. Indiferent de sortiment sau marca, in combinatie cu fructe, iaurt, cereale, alune, lichioruri, creme sau simpla, ador gustul sau atat de bun si textura fina. In combinatie cu o cafea buna devine un deliciu si o folosesc si la prajituri, in creme sau glazura. 


  Deasemenea, la orice iesire in oras nu imi refuz niciodata acest moft, chiar in defavoarea altor bunatati. Daca unii au vicii mult mai daunatoare sanatatii, pt mine ciocolata e printre putinele lucruri la care nu as renunta. Ba chiar am aflat de curand ca previne bolile de inima si e un excelent afrodisiac! Cea amaruie e recomandata si in curele de slabire, iar in timpuri stravechi aztecii si maiasii foloseau ciocolata pe post de moneda.
Cei dragi stiu regula atunci cand vine vorba de un cadou: Decat o floare, mai bine o ciocolata. E un dulce care imi creeaza o stare de bine, de relaxare, e un moment magic, e un sentiment de iubire…simt fluturasi in stomac atunci cand am la indemana o ciocolata. Senzatie de nedescris!

     
  Carole Matthews a scris chiar o carte intitulata Clubul iubitoarelor de ciocolată, pe care mi-am propus sa o citesc in curand, pt ca este o carte cu femei si pt femei, care mi-a trezit interesul din recomandarile unor prietene.
Unde mai pui ca francezii, acesti maestrii culinari, patiseri si cofetari renumiti in toata lumea, i-au dedicat o zi speciala acestui dulce? E vorba de 11 iulie, ce se sarbatoreste inca din 1995.
Nu-mi amintesc exact actiunile din acea zi, a anului trecut, dar sigur am gustat macar o bucatica, din dulapiorul meu magic..:) Daca nu stiati, in Barcelona exista chiar si un muzeu al ciocolatei., situat in cartierul La Ribiera. Asa ca daca aveti drum pe acolo si sunteti curiosi, nu uitati sa-l vizitati si sa va delectati cu ….CIOCOLATA !!!


  14 februarie, , sarbatorita si de romani, ca Ziua indragostitilor e iarasi un prilej de a oferi iubitei un cadou dulce, iar in ziua aceea chiar se inregistreaza cele mai mari vanzari la ciocolata, printre alte atentii si suveniruri.Aceasta dulce bucurie imi aminteste, in special de gustul copilariei, chiar daca pe atunci oferta nu era atat de variata.
Ce apreciez la o ciocolata? Gustul, mereu altfel,  pt ca imi place sa incerc retete noi si delicioase, inseama explorare si placere. Si inseamna un moment numai al meu :).
In fine, as putea povesti despre cat de mult mi place ciocolata zile in sir, dar mai bine trag o fuga la magazinul din colt. Proviziile mele din dulapior sunt pe terminate si as vrea sa incerc ceva nou. Recomandari, cumva?