miercuri, 26 februarie 2014

Varza dulce cu costita la cuptor



  Pentru ca aveam niste costite in frigider, m-am gandit ca nu ar strica sa fac ceva delicios la cuptor, cu varza noua, caci din cea acra s-a terminat stocul din butoi, pus inaintea sarbatorilor de iarna. Sa trecem la treaba, sa vedem ce iese :

Ingrediente:


2 bucati de varza alba
1 kg costita porc proaspata
2 cepe
2 foi de dafin
1 leg. marar verde
condimente - piper, delikat, o crenguta cimbru (uscat)
suc de rosii ( facut in casa)

Mod de preparare :

Incepem cu varza pe care o spalam, o curatam de foile exterioare şi o tocam fideluta. La fel procedam si cu ceapa, pe care o taiem marunt.


Costitele le spalam, le transam, daca sunt prea mari ( la mine nu a fost cazul), si le prajim in ulei, intr-o cratita incapatoare, impreuna cu ceapa, pana isi schimba un pic culoarea.


Stingem cu o cana de apa calduta, adaugam varza, amestecam, si lasam sa se inabuse la foc iute, pana se inmoaie varza, cateva minute, amestecand continuu.


Din acest moment, ne mutam la cuptor, unde vom rasturna varza semi-fiarta, impreuna cu carnea, condimentam cu piper, delikat, foile de dafin, crenguta de cimbru si o lasam sa fiarba timp de 1 h. Daca considerati ca zeama e prea putina, lasata de varza, puteti adauga 1 cana apa.



Intre timp, vom toca mararul cu care vom completa gustul acestei delicioase mancari.


Dupa ce au stat timp de 1 h la cuptor, scoatem un pic tava, pt a adauga sucul de rosii si verdeata, si mai lasam sa fiarba doar 15 min.


Servim varza calda cu mamaliguta si ardei iute.  

Rezultatul final :



Nota:
*Trebuie mentionat ca pt o tava de dimensiuni normale, nu am folosit decat 1/2 din cantitatea de varza. Daca gatiti intr-o oala, sau cratita cu dimensiuni mai mari ( 6-8 kg), veti folosi ambele verzi. Daca la inceput, tocata, pare f. multa, puteti adauga doar o parte, si prin fierbere, se va inmuia si va scadea. Asa veti putea adauga, treptat, intreaga cantitate.


luni, 24 februarie 2014

Aparitii media

Primul interviu in calitate de blogger pe locco.ro

Interviu pe blogatu.ro

Desemnarea castigatorilor pt una din probele Superblog  spring 2013
( sectiunea UPDATE pentru articolul Vacanta ideala - Corfu, Grecia) 

Primul articol in revista A.V.A 
(pag. 100 - 101)

Prima mea reteta culinara postata pe retete-super.ro

Reteta culinara pe gustos.ro sau aici

duminică, 23 februarie 2014

Stare de poezie


Printre multe alte lucruri care imi plac ( voi reveni curand cu o lista) ador la nebunie poeziile. De toate genurile, dar bine scrise, cu versuri care sa trezeasca anumite stari in mine, sa ma faca sa reflectez, sa raman cumva miscata de acele randuri. Cand mai am timp si de poezie? Printre picaturi, in dimineti linistite, cu o cafea alaturi, cu mintea limpede si avida de tot ce e frumos pe lumea asta. Daca am uitat putin de cititul clasic, cu cartea in fata, pe fotoliu, am gasit si online oameni frumosi si talentati pe care ii citesc cu drag. Cateva exemple ar fi acestea, culese de peste tot, le pastrez, si uneori le recitesc, cand starea mea interioara cere acest lucru.




GRESEALA DIN TRECUT

Greseala din trecut te macină usor    
Servindu-ti barieră în trecut si viitor.                                            
Te macină tristetea, regretele te-apasă,
Ai vrea să-ntorci trecutul, să  stergi ce nu te lasă.

Constati că-i prea tarziu, te crezi nefericită,
E loc si pentru soare, e loc să fii iubită,
Furtuna se va stinge, vei fii iar usurată,
E loc si pentru soare, s-apăra încă-odată.

Te nasti.... și lupti .......castigi si pierzi,
Doar.... Dumnezeu e calea.
Să-nvingi .........să nu cedezi!

Sorin Dragos Butucel




ÎN CĂUTARE DE SINE  
                                    

Mă caut în zări, în tări străine,
În prietenii mei și în necunoscuti.
Mă caut în cărti, în filme, vitrine,
În oamenii săraci și în cei avuti.

Mă caut disperată, mă strig pe mine!
Mă întreb cine oare eu sunt?
Ca ea, precum el sau poate ca tine?
Sunt lucrul măreț sau mic amănunt?

Mă caut în toate și pe oriunde,
Dar cel mai adesea nu-mi amintesc,
Că adevărurile despre mine profunde,
Doar în mine pot să le găsesc.

Rătăcesc atâtea zile-n căutare...
Deși trebuie să caut în interior.
Cu mâini obosite și ochi în disperare,
Nu voi înceta să mă caut, până ce-am sa  mor.

Anastasia Popescu





VREMEA TRECE CA NEBUNA


Vremea trece ca nebuna
N-aşteptând pe nimeni, parcă;
Zilele se pierd întruna
Spunând timpului să tacă…

Peste ani se-aşterne seara,
Timpul tău demult s-a scurs;
Vara şi cu primăvara
Şi cu dorul ţi s-au dus…

Timpul vine şi tot pleacă,
Zilele se duc întruna,
N-aşteptând pe nimeni,parcă
Vremea trece ca nebuna…

Când simţi viaţa ca povară
Şi când soarele-e-n apus,
Peste ani s-aşterne seară,
Tot ce-a fost frumos s-a dus,

Timpul tău demult… s-a scurs!

Florin Radulescu




Casa parinteasca

Din cand in cand mai vin pe-acasa
In satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad in curte
Si mama nu mai iese-n prag.
In poarta-atarna o crenguta,
Un semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid cuprins de nostalgie
Si intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Si niciodata nu mai vin.
Doar nucul cel sadit de tata
Si-al nostru caine gospodar
Ma-ntampina si ma intreaba:
"De ce ne vii atat de rar?"
Ma uit la casa coscovita,
La strachina ce s-a uscat,
La bietul caine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
In casa lucrurile toate,
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
 Nu-i mama ca le-ar da de rost.
Cand dau sa ies batranul caine,
Cuminte si intelegator,
Imi linge mana, parca-ar-zice:
"Nu ma lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de durere
Ne despartim batuti de soarta...
Totuna ma intorc acasa
Si nu mai pun crenguta-n poarta..




 

UN TREN CE N-A VENIT

Fiind copil, adesea ma visam
Pe un peron de gara parasit
Un tren ce nu venea, tot asteptam
Privind mereu spre ceasul ruginit
Ce intr-un colt de gara nu voia
Sa mai arate timpul ce-a trecut
Si-ncremenit ca mine, astepta
Un tren care nicicand n-a aparut.
Si anii au trecut usor, pe rand
Fara a -ntelege cu adevarat,
Ca eu, pe-aripa timpului zburand
Si sa visez, de mult, am incetat.
Iar astazi, cand privesc in urma mea
Cu tot ce-a fost, cu bune si cu rele,
Eu inteleg ca visul meu era
Fara sa stiu..povestea vietii mele.

Elena Neicu




Mărire ţie frumosule cuvânt 


Cum poţi să zbori, când aripile-s frânte?
Cum poţi să plângi, când lacrimi nu mai sunt...
Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,
Doar tu ştii asta, frumosule cuvânt.

Tu ştii să mângâi şi suflet şi durere,
În faţa neputinţei nu te pleci.
Păduri de vise legeni în tăcere,
Dând amintiri curate, gândurilor reci.

Tu poţi să faci iubirea să ne cânte,
Tu poţi să dai durerii un alint.
Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,
Doar tu ştii asta, frumosule cuvânt.


Bunget Marin



vineri, 21 februarie 2014

Tochitura taraneasca



Ingrediente:

1 kg carne de porc ( fara os);
200 g ceafa porc afumata - specialitate (cu condimente si usturoi);
2 carnaciori picanti;
4-5 catei de usturoi;
2-3 linguri  ulei ( sau untura ); 
1 cana apa; 
1 - 2 linguri mix condimente (pt friptura);
1 pahar vin alb;
2 linguri pasta de rosii; 
delikat, piper;

Mod de preparare :

  Spalam carnea si o taiem cubulete. La fel facem cu carnatii si ceafa pe care le feliem , iar usturoiul il curatam si il tocam marunt.

  

 Intr-o cratita turnam ulei cat sa-i acoperim fundul acesteia si adaugam toata carnea. Se lasa pana se albeste.


Dupa ce s-au rumenit putin adaugam apa, usturoiul si condimentele. 


 Se fierbe totul, la foc mic, timp de 30 min. Apoi se adauga vinul, pasta de tomate, se potriveste dupa gust cu piper si delikat, si se mai lasa pe foc inca 15 min. In functie de tipul de carne folosit, puteti incerca un cubulet de carne, inainte de stingerea focului. 

Sugestie de prezentare - alaturi de mamaliga, un pahar de vin si salata de ridiche neagra ( dreasa cu otet si piper) :)




miercuri, 19 februarie 2014

Ciuperci umplute la cuptor


  Pentru ca astazi am multe lucruri de facut, am ales sa gatesc ceva simplu si rapid. La acesta reteta exista o sumedenie de metode de preparare, insa cel mai la indemana pt mine e aceasta varianta. Ciupercile raman zemoase si sunt deosebit de gustoase si aromate .
Compozitia cu care umpleti palarioarele ciupercutelor, poate varia in functie de gust, sau ce aveti la indemana ( ficatei de pui, carne tocata, cabanos, kaiser, sunca afumata, etc). E un excelent produs de post, daca alegeti varianta fara carne. Usor de facut si bune la gust, ciupercutele umplute la cuptor sunt o reteta ideala pentru bucatarii incepatori, dar si atunci cand nu avem mult timp la dispozitie!

Ingrediente :

10 - 12 ciuperci champignon mai marisoare ( cam 1 kg) ;
100 gr. kaiser;
5 catei usturoi;
delikat, piper;
patrunjel verde;


Mod de preparare:

  Incepem prin a spala ciupercile, apoi se scot usor piciorusele, pe care le vom folosi pt a umple palarioarele, impreuna cu celelalte ingrediente, mai tarziu.


  Asezam ciupercile in tava, cu palarioara in sus.Pentru ca ciupercile contin apa, nu necesita ungerea tavii cu grasime, sau ulei.


  Separat pregatim umplutura pt ciuperci. Vom toca marunt piciorusele, usturoiul si carnea cu care vrem sa le umplem ( in cazul meu kaiser).


  Pregatim o craticioara cu putin ulei ( sau 2 linguri unt, dupa preferinte), in care am calit doar piciorusele ciupercilor.


  Optional, pentru un plus de culoare si gust, se poate adauga un morcov ras, ceapa, sau ardei gras rosu. Cam asa arata ele calite.


  Dupa ce le-am calit, am adaugat condimentele ( delikat, piper), si am amestecat. Trecem la umplerea ciupercilor.  Pentru inceput, punem cateva cubulete de kaiser, dupa care, cu ajutorul unei lingurite, asezam cateva bucatele de usturoi.

.

  Deasupra, introducem cu grija in palarie, si putin deasupra, piciorusele ciupercilor calite.
Se introduc la cuptor, unde vor ramane pret de 30 min la foc mediu. Puteti orna deasupra cu cascaval felii, sau ras, rosii cubulete, masline, patrunjel verde, sau orice altceva va place.Se pot servi atat calde, cat si reci, ca aperitiv. Sper să vă placă și vouă și să le încercați. :)



 







marți, 11 februarie 2014

Sa nu renunti!



  E lectia mea preferata in materie de dezvoltare personala.
Pentru ca orice drum lung incepe cu primii pasi. Cele 3 unelte de care orice om are nevoie in acest drum sunt Ambitia, Motivatia si Telul.

AMBITIA, pe mine,  m-a ajutat sa ma cunosc, sa constientizez nivelul la care ma aflu, sa am puterea de a recunoaste fara mandrie, faptul ca sunt pe un drum gresit si sa vreau mai mult.

MOTIVATIA a fost cea care m-a impins sa fac o gramada de sacrificii, ce inca nu s-au terminat, pt scopul final. Planurile, sperantele, gandurile, toate pot deveni realitate, daca nu cazi prada comoditatii.

 TELUL. El e cel care ma indeamna zilnic sa aspir, sa cred, sa nu renunt, sa invat permanent, sa citesc oricand pot, macar 2 randuri, si sa lupt, atat cu mine, cat si cu cei care ma trag in jos, indepartandu-i, caci altfel nu se poate.

  Este o dorinta de autodepasire si perfectionare atat pe plan personal cat si pe plan profesional. Nu exista o limita a anilor de studii, omul cat traieste invata, dar cat mai mult preventiv, si nu din greseli! Pentru ca o vorba spune asa : „Incearca, si poate, vei pierde. Dar daca nu ai incercat, ai pierdut deja!”

  Un material, de pe youtube,  vizionat acum ceva timp, m-a ajutat si m-a impins  sa incerc sa-mi depasesc limitele si sa-mi pun intrebari. Si sa nu ma opresc niciodata din a cunoaste..
Il recomand tuturor, e un material in lb. engleza, din care sper ca concluziile sa fie aceleasi :
SA NU RENUNTI!
SA CREZI IN VISE!
SA LUPTI!




  As fi vrut sa zic ca aceste randuri le-am citit undeva, ca sunt definitii din carti, dar sunt chestii simtite si traite pe propria piele. Daca cineva mi-ar fi spus cat de multe poate face mintea omeneasca si de cate e in stare, motivata fiind sa ajunga undeva, poate nu-l credeam.
  Insa  teoria fara practica e egala cu zero. De aceea e importanta experienta in viata. Numai de acolo poti discerne binele de rau, in relatia cu oamenii, sa formezi prietenii frumoase, si sa alegi in ce tabara vrei sa fii, in functie de ce vrei de la viata.
  Amintirile din trecut, in cazul meu,  au iarasi un rol important. Acestea imi confirma, inca odata, calitatile de acomodare, apartenenta, spiritul de echipa,  atitudinea profesionala, colegiala si  lucrurile memorabile, pe care le retraiesc cu zambetul pe buze. Un mic filmulet despre toate acestea, puteti vedea aici. 

Pe viitor, nu-mi doresc decat sa fiu fericita, sa ma bucur de oamenii din jurul meu, de familia mea, si sa las ceva in urma, celor ce vin dupa mine!
Iar voua, sa aveti puterea de a visa, si....SA NU RENUNTATI!



duminică, 9 februarie 2014

Prima mea reteta culinara


Ciorba de perisoare 


   E prima reteta pe care ma bucur sa o impartasesc cu voi. E un fel de mancare care imi place la nebunie! Am gatit-o asa cum am mancat la bunica acasa.
“Câte bordeie, atâtea obiceie”. Asa imi spunea bunica, pt ca exista diverse metode de preparare. Alegerea va apartine, sau e in functie de specificul zonei geografice, sau  gust, preferinte ( unii nu pun alte tipuri de carne, oase, altii nu adauga ceapa sau miez de paine la perisoare, unii calesc legumele, sau fierb orezul, nu pun bors, bulion, altii o dreg cu otet, ou batut, etc ) . 

Ingrediente

300 g costite porc ( sau vită )
zarzavat de ciorba- radacinoase ( morcov, patrunjel, telina)
2 ardei grasi
1 l. bors
400 g roşii în conservă tăiate şi decojite
pasta de tomate – 1 lingura
1 leg. patrunjel
1 leg. leustean

Perişoare

500 gr. carne tocată amestec vită+porc
1 lingura orez
1 ou
1 ceapa mica
miez de paine- o felie fara coaja
1 leg marar
sare/delikat, piper, după gust


Mod de preparare

 Se spală oasele bine şi se pun la fiert în 4 litri de apă cu o linguriţă cu sare. Trebuie să aveţi grijă să spumaţi continuu.Se lasa la fiert cam 30 min. Daca folositi doar oase, fara pic de carne, se recomanda scoaterea lor, dupa timpul de fierbere. Nu a fost cazul aici, fiind costite cu carne suficienta, pt un plus de gust nu le-am scos. 


  Separat legumele se curăţă, se spală, si se taie cubulete potrivite (sau, dacă vreţi, le daţi prin răzătoarea mică). Telina poate fi pusa si intreaga daca nu va place prea tare.



   In oala de pe foc adaugam legumele si le lasam sa fiarba cam 15 min.

 
 Intre timp pregatim perisoarele.


  Unii fierb ceapa impreuna cu legumele. Eu o prefer taiata fin in carnea tocata, la care adaugam orezul, oul, mararul ( verde, din congelator, in cazul meu), miezul de paine, inmuiat in putina apa si scurs, sare si piper. Amestecam totul foarte bine pana se omogenizeaza.


  Formam perisoarele dupa dimensiunile dorite si le dam prin faina, sa-si pastreze forma.* E bine să aveţi un castronel cu apă pe masă în care să vă „înmuiaţi” mâinle, ca să nu se lipească de palme carnea.  


  După ce au fiert legumele, se lasă flacăra la minim şi se adaugă perişoarele.


  Se fierb până se ridică perişoarele la suprafaţă, 25 – 30 min, dupa care adaugam borsul, ardeii grasi ( pregatiti din vara la congelator, altfel se fierb impreuna cu radacinoasele ). 

  
  Dupa cateva clocote se pun rosiile cubulete, impreuna cu sosul de rosii si o lingura de bulion, pt ca ne place ciorbica cu multa culoare si gust. 


Se opreste focul si se adauga verdeata tocata marunt. In cazul de faţă am utilizat un amestec din frunze de pătrunjel proaspat şi leuştean uscat.


 * Se serveste cu ardei iute si smantana. Nimic mai bun :).



 



sâmbătă, 1 februarie 2014

Viata in propriile maini



  Se temea lumea ca nu o sa avem iarna. Avem din plin..E timpul povestilor la gura sobei. Nu puteam sa nu retraiesc cateva momente importante din trecut, care m-au calit si sa-mi arat recunostinta fata de  oamenii ce mi-au dat putere sa merg mai departe..
  Putini dintre voi stiti faptul ca nu am avut o viata prea usoara. Dupa o copilarie scurta, in care parintii s-au straduit sa ne ofere  atat cat se putea la vremea aceea, viata a luat o intorsatura brusca. Mama s-a stins, dupa o lupta grea, cu o boala nemiloasa, iar eu, fiica cea mare a lor, le-am indrumat pasii celor 2 surori mai mici, catre o viata in care doar credinta in Dumnezeu, cinstea, omenia si notele din catalog aveau sa ne dea o speranta catre o viata mai buna.
A urmat o perioada dificila  pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.


  Anii au trecut.  Fetita aceea, mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.
  La varsta de 16 ani, dupa terminarea unor cursuri in domeniul industriei textile, impinsa de atatea lipsuri si greutati, m-am prezentat a doua zi la poarta unei fabrici de confectii din oras, unde dupa mai multe probe, in diverse faze, am fost acceptata in sectia de finisat. Pentru necunoscatori, e una din fazele terminale ale unui produs de imbracaminte, inainte de a fi livrat catre destinatia unde clientul o comercializeaza ( export). Acomodarea cu programul, colectivul, munca la norma si tot ce presupune statutul de angajat nu au fost deloc usoare, datorita conditiilor de munca, orelor suplimentare in care eram exploatati la propriu, si remuneratiei, deloc egala cu munca si efortul depuse. Toate astea nu mai contau, eram mandra pt oricine dorea sa stie ce mai fac sa mentionez ca acum sunt pe picioarele mele si ca lucrez pt putinii banuti, din care reuseam sa-mi bucur si surorile cu ceva dulce in ziua de salariu, iar in casa contribuiam la cheltuielile familiei, pt bunastarea noastra. Nici nu mai conta cate ore dormeam pe noapte, diminetile geroase cand alergam sa prind tranvaiul ce avea sa ma aduca din nou la munca, sau faptul ca timpul liber era un vis. Nu pot uita, si pastrez si acum un carnetel in care imi notam ce vis urma sa-mi indeplinesc din avansul sau lichidarea lunii urmatoare. Si cat de mandra eram de mine si de lucrurile cumparate, cu 2 maini micute si dibace. Unde mai pui ca aveam si rate pt o masina de spalat, ce mi-a usurat munca si timpul, chiar daca in acte figura tatal meu, minora fiind. A fost decizia mea, am riscat si nici in ruptul capului nu vroiam sa renunt.
  Dupa 4 ani de croitorie, in care tehnic vorbind, invatasem sa fac aproape orice, l-am intalnit pe sotul meu. Atunci mi-am zis ca am nevoie de o schimbare, ca vreau si pot mai mult. Sotul mi-a fost alaturi, m-a incurajat si am decis impreuna ca voi face un curs de vanzari, urmand prin acest lucru sa fac o reconversie profesionala. Viata mea s-a schimbat, eu m-am schimbat de atunci, am invatat multe, dar mai ales, la nivel de comunicare cu oamenii, in general.
  Cum orasul in care locuiesc e intr-o criza financiara fara iesire parca, asta a afectat involuntar si din punct de vedere al ofertei de locuri de munca. Au fost perioade in care am acceptat si posturi prost platite, sau neplatite, datorita neseriozitatii angajatorului.
   Din toate am invatat cate ceva, am invatat sa ma apreciez  pt calitatile dobandite, am “furat” meserie de la oamenii mai buni ca mine, si nu imi este rusine, chiar daca intr-o perioada scurta a vietii mele am dat cu mopul intr-un supermarket, din dorinta de a contribui, atat cat puteam, impreuna cu sotul meu, la construirea unui viitor impreuna. Si exemplele pot continua, pt ca munca innobileaza omul, atata timp cat e cinstita si legala. Am vandut si gogosi in piata, si casete, sau CD – uri cu muzica, am facut popcorn, sau pizza, am ambalat biscuiti, am fost agent de vanzari la o firma de telecomunicatii, iar in prezent sunt lucrator intr-un complex comercial, din orasul meu.
 
 

  La 27 de ani, am deja 7 ani de casnicie, inceputa de la lingura si sare, in care nu imi lipseste nimic acum. Orice inceput e greu, dar cu multa ambitie si sustinere, am reusit.
Oboseala, lacrimile, noptile nedormite din cauza grijilor, toate au ramas in urma cand privesc la tot ce ma inconjoara, obtinut prin munca, si o buna gopodarire a banului. CONCLUZIA?
Nimic nu e imposibil, cand iti doresti cu adevarat si lupti sa fii mai bun de maine, sa te autodepasesti. Asta a fost scopul meu, sa-mi demonstrez mie si celorlalti ca sunt capabila sa port cu demnitate o cruce grea si sa o duc pana la capat!


Aceste randuri le-am scris pt mine si toti cei care cred ca nu exista iesire dintr-o situatie grea. Nu ma consider o victima a vietii, adevaratii invingatori sunt cei care renasc din propria cenusa, care cu sufletul tandari, gasesc in ei speranta zilei de maine si puterea de a o lua de la capat. Exista luminita de la capatul tunelului. Pentru ca toate filmele si povestile (reale sau nu) se termina cu happy end :). Cu Dumnezeu alaturi nimic nu e imposibil! Așa cum lutul trebuie să treaca prin vapaie ca sa ajungă mai trainic, tot asa si viata nu poate fi desavarsita decat prin grele incercari.