Romania, vazuta prin ochii mei..

Scriu despre ce vad.Scriu despre ce simt.Scriu despre ce ma framanta.Acum mi-am propus sa scriu despre un lucru la care ma gandesc de cateva zile, pornind de la subiectul alegerilor din America, raportat putin la diferenta de electorat, poate nu ca nr de alegatori, ci ca si criterii de alegere.Titlul poate nu spune mare lucru, dar veti intelege spre sfarsit mai bine.

Ma trec multe stari stari si ganduri de ceva zile despre ce ma inconjoara, despre oameni, despre viata lor, nivelul fiecaruia de educatie, de gandire si viitorul care ne apartine fiecaruia prin deciziile pe care le luam.

Nu e un subiect despre politica, desi oricat am evita-o, e principala cauza a Romaniei de astazi. Am 26 de ani, nu ma pasioneaza domeniul acesta, insa oricat de nestiutor ai fi, viata cotidiana iti da toate raspunsurile, starnind frustrari.

Inca de cand ne trezim dimineata, grabiti in trafic sa ajungem la servici, pana seara, cand dupa o zi de munca, fiecare, cu un ban in buzunar, mai mult sau mai putin, ajunge acasa unde trebuie sa puna hrana pe masa copiilor sai sau sa-si asigure un minim de confort pt supravietuire (dus, caldura, etc).

Asa ca, precum vorba aceea “toate drumurile duc la Roma”, acelasi lucru se intampla si cu politica, pe care unii, cu resemnare, o dezbat la colt de strada, in parcuri, pe peronul garii, in mijloacele de transport sau mai nou, pe retelele de socializare.Oricat i-am blama sau invinui, reprezentantii nostrii nu s-au ales singuri in functii inalte.

Aici ma refer in special la omul aflat in nevoie care e de fiecare data tinta gogomaniilor inventate peste noapte, aducatoare de cat mai multe voturi. Omul acela de jos, care se zbate in saracie, cel care isi creste copii in conditii insalubre, cel care primeste somatii de la bancile unde e dator vandut, care e executat silit pt neplata intretinerii, cel care isi duce traiul amarat, care adoarme nemancat sau in odaia caruia bate frigul si ploaia.Categoria aceasta sociala, intr-un nr atat de mare din pacate a fost masa electorala manipulata, cei care “si-au vandut” votul pt o punga de zahar sau o suma infima de bani ce le asigura traiul pt cateva zile, dupa care s-au intors neputinciosi in casele lor sarace si goale, dezamagiti si asteptand alti 4 ani pt sperante desarte sau o lege care sa le mai usureze viata.

Nu trebuie sa ai o mare experienta in spate sau 2 facultati la activ ca sa observi toate problemele astea, sunt la tot pasul, unde vezi cu ochii.Nu sunt nostalgica dupa ceva sau cineva, sunt prea mica pt a avea amintiri din perioada comunista ( pe atunci aveam doar 3 anisori), ci pt ca traiesc in acelasi oras in care-i simt si pe cei optimisti, putini la numar, ce inca mai au sperante si asteptari politice, dar ii vad si pe cei dezamagiti, cu gand de duca. De la toti, fiecare zi e o lectie.Uneori rad, uneori plang alaturi de ei, uneori ajut, daca pot, de la toti ma incarc, fie pozitiv, fie negativ.Dar cel mai important, trag concluzii, ca asa e la final.

De fapt concluzia e una singura si am mai spus-o, dar merita repetata. Si anume, ca doar cei carora le spui exact ce vor sa auda vor crede in tine si te vor sustine neconditionat (- vezi fenomenul DDD :) ).Lucrul asta e valabil pt toti politicienii.

Un amic de-al meu spunea intr-o zi ca cele mai mari minciuni se spun intr-o partida de amor, la pescuit si in campanile electorale. PERFECT ADEVARAT!

Revenind la oameni si alegerile lor de orice natura, observ ca nimeni nu isi reproseaza incredera investita sau nu-si asuma, toti preferand sa arunce cu pietre in cei ce i-au folosit , desi la viitoarele alegeri cad din nou in plasa, parca uitand situatiile din trecut si nevoile lor, cand isi trimiteau copii la cersit din lipsa banilor sau desculti la scoala, cand poate rudele lor au murit din cauza sistemului sanitar “in coma”, cand “au mers cu nasul” pt ca nu si-au permis un bilet de tramvai, cand si-au vandut si gecile de piele pt un baton de salam, cand copii lor, masteranti nu au avut locuri de munca, cand au primit ciocolata si pantofi cu toc la inundatiile din anii trecuti, cand copii lor au crescut langa bunici, cu dor de parinti plecati printre straini, cand au tremurat de frig la mitting-uri, dar nu s-a schimbat nimic si lista ar putea continua.

De aceea cred ca in primul rand, avem de lucrat putin cu noi insine, inainte de a investi pe cineva sa ne reprezinte undeva.

E foarte greu, de acolo de jos, un om care are nevoie sa i se proiecteze o imagine mai optimista a viitorului sa cantareasca lucrurile, insa continuand naivitatea aceasta nu vom face decat sa ne adancim in greutati si nereusite si sa avem sperante desarte. Luand la puricat toate programele electorale ale politicienilor nostrii, cate din ele s-au realizat?

Cate din planurile noastre au esuat datorita birocratiei, datorita legilor strambe sau datorita crizei economice din care nu se stie cand vom iesi???  Asta nu inseamna ca nu ne vom mai implica, ca vom parasi cu totii Romania, doar ca uneori ma apuca furia a tot ce ne inconjoara si ne scarbeste, amintindu-mi versurile acestea care spun cat de manevrabili si neputinciosi suntem:

sau asta:

:(