Despre tineri si dorinta de a munci

  Tocmai ce a luat sfarsit o noua capanie electorala in judetul nostru, cu bune, cu rele, cu mizerii in presa, cu atacuri la persoana, dar cu un rezultat socant pt mine, desi nu sunt o cunoscatoare a politicii, ci a vietii braileanului in general, om simplu ce se lasa invaluit o zi de promisiuni si “atentii”, dar frustrat si flamand 4 ani.. Datorita rezultatului, ACELASI,  multi au spus ca intradevar ne meritam soarta, pentru ca toti militau intru schimbare, fapt ce tot noi, majoritatea ne-a fost teama sa o adoptam, insa nu despre asta vroiam sa vorbesc,chiar daca  fara sa vrem actuala conducere a orasului influenteaza bunul mers al lucrurilor, in special atragerea de noi investitori ce ar recruta forta de munca local, asigurand astfel si tinerilor o speranta de a renunta  la cautarea norocului pe alte meleaguri printre straini.

Personal m-am implicat in diverse actiuni ale unui candidat independent, intr-o campanie electorala. Rezultatul a fost nu tocmai cel sperat, am suferit dupa aceea, chiar daca nu a fost o campanie puternica d.p.d.v financiar si nici nu am fost cei mai priceputi, cu totii am invatat din micile greseli si am colaborat frumos obtinand locul 2 in topul preferintelor electoratului, fapt ce spune multe despre o gasca de oameni ce am crezut cu adevarat in candidatul nostru si l-am sprijinit cu tot ce a fost nevoie. Am  demonstrat ca avem incredere in candidatul nostru,  pt ca poate, stie si vrea sa transforme orasul in ceea ce merita, asa cum spunea si imnul electoral al acestuia ”din Braila fac o floare”.

  Ca veni vorba de investitori, sau mai bine zis lipsa lor si totodata a locurilor de munca atat de necesare Brailei, sunt o persoana ca multe altele, afectata de criza financiara, in special de lipsa unui loc de munca. Stiu ca am mai precizat asta intr-o postare anterioara, dar  dorinta de a munci a existat intotdeauna, inceputurile mele in campul muncii fiind  la o varsta frageda,16 ani, in domeniul industriei usoare, loc de munca unde mi-am format mana, am invatat sa fac fata normei, orelor suplimentare, de cele mai multe ori neplatite, unde tehnic vorbind am trecut prin toate fazele, dupa care am considerat ca nu asta e ceea ce imi doresc de la viata in general.

Munca cu omul considerand ca mi se potriveste mai mult, am luat decizia de a ma rupe definitiv de acest domeniu si incercand prin relationarea cu clientul in vanzari de diverse servicii sa-i regasesc o nevoie am invatat mult mai multe decat facand ceva tehnic.

  De aici incepe adevarata provocare. Mi s-a oferit acesta sansa de a intra in lumea vanzarilor, chiar daca la acea ora nu aveam deloc experienta si am descoperit ca munca cu omul e inaltatoare prin faptul ca oamenii sunt diferiti, nevoile lor difera, pregatirea lor, de asemenea, si de aceea dialogurile cu ei trebuiesc adaptate. Impactul cu acesta lume a fost destul de mare si ajutator personalitatii mele, la acel moment fiind o persoana ce ma inconjurasem doar de colectivul din domeniul confectiilor, fara o prea mare pregatire, de obicei mame, gospodine ce aveau ca univers si spatiu in care isi desfasurau activitatea, dar si tel in viata caminul lor, sot, copii si gospodarie, fapt ce mi-a dat de gandit si m-a rupt de acel nivel.

Datorita acelui mediu in care doar norma zilnica era importanta, pregatirea mea intelectuala stagna la acel nivel, si de aici dorinta mea de a invata mult mai multe, in timp schimbandu-ma ca om, ca si perspectiva si asteptari. Iar in momentul cand am decis ca  pot face si altceva, m-am lovit  de tot felul de ziduri pe care le-am demontat celor pregatiti sa-mi ofere sansa angajarii.

  Acum, cand in bagajul cunostintelor mele s-a mai adaugat o experienta, tot ce imi doresc e un loc de munca motivant, dinamic,de la care cu toata oboseala aferenta unei zile pline sa plec satifacuta acasa pentru faptul ca am mai invatat ceva si ca pot fi apreciata pt dorinta de a asimila cat mai multe si chiar rasplatita pe masura.

  Uneori, de fapt,mai mereu ajung sa cred ca lucrurile astea nu sunt decat vise si ma simt cuprinsa de sentimente urate de disperare, de  scarba, de  apasare si ingrijorare pentru ziua ce va urma, si asa cum spune tatal meu:”datoriile nu asteapa, ci vin cu “bonus de felicitare”- penalitatile” !!!

Si din cauza motivelor reale ce ne determina sa parasim locul de munca,am ajuns la stadiul in care fie plecam cu dorul in suflet in tari unde suntem respectati si remunerati, fie terminam studiile si suntem injositi doar pentru ca agentului economic la care lucram ii lipsesc cei 7 ani de acasa.

  Sau mai exista o situatie. Atunci cand angajarea se face pe alte criterii decat cele profesionale. Ma refer in special la persoanele de sex feminin, unde concurenta e mai apriga, castiga cea mai dotata fizic de multe ori, dispusa unor compromisuri de natura sexuala. Datorita persoanelor de acest gen, adevaratii profesionisti sunt eliminati, oamenii seriosi care vor sa munceasca sunt dati la o parte.

  Cu toate aceste framantari ma lupt zi de zi incercand sa gasesc o solutie, o iesire si sigur nu sunt singura care intampina o astfel de situatie. Asa s-a ajuns la amanarea casatoriei sau a primului copil al multor prieteni de familie, de teama instabilitatii locului de munca sau inexistenta lui ce ne ingreuneaza traiul zilnic. Tot ce ne ramane e credinta si speranta ca maine va fi mai bine….

Ganduri despre clipe trecute

  Stiu ca au trecut doar cateva ore de la ultima mea postare, am decis ca in continuare sa trec in atentia voastra clipe ce au avut un impact asupra mea, ce au marcat anumite etape din viata mea. E vorba de perioada cea mai plina de amintiri, in care se imbina utilul cu placutul si in care m-am format ca om de vanzari, aceea in care am lucrat la Romtelecom.

Desi sunt constienta ca prima parte a zilei Bubulinei (adica eu :) ) e compromisa deja trebuind sa recuperez orele de nesomn, Mos Ene refuza sa-si faca aparitia pana nu dau frau liber sentimentelor ce ma cuprind.

Cred ca am picat in butoiul cu melancolie…Imi doream sa adorm, insa amintirile ma fac sa retraiesc cu ochii mintii anumite perioade ale vietii, uneori mai dureroase, alteori mai vesele. E mult de povestit, vreau sa-mi ramana in memorie doar amintirile frumoase, ce alcatuiesc partea plina a paharului, desi de multe ori partea goala depasea cu mult pe cea plina. Nu o sa ma plang, nici nu voi descrie neajunsurile unui astfel de job pentru ca lucrurile astea nu ma caracterizeaza si poate mai sunt doritori de astfel de experiente si nu as vrea sa fiu eu cea care le taie aripile (desi fostii colegi, colaboratori stiu ce inseamna munca de teren door-to-door). Dar pentru a intelege trebuie sa o iau cu inceputul.

Terminasem o scoala cu profil tehnic de industrie usoara, singura care mai mergea acum cativa ani, si care angaja pe banda rulanta tineri ce puteau fi usor de manipulat si exploatat, datorita lipsei de experinta. Am ramas 4 ani la acest nivel, unde tehnic stiam ce am de facut, dar colectivul si modul de abordare al sefilor direct superiori simtind ca nu ma ajuta pe mai departe la dezvoltarea mea personala si profesionala am hotarat ca e mai bine sa ma reprofilez pe domeniul vanzarilor, unde comunicarea are un rol primordial si se realizeaza cu toate categoriile sociale si profesionale. Asa mi s-a aprins acea sete de cunoastere pe un domeniu care nu inseamna doar un schimb intre un ban si un produs ci implica mult mai multe, pentru mine a insemnat o portita spre o lume vasta, complexa, diferita de ce stiam sa fac si atractiva, banoasa chiar.

Astfel am facut un curs de initiere ca si agent de vazari,dupa care am trecut la modificarea CV-ului meu si aplicarea pe acest nou domeniu, pe diferite site-uri de recrutare online.Unul din joburile aplicate la care am primit un raspuns favorabil a fost acela de agent D-2-D  la o firma terta RTC unde intr-o perioada scurta ma trasformasem intr-un burete ce asimilam tot ceea ce era important, de baza si care mi-a fost de folos si inca imi este.

Acea perioada imi trezeste fiori, ramane cea mai frumoasa perioada de pana acum, regret faptul ca putini au putut vedea dincolo de piedicile existente pentru a ne putea bucura cat mai multi si a se forma pentru mai tarziu.Ce mi-a placut mie cel mai mult este faptul ca studiile, putine pe vremea aceea (doar o scoala de arte si meserii) nu au contat atunci pentru superiorii mei si bine au facut, pentru ca de multe ori am demonstrat ca rezultatele mele au fost mai bune decat ale unor colegi, tineri absolventi de studii superioare, dar stangaci, tematori si indopati doar cu teorii, contand pentru sefii mei doar ambitia de a-mi testa limitele si dorinta de a asimila prin practica tot ce se putea. Startul bun pe care ni l-au dat au fost cateva zile de de training, in care ni s-a explicat exact ce se asteapta de la noi si strategiile de promovare ce urma sa le aplicam. Dupa aceea am intrat efectiv in paine, facand teren in mediul rural al Brailei .

Ca veni vorba de nostalgie, imi placea fiecare zi asa cum era ea, dinamica, schimbatoare, cu mult neprevazut, cu oameni populari, primitori, specifici mediului rural, in care s-au pastrat anumite valori, anumite principii pe care generatia actuala le considera invechite. Imi placea faptul ca, desi de multe ori nu e bine, acordau incredere orisicui le zambea sau le spunea o vorba buna. Nu de putine ori, datorita intentiei de a face bine, acesti oameni isi doreau si chiar insistau din putinul lor sa imparta tuturor, chiar si strainilor ce aveau ei mai bun. In functie de sezon imi aduc aminte ca primeam cand le treceam pragul fructe, legume, o bucata de cozonac, o placinta calda, turte pe vatra, etc.

Unii i-au considerat naivi (si vorbim aici de clasa politica) si au speculat acesta situatie aducand taranul roman la sapa de lemn, favorizand doar intre ei avantaje si beneficii materiale, financiare, iar saracii de fiecare data au tacut si au indurat, luptand in continuare cu saracia si greutatile vietii.

De acea perioada mi-e cumplit de dor, la sfarsitul zilei eram atat posomorata, urmand a ma intoarce in orasul trist, cu gropi in asfalt, cu trafic si poluare, cu oameni incercanati, dar si fericita ca doar cateva ore urmau sa ma desparta de mediul acela rustic, cu multa verdeata, campii si mai putine betoane, mediu in care perversitatea si marsavia patrund mai greu, in care identificam cata nevoie de comunicare si atentie duc lipsa batranii satului si in functie de situatia financiara, precara de multe ori, le mijloceam legatura cu rudele din alte tari si orase prin serviciile pe care le ofeream cu drag, vanzand doar pe aceste criterii, niciodata nu am adoptat minciuna ca arma pentru atingerea targetului. Un alt plus a fost pentru mine activitatea in mediul rural pentru ca nemaiavand bunici la tara, doar prin intermediul jobului pastram contactul cu locul de bastina al parintilor mei, in special al mamei, comuna Jirlau, loc plin de insemnatate si incarcatura emotionala, acolo petrecandu-mi toate vacantele copilariei.

Nu ratam nici o ocazie,chiar daca oficial venisem cu treaba sa-mi rup 10 minute pentru a le aprinde o lumanare la capataiul bunicilor dragi..

Ca si colectiv de munca eram o echipa tanara, vesela si dornica de afirmare. Cum orice minune tine doar 3 zile, in scurt timp au aparut si anumite neimpliri, frustari, fapt ce a dus usor-usor la destramarea echipei. Atmosfera a devenit stresanta si apasatoare, iar lucrul acesta m-a determinat sa renunt. A devenit in timp un loc de munca unde avansarea profesionala se facea numai pe criterii subiective, nepotisme si asi in maneca ce tineau de anumite secrete pe care le detineau fiecare si care daca ar fi iesit la lumina ar fi lovit dur in bisericutele formate. Nu mi-am dorit niciodata sa fac parte din cercurile lor deoarece asteptarile mele sunt altele, pregatirea si convingerile mele nu-mi permit coborarea la un asemenea nivel, dar totusi eram deranjanta atata timp cat instigau, se foloseau de absolut orice pt a darama pe cel de langa ei. Prima mea reactie a fost sa ma detasez, dar totusi lucrand in echipa si fara sa vreau auzeam lucruri sau asistam zilnic la intimidarea celor noi veniti in firma, chiar injosirea lor,mi se parea umilitor uneori, conducerea nu lua nici un fel de masura odata ce obiectivele profesionale erau atinse, dar totusi in mijlocul echipei se aflau si poate sunt si astazi oameni ce s-au ridicat prin influentare, turnare de informatii si tot felul de mijloace neorodoxe.Consider ca au facut aceste lucruri atat datorita puterii informatiilor pe care le detineau unii impotriva celorlalti si pe care le-au folosit pt a denigra, pt a elimina dar si datorita situatiei economice de la noi din tara ce poate i-a obligat intr-un fel la asemenea comportamente.

Cert e ca desi am sesizat aceste lucruri ce ma deranjau intr-un mod strigator la cer eram atasata de firma unde lucram, ca si activitate ma motiva facand ceea ce imi place si de aceea nu am putut renunta usor, sa fug doar datorita colegilor, dar ma influentau negativ chiar si simpla lor prezenta in aceeasi incapere. Nu ma pot dezice propriilor mele convingeri, voi uri toata viata asemenea gesturi si comportamente si de aceea am ales sa plec de pe acel post pentru ca nu puteam fi nici macar un pic indulgenta  sau pur si simplu indiferenta la ce se intampla in jurul meu.

Despre mine

CINE SUNT EU?

  Eu. Cine sunt ? Un punct minuscul in aceasta lume, ca o stea printre milioane de alte stele. Dar totusi fiecare are viata lui. Pe cat de mica, pe atat de semnificativa. Am si eu povestea mea ca toata lumea.  Iar cand eu nu voi mai fi o stea acolo,  in indepartatul si gigantul univers va straluci pentru mine, in amintirea mea, pierduta printre mii de alte stele. Eu sunt o fiinta, un om cu sentimente. Un om care incearca sa-si croiasca un drum in viata, un om care incearca sa-i dea vietii rost.
Sunt un suflet printre milioane de alte suflete , caruia ii place viata. Pentru a putea duce o viata plina de bucurie si fericire este nevoie sa ne cunoastem, sa ne intelegem, sa ne respectam si sa ne ajutam aproapele, pentru a putea trai impreuna, fara a ne face rau unul altuia. Stiu de asemenea ca sunt rezultatul iubirii parintilor mei, 2 oameni modesti, cu frica lui D-ZEU  ce si-au dorit pe asta lume urmasi si am rezultat eu si inca 2 flori ce poarta numele Ionica si Mariana.
Sunt Vasilache Daniela, pasionata de dezvoltare personala, imi place sa citesc, sa scriu in momentele cand ma simt traversata de o stare anume si mai nou am inceput acest blog din dorinta de a se regasi si altii in starile, framantarile  si sentimentele mele.

Sunt un simplu om, ce a îndrăznit să traiască… Un om cu experienţe umane şi aspiraţii divine, cu greşeli, cu zbucium, cu întrebari, cu temeri, cu visuri care s-au împlinit sau nu. Un om ce a strans în desaga sufletului sau lacrimi, zâmbete, regrete, erori, eşecuri, bucurii, mari dureri şi fericiri.

Pe plan personal sunt o familista convinsa, traiesc, muncesc, iubesc si gatesc cu multa dragoste pentru omul drag sufletului meu. In continuare veti putea vedea demonstratii ale activitatii mele in bucatarie, unde voi incerca sa gatesc pentru voi retete traditionale romanesti. Singurul regret al meu este ca nu veti simti mirosurile incantatoare ale mancarurilor ce le voi gati, si va voi bucura doar virtual, dandu-va idei in materie de meniu, pentru pranz, cina, sau mese festive.

Acest blog, cu specific culinar este un coltisor al meu, o evadare din cotidian, si un loc unde pasiunea pentru gatit va fi exploatata la maxim.

Imi plac provocarile, dar totusi cateodata aman lucrurile pana devin o necesitate ce striga in mine ca asa trebuie sa fac..
Eu incerc sa fiu o fire vesela si optimista, pentru a putea merge mai departe. Cu totii incercam de mici sa invatam cat mai bine, insa nu doar la scoala trebuie sa invatam, ci ar fi foarte bine sa invatam si din propriile noastre greseli, pentru a le evita si a duce o viata plina de fericire. 
Candva, am inceput un drum plin de neprevazut dar si de satisfactii, am plecat o fetita fricoasa la drum, iar de cativa ani sunt pe drumul spre a deveni CINEVA, chiar daca mai am de urcat multe  trepte.
Ma lupt cu mine insumi si propriul trecut ce mi-a inspirat destule complexe de inferioritate, din multe puncte de vedere, dar daca e sa trag linie ma consider o tanara implinita, cel putin pe plan sentimental, gasindu-mi linistea langa omul potrivit.
Sunt un om simplu, imi place sa zambesc atunci cand simt sa fac asta, sa-mi bucur inima chiar cu nimicuri ce fac viata mai frumoasa… 
Pe de alta parte sunt o fire dificila. Sunt oameni cu care comunic într-un fel ridicol, tinându-i afară, în fata usii sufletului meu. Nu am curajul să deschid usa larg spre a le permite să între, ci o tin întredeschisă, comunicând printr-un spatiu foarte îngust, prin care abia reusim să ne vedem. Uneori sunt nevoită să-i închid cuiva usa în fată si să nu o mai deschid niciodată. Iar câteodată îmi vine să arunc cheia, pentru a nu fi tentată să deschid usa atunci când mă simt prea singură... Eram cândva deosebit de ospitalieră, primind cu bucurie în sufletul meu, pe oricine dorea. Acum, am ajuns să mă tem de aceia care ar putea da buzna, intrând cu răutăți după ei, cu scopuri proprii și fără niciun sentiment frumos. Unii au năvălit în sufletul meu aducând cu ei minciuni și atitudini ipocrite. Altii au intrat aducând noroi după ei, iar eu încă și acum mai fac curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun și mai frumos, lăsându-mă săracă și singură. Încă mi-e teamă să deschid larg ușa sufletului meu... încă mi-e teamă de invadatori... De aceea încă mai relationez prin spatiul îngust al usii întredeschise, într-un mod absolut ridicol... Si mai sunt si momente în care tin usa închisă si sunt tentată să ascund cheia...Nu ma destainui si pentru ca unii cersesc atentie si mila din partea cealalta deschizand porti cu atitudini de invinsi in fata sortii, iar eu sunt prea demna si imi doresc sa atrag atentia cu realizari si nu altfel. Unii ar cataloga lucrurile astea ca pe o izolare completa, insa e o forma de aparare, un invelis de protectie care ma apara de oameni meschini, falsi si rau intentionati. Cine sunt eu dincolo de zidul asta? Un om sensibil, un om care stie când să se retraga cu demnitate, un om care nu permite nimănui să o înjosească, un om realist, cu o judecată sănătoasă, un om care nu se amăgeste stăruind într-un loc, si lângă cineva lângă care nu are niciun rost. Pentru că mă respect prea mult ca să mă las înselata, mintită și folosită. Pentru că știu să rămân demna, chiar și atunci când sunt împroscată cu noroi. Pentru că nu plâng după cei care nu m-au iubit și nu m-au respectat. Pentru că îmi cunosc valoarea și lungul nasului. Pentru că stiu ce și cât merit. Pentru că nu mă las manipulată și influentată. Pentru că nu las pe nimeni să îmi organizeze viata și să ia decizii în locul meu. Pentru că am puterea să spun „adio” atunci când nu sunt fericită și când cineva nu mă tratează așa cum merit. Pentru că știu ce vreau. Pentru ca nu depind de nimeni. Pentru că știu să pierd. Pentru că îmi asum ceea ce sunt, cu bune si rele. Pentru că am curajul să fiu eu, doar cu cei ce merita si reusesc sa treaca de zidul inalt si ferecat cu grija. Poezia care spune totul despre mine e urmatoarea:

Asta-s eu 

                                            Tudor Damian      

Sunt un fluture, aşezat să se odihnească pe o frunză de Tăcere.
Sunt o stea, luminând tainic Sufletele oamenilor în nopţile senine.
Sunt o atingere, dincolo de Timp şi Spaţiu.
Sunt un peştişor, care înoată lin intr-un ocean,
Sunt un copac, ale cărui crengi au înflorit de Fericire.
Sunt o culoare, radiind frumuseţe într-o simfonie de Lumină.
Sunt o prăjitură mică, pe bogata masă a Ospăţului Divin.
Sunt un gând, o secundă, o părticică din Timpul trecător, dar care e mereu Prezent.
Sunt un spic de grâu, contemplând lanul infinit al Iubirii Divine.
Sunt o lacrimă de cristal, vibrând de Iubire la orice atingere.
Sunt un fir de nisip, îmbătat de razele de soare,
Sunt un boboc de raţă, care deschide ochii pentru prima dată, pentru a vedea Lumea.
Sunt o floare, care creşte şi înfloreşte indiferent de anotimp.
Sunt un nufăr, ale cărui petale deschise oferă oricui drumul spre Sufletul meu.
Sunt o steluţă, care încălzeşte locurile unde Soarele nu poate ajunge.
Sunt un răsărit de soare,o zână, aşa cum doar copii ştiu să le viseze.
Sunt o adiere răcoroasă, în amiaza unei zile toride de vară.
Sunt un cuvânt, care stă pe buzele tuturor, abia aşteptând să fie rostit.
Sunt o buburuză, care se plimbă agale printre firele de Viaţă.
Sunt o piatră de râu, mângâiată de curgerea neîntreruptă a apei,
Sunt un fir de praf, purtat pe căi nebănuite prin Univers de vânturile stelare.
Sunt o umbră, care înveleşte pământul cu Iubire, ca o haină groasă pe timp de iarnă.
Sunt un pescăruş, plutind peste ţărmul nemuririi Sufletului.
Sunt o oglindă în care, dacă ştii cum să te uiţi, poţi vedea Totul.
Sunt o privire blândă, ca acelea pe care doar Mama ţi le poate oferi.
Sunt o picătură de ploaie, într-o furtună de Iubire.
Sunt un ecou vibrând, ce se aude neîncetat în adâncul Inimii.
Sunt o şoaptă, pe care o poţi auzi dacă alergi desculţ pe un câmp cu flori
Si apoi te opresti şi atingi uşor cerul înstelat al Nopţii.
Sunt un parfum, care înveleşte suav râsetele copiilor..

Sunt un cântec, ale cărui note sunt fulgi de nea ce se aştern peste sufletul Tău.
Sunt un fulg de păpădie, care tremură la atingerea pielii Tale.
Sunt o voce stinsă, care Te învăluie cu şoaptele ei în timp ce dormi.
Sunt o flacără, care se ascunde în ochii Tăi atunci când zâmbeşti.
Sunt o chitară, care la auzul numelui Tău vibrează.
Sunt un sărut, care se topeşte de căldura Ta, atunci când cuvintele sunt de prisos.
Sunt o pană, pe aripa Ta de înger.
Sunt un fior, care Te cuprinde atunci când înveţi să zbori pentru prima oară.
Sunt un strop de apă, ce se scaldă în imensitatea Fiinţei Tale.
Sunt constiinta,asta sunt si voi fi pana la moarte,
Sunt EU
Sunt
Aici şi acum.
Şi Iubesc!
Tu cine eşti?