Despre asteptari si planuri, in general

  Asa cum zice Creanga “nu stiu altii cum sunt…”, dar eu , inca de mica astept o  zi speciala, NUNTA si o socotesc ca fiind una din cele mai semnificative zile din viata unei femei .Cred ca orice fata viseaza aceasta zi ca pe una de basm. In functie de personalitate, sperante ,asteptari ,dar mai presus de toate ,bugetul (care de multe ori ne pune frana tuturor planurilor si visurilor) incercam macar imaginar sa o traim ca o zana, incepand de la rochie, piesa cea mai importanta si desfasurarea intregului eveniment.

Realitatea insa ,de cele mai multe ori ne aduce cu picioarele pe pamant pt ca doar cei dispusi sa cheltuiasca averi colosale pot avea tot arsenalul si toate detaliile organizate in cel mai atent mod.

Inca nu am reusit sa trec prin emotiile acelor zile pt ca situatia financiara si prioritatile momentului intotdeauna au amanat planurile.E si o vorba la romani foarte adevarata:”Iti faci planul….”,restul il stiti si voi.

Evident ca intr-o zi va urma si marele eveniment, insa e foarte greu din punctul meu de vedere atunci cand asteptarile nu concorda cu relitatea si puterea financiara, pt ca ,vrem, nu vrem, tot banul e cel ce dicteaza.

Imi place sa fiu informata,sa rasfoiesc albumele prietenilor sau diverse articole pe internet,desi sunt o fire care facand paralela cu situatia in care ma aflu si compromisurile pe care le-as putea face, sufar foarte mult.

Poate pt unii ziua aceea nu conteaza atat de mult sau au renuntat sa viseze. Imi este foarte greu sa ma adaptez situatiei reale pana si in cele mai importante momente din viata,cand totul ar trebui sa fie perfect, exact ca in basme si sa nu fie umbrit de nici un neajuns. Aici incerc sa lucrez cu mine,desi nu e usor, imi doresc sa fiu mai ancorata de lumea acesta si nu cea imaginara.

 Poate una dintre cele mai revelatoare idei de care m-am convins este cea care zice că noi,oamenii avem realităţi diferite. De fapt, nu numai că le avem, dar şi trăim în realităţi diferite.Aşadar, nu am o problemă de percepţie a realităţii. Eu o percep cum trebuie.Doar că percep cum trebuie realitatea mea, nu pe a altora. Trăiesc în mod cert o formă avansată de ignoranţă, într-un glob de sticlă care, deşi bine ancorat în realitate, nu permite accesul oricui. Cred acum în acea adaptare care te învaţă să tolerezi carenţele minore ale sistemelor, micile defecte pe care cei din jurul tău le au. În acelaşi timp însă, dezvolt o rezistenţă din ce în ce mai puternică la tot ce înseamnă adaptarea prin schimbarea propriilor principii. Dacă adaptarea presupune să accepţi un sistem doar fiindcă “asa stau lucrurile aici”, poate că adaptarea nu e cel mai inteligent lucru pe care îl pot  face.

Pana la urma fiecare este liber sa-si creeze propria lume in care traieste,propria realitate. Nietzsche spunea că nu există fapte, ci doar interpretări.

De aici si conflictul interior intre ce simt,ce-mi doresc  si ce se intampla de fapt si toate esecurile mele…

Sunt dificila, nu-i asa?