CELE 3 DORINTE…

 

Cand m-am apucat de scris acest articol imi doream ca titlul sa fie Eu si pestisorul de aur. Sigur acum va intrebati daca nu cumva am luat-o putin pe aratura sau daca am schimbat profilul blogului. Nicidecum..:)

Azi, mai mult ca niciodata mi-e gandul acolo departe, la anii copilariei si ai povestilor. Mi-aduc aminte cu nostalgie de copilaria mea, atunci cand am aflat prima data de pestisorul de aur si cele trei dorinte.  

Niciodata n-am putut alege trei din multitudinea dorintelor de copil pe care le vroiam indeplinite de auritul pestisor. Si mai aveam mereu o intrebare: de ce era de aur? Chiar, de ce? Fermecat era, ce mai trebuia sa fie si de aur? Si daca era fermecat, de ce nu stia el ce dorinte aveam eu? De ce trebuia sa-i mai spun? Anii au trecut, multi, poate prea multi, sau poate am uitat eu de copilul din mine…

  Momentan nu trec prin cele mai fericite momente ale vietii si tot ce as vrea e sa intalnesc acest mic personaj al copilariei mele. Poate pt a-l mustrului putin ca a fugit definitiv odata cu anii copilariei, dar mai ales l-as ruga sa faca ce stie el mai bine. Sa-mi indeplineasca trei dorinte. Acum din tot ce imi doresc mi-e greu sa ma rezum doar la trei, dar prin eliminare, prioritare pt sufletul meu raman:

1.SANATATEA

Chiar daca suna a cliseu, e de fapt o realitate. Fara ea viata noastra ar putea fi inexistenta fizic. Chiar Schopenhauer  spunea ca “Sanatatea nu reprezinta totul, dar fara sanatate nimic nu conteaza .”
  Sanatatea ne poate da speranta zilei de maine, curajul de a privi zambind catre viitor, ne ofera sansa de a ne bucura de familiile noastre si tot ea ne poate tine departe de tot ce e frumos pe asta lume, daca nu avem grija de noi, asa cum spuneam si aici ca e cea mai de pret avutie.

2. IMPLINIRE PROFESIONALA

 

Cariera reprezinta un aspect deosebit de important din viata unei persoane, datorita faptului ca ea se concretizeaza intr-o permanenta lupta pentru realizarea scopurilor si a obiectivelor propuse. Astfel, suntem dornici de a avea si de a ne dezvolta cariere avand in vedere atat nevoile personale cat si familiale. E lucrul ce ne mentine motivati, ocupati si care ne ofera pe langa nemultumiri, frustrari si oboseala, o liniste sufleteasca si un venit ce ne asigura traiul de zi cu zi.

Nu am ajuns chiar pe cea mai inalta treapta a societatii, insa am fost educata ca nimic nu e intamplator in viata si totul se realizeaza incepand de la munca de jos, cu seriozitate si perseverenta si cu spirit optimist. Am vointa si sper ca intr-o zi voi avea sansa de a avansa in domeniul care imi place atat de mult – cel al vanzarilor, sa pot spune ca sunt pe deplin implinita. Chiar daca e foarte greu de realizat acest lucru, nu mi-am pierdut speranta, desi simt potentialul ce zace neexploatat in mine si traiesc intr-un oras afectat de recesiune, inca mai am puterea si credinta ca va fi bine intr-o zi pt noi toti!

     3. UN CONCEDIU PRELUNGIT IN NATURA

  
Vreau sa merg la padure,

sa-mi umplu plamanii cu mirosul greu de mucegai al pamantului.

Vreau sa respir umezeala aerului, dimineata devreme,

sa privesc rasaritul din varful copacilor,

sa gust din ceata diminetii ce decoreaza  feriga 

si  muschii  ce  imbraca  copacii,

sa ma-nvaluie parfumul proaspat,

dintr-un amestec fin de brad si pin,  

sa-mi fac drum prin tufisurile misterioase,

sa simt adierea vantului cum imi mangaie chipul,

sa aud cum rasuna ecoul, facut de ciocanitul ciocanitoarei,  

ce bate ca un tobosar  cu  ciocul in scoarta copacilor,

sa-mi fac propria cale, pasind prin covorul de frunze multicolore,

sa-mi purific sufletul meu in aceasta  minunata lume a naturii.

Vreau sa locuiesc in linistea padurii …

Cine n-ar vrea să evadeze din nebunia citadină şi să redescopere gustul vieţii adevărate, în mijlocul naturii pure, nealterate de om, savurând tot ce poate fi mai frumos, mai natural, mai firesc, aşa cum ne-au fost ele lăsate, sa savureze frumusetile naturii cu nesat, departe de forfota obositoare a orasului, sa renuntam la a mai fi prizonierii acestui holocaust urban?  Iubesc tot ceea ce este verde in aceasta tara, pentru ca imi place la nebunie relieful si bogatia naturala a Romaniei (atat cat mai este).

  De multe ori dupa o zi  grea, incarcata de griji, nevoi si planuri e singurul lucru ce ma linisteste, in care ma regasesc, dar cum mie nu-mi place sa pescuiesc, unde as putea sa intalnesc pestisorul magic de care vorbeam mai devreme? In piata, la pescarie? Exclus. Sau poate l-a gasit altcineva inaintea mea, l-a pus in sacosa, l-a dus acasa si-l santajeaza cu mai multe dorinte de indeplinit, multiple de trei :))) Asa ca, cine are noroc are, are, cine n-are…n-are :)

   Doamne, cat imi place chestia asta, chiar daca nu sunt tocmai fericita, am gasit rezerve in mine pt a ma juca putin cu cuvintele! Noroc ca romanul face haz de necaz, mai ales in poezia ce urmeaza…

Cred ca stim cu toti povestea
Pestisorului zglobiu
Cum s-a dus odata vestea
Despre-un peste auriu…

Se spune ca un pescar
Pescuia de pe un mal.
Cum statea fara habar,
In apa vede un val,

Iar pe val un pestisor
Galben, galben, galbior!
Sau spuneam ca-i auriu!?
Eu nu l-am vazut, nu-l stiu.

Spun doar ce-mi aduc aminte
Eram doar un baietel...
Se vorbea mereu n-ainte,
Si azi mai aud de el,

Ca-mplineste-orice dorinte,
Insa nu mai mult de trei!
De-ai si alte trebuinte
Trebuie sa dai de ei…

Insa, aici e-o problema:
Nu stim de mai are frati…
Cred ca e singur la mama,
Ramane voi sa aflati…

Totusi, o avea vre-un rost
Ca sa va ganditi la el?
O poveste, ast-a fost
Despre-un peste mititel…

O poveste pescareasca
Cum s-au spus si se vor spune!
Insa patria Cereasca,
Nu-i poveste, e pe bune!!!

Daca multe ti-ai dorit,
Daca-n suflet esti pustiu
Nu merge la pescuit
Sa vezi pestele-auriu…

Chiar de vei gasi un peste
Asa cum a fost descris
Nu vorbeste, e poveste
Doar un peste cu dichis…