Nu stiu de la ce mi
se trage...poate de la vremea de afara, ploioasa si mohorata.
Se vrea a fi o luna a fericirii. Internetul abunda de
floricele, urari, martisoare, pupaturi. Insa nu detin un buton al automatismelor,
asa cum ni se cere de Pasti sau de Craciun, sa fim mai buni, mai veseli, sau
mai gurmanzi. Pe zi ce trece, cred tot mai mult in terapia prin scris, si de
aceea m-am refugiat in acest coltisor virtual, unde gandul isi astene temerile.
Am ales sa scriu despre ce simt, cu cartile pe masa. Pentru ca m-am saturat de
falsi actori ce mimam o fericire ce nu e a noastra, cu mastile pe fata, dar
adevaratii oameni sunt cei ce pun capul pe perna, seara, si somnul dispare cand
masca cade.
Cred ca am lipsit
cand s-a impartit norocul. Uneori sunt convinsa de acest lucru. Surprizele
placute, aproape am uitat ca exista. Ma intreb unde s-o fi ratacit destinul ala
favorabil? Daca ati sti voi cate eforturi si sacrificii am facut pt putinul pe
care il am acum...Poate gresesc undeva, nu poate fi doar ghinionul!
Fiecare zi e o continua lupta. Sau poate nu merit sa mi se
intample si lucruri bune, iar cateodata traiesc sentimentul ca nimeni nu ma poate
intelege. Poate imi lipseste prietenia adevarata, poate frica de a ma destainui
cuiva ma opreste sa am incredere in oameni.
Nopti intregi analizez lucrurile in amanunt, sa inteleg ce e
de facut. Ma simt pierduta uneori, departe de lumea acesta, parca intr-o alta
galaxie. Dispretul si furia ocupa locul zambetelor si starii de bine din
suflet. Sau poate nu le vad la timp, si acum ma ajung din urma...
Ma cunosc destul de
bine, si stiu ca voi iesi din starea aceasta. Toate sunt trecatoare, pana la
urma. Dar cand totul se prabuseste, optimismul si speranta ajung sa para doar
idealuri. Stiu ca puterea e in mine, si va rasari soarele si pe strada mea, dar
momentan nimic nu se leaga. Ma agat de bruma de credinta din suflet si ma rog
lui Dumnezeu sa-mi dea putere.
Ce ramane de facut?
Imi doresc ca timpul sa treaca, si sa-mi amintesc de acest moment peste ani, cu
inca o lectie invatata. Aceea ca sunt o femeie puternica, ce nu s-a impiedicat
la primul ciot, ci a avut puterea si curajul de a lupta cu viata. Cu siguranta
vor mai fi si alte incercari, si nu trebuie sa ma dau batuta.
Ador in momentele astea singuratatea, pt ca nu imi place sa
tarasc pe nimeni in problemele mele, sa-i ingrijorez pe cei dragi, ci sa ma
ajut singura, sa ma imbarbatez, pt ca nu e un capat de drum. Si imi mai place
un lucru. Ca in astfel de momente, sa ma pierd in fotografii ingalbenite de
vreme. Sa ma regasesc pe mine, in toate ipostazele, si sa-i revad pe oamenii
care azi, imi sunt sau nu prieteni. Sa reflectez...
Asa e omul, cade, se
ridica, si la nevoie, pot gasi sprijin
un umar pe care sa-mi asez capul, zapacit de atata zbucium si
framantari. A nu se intelege ca traiesc un cosmar, sau adevarate drame. Sunt
doar stari trecatoare, poate doar o furtuna intr-un pahar cu apa. Timpul
decide...
Intre timp, nici eu nu stu cu mainile in san. Ma tratez.
Cum? Cu muzica buna, putina ciocolata, poate si un film...O duminica placuta
tuturor...si multa liniste in suflet!
P.S. Iar astea, sunt pentru voi. Un ghiocel pt fiecare..
https://myspace.com/sireteanu
RăspundețiȘtergerepune muzica ta - site promo gratuit
rock club land domain