ACTOR IN FILMUL VIETII

De cate ori nu vi s-a intamplat ca in momentele voastre de liniste sa plecati cu gandul departe, in trecut, sa rememorati ca si cand totul a fost ieri, momentele voastre bune si mai putin bune? Momente cand poate ati ras cu gura pana la urechi sau momente cand perna devenea un lac de lacrimi?

  Unii au povesti fascinante de viata, pline de invataminte pt cei ce le asculta, iar altii isi duc viata in tacere, introvertiti si singuri. Nu stiu cum e mai bine sa fii, exista pareri si de o parte si de cealalta, insa pot spune despre mine ca sunt ca o carte deschisa.

 Ii multumesc lui Dumnezeu pt viata mea mea, asa cum a fost, pt ca experientele din trecut m-au ajutat sa devin omul care sunt azi.

  Insa cum ar arata personajul principal, daca as juca filmul vietii mele? Mi-e destul de greu sa conturez o personalitate acelei mogaldeti de om pt ca sunt obijnuita sa observ si sa-i caracterizez pe ceilalti…E putin ciudat pt ca aici e vorba de mine si nu pot fi obiectiva.

Filmul incepe in toamna anului 1986, Sunt intaiul  copil, nascut intr-o familie modesta, de oameni simpli, cu frica lui D-zeu. Pe atunci tatal meu era lacatus mecanic iar mama casnica.

Copilaria a fost una obisnuita, dar nepretuita pt mine, atat prin continutul ei, plin de amintiri, cat mai ales ca si durata.. La varsta de 12 ani, cea care mi-a dat viata, chinuita de o bola grea, a parasit acesta lume. A urmat o perioada dificila pt familia mea, timp in care tata ( Sfantul meu pe acest pamant ) a facut eforturi deosebite ca noi, cele 3 fete, macinate de dorul mamei,  sa traversam acesta perioada cat mai usor.

 Anii au trecut, fetita aceea mica, timida, cu ochi verzi , compatimita de unii pt trecutul dureros, incurajata de familie, are astazi un trecut de care nu ii este rusine, fara compromisuri majore.

  E o persoana echilibrata, iubita, sustinuta de un om care pt voi poate nu reprezinta nimic, insa pt mine este totul. M-a invatat ce este iubirea, m-a invatat sa zambesc, sa cred in mine, mi-a sters lacrimile si mi-a redat increderea ca viata e frumoasa. Cred adanc si sincer in iubirea noastra si zi de zi destinul imi arata ca am intalnit fericirea.

Acum ma consider o tanara implinita, gasindu-mi linistea langa omul potrivit. Soarele, oricât de mare ar fi, oricât de puternic, oricât de fierbinte, lumina sa nu va fi niciodată deplină fără zâmbetul său. . Atunci când zâmbește, ochii îi strălucesc. Este un înger, o adevărată minune! Prin zâmbet, mi-a cucerit sufletul definitiv. Am știut din prima clipă, din momentul primei priviri, că este special. M-am îndrăgostit atunci iremediabil! De EL și numai de EL !
Acum, cu amintirea acelei zile în gand, socotesc că poate suferințele mele au avut un scop. Acela de a mă învăța să apreciez simplitatea, respectul, grija, dragostea. Acum pot iubi! Și o fac fără reținere, cu cea mai mare plăcere, din tot sufletul! Iubesc și sunt iubita! Și sunt cea mai fericita femeie din lume!

  In rest, sunt un om ca toti ceilalţi. Un om cu vise, cu frământări, regrete... sunt un om imperfect, care visează la o lume perfectă, chiar daca pt ceilalti pare a fi ceva imposibil.

 Există o singură fortă în tot Universul, care mă poate îngenunchea  - forta divina. 

  

Îmi plac lucrurile simple. Nu suport imitaţiile, prostul gust şi vulgaritatea. Nu concep viaţa fără familie, fara muzică, fără cărţi, fără iertare, prietenie, fără amintiri frumoase si armonie.

Sunt un om sensibil. Mă emoționez ușor, plâng când simt nevoia și râd destul de mult. Mă apropii mult de oameni și locuri; tocmai de aceea îmi vine foarte greu să plec, să renunț la oameni pe care-i iubesc și la locuri care-mi devin dragi. Cred că acesta este și motivul pentru care urăsc despărțirile, de orice fel ar fi ele.

Îmi plac oamenii calzi, oamenii care știu să respecte, oamenii sinceri care aduc în viața celorlalți lucruri frumoase și de folos. Nu îmi plac în schimb persoanele care vorbesc urât, care bârfesc și critică pe ceilalți după cele mai neînsemnate lucruri. Față de ei prefer să păstrez distanța.
Dupa toate furtunile din viata mea, in sfarsit am reusit sa-mi recap optimismul. De multe ori vreau să cred că tot răul se va îndrepta și că orice greutate primită îmi este oferită de D-zeu, iar El știe bine că îi pot face față atâta timp cât mi-a pus-o în cale. Ambitia de a le infrunta pe toate nu-mi lipseste, mai ales ca am un sprijin si stiu ce vreau de la viata.

Ma straduiesc, cat pot de mult sa nu deranjez pe nimeni, ba din contra, sa ajut daca e posibil, macar cu prezenta sau un sfat la nevoie.

Nu sunt omul perfect, nu voi fi niciodată și nici nu aș vrea să fiu. Pentru că tocmai imperfecțiunile ne fac speciali, nu-i așa? :)

  Acum privind spre viitor, nu pot decat sa astept sa mi se intample si lucruri bune, sa schimb firul povestii care incepuse ca o drama intr-un happy- end, ca asa e-n toate filmele…

Am căzut, m-am ridicat

Am căzut de multe ori dar tu m-ai ridicat
Credeam că sunt imuna la orice păcat.
Dormeam un somn adînc, coșmar adevărat
Tu m-ai trezit, lumina ta de mine m-a salvat.

Zăceam neputincioasa în gropi comune, neîngropata
Cu sufletul amanetat, vîndut pe-un biet păcat.
Și sugrumam în mine, dorințe arzătoare și firești
Dormeam și nu știam că tu exiști, că mă păzești.

Din valea plingerii de sine m-ai salvat, m-ai ridicat
Acum nu mai sunt oarba, lumina mi-ai redat.
Și cred în drumul meu, în soarta mea, în destin
Și-n sufletele ce-napoi mă strigă, să revin . 

Și rănile mi-ai vindecat, nu le mai simt deloc
Mi-ai luat durerea, sufletul mi-ai pus la loc .
Zăcea și el sfărmat pe undeva, într-un străfund
Nu mai aveam puterea să-l mai port, să-l mai înfrunt.

Azi visele nu mă mai sperie, le-am uitat de mult
În locul lor au apărut speranțe, că mai sunt .
Și că mai pot trăi și întâlni iubirea toată,
Și mă ridic, și plec la drum încă odată .

De asta te iubesc, că tu-mi ești fericirea,
Mi-ai alungat tristețea și mi-ai adus iubirea.
Și mă iubești, chiar și-n tristețea mea,
Cu mâna-ți caldă, tu mi-ai șters lacrima .

Al tău zâmbet mă încântă,
Orice greu parcă dispare.
Ma săruți mai lung, mai dulce,
Eu te strâng la piept mai tare.

Sunt doar o amintire grabnic scrisă
Pe-un colţ din ne'nţelesul infinit,
De-o fi să plec din viaţa-aceasta'nvinsă
Am fost..., azi nu mai sunt nimic.

Versuri : Fritz Constantin