miercuri, 23 octombrie 2013

Patriot = muritor de foame?



  Iubesc Romania de mor pt toate lucrurile frumoase si bune din tara asta, si mai ales ca m-am nascut aici. De mica am fost educata in spiritul acesta. Daca esti roman adevarat sigur iubesti lucrurile care ne definesc, despre care am scris aici .
Dar trebuie sa admitem ca avem si puncte slabe, lucruri rusinoase pe care le ascundem sub pres, sau ne prefacem pur si simplu ca nu exista. Sa va dau un exemplu? Oferta locurilor de munca. E doar unul din punctele nevralgice ce ar trebui luate in vedere de mai marii nostrii conducatori.
Din acest punct de vedere stim bine cum sta situatia, cati someri suntem (oficial, cel putin) si cum oamenii din jur fie s-au resemnat de mult cu traiul greu, participa la greve, mitting - uri, voteaza, spera sau pur si simplu, abandoneaza idea de a fi muncitori pe “ogoarele” patriei si iau drumul strainatatii. Unde stim bine ca nu fug cainii cu covrigi in coada, dar cel putin duc un trai decent si sunt respectati. Ceea ce la noi, oricat te-ai stradui ( a se intelege LEGAL ) nu se va intampla asta. De ce? Pentru ca avem legi care se contrazic una cu alta, pt ca uneori nu se vrea, pt ca omul de rand e invatat cu traiul greu ( mai ales in mediul rural), pt ca….Nici nu mai conteaza! Satui de politica mincinoasa, cauza multor nenultumiri, oamenii cu potential au hotarat ca e momentul sa duca faima tarii peste hotare.


Daca aici nu puteau fi decat sclavi pe salarii mizere, au decis ca merita si pot mai mult, dar intr-o tara civilizata, care le valorifica mai mult capacitatile. Asa se face ca unui oarecare muncitor de aici i-ar trebui inca 3 vieti sa poata ajunge la suma castigata de colegul / vecinul / prietenul sau ce a avut stralucita idee sa-si incerce norocul printre straini,  dincolo de granitele tarii, pt un trai mai bun.
Acum va intreb pe voi ce de facut? Plecam toti din tar asta? Tarile straine nu mai sunt de mult un mister pt nimeni, pana si omul simplu, de la tara a trecut macar odata granita si a descoperit un alt nivel de trai. Poate unii s-au realizat, poate unii s-au intors codasi de unde au plecat, dar totusi nu exista om ce nu si-a pus acesta intrebare cand s-a simtit constrans de situatie, asa cum ma simt eu acum. E imposibil sa nu privesti cu jind la cei care au reusit sa-si implineasca visurile, dar totodata sa fii prevazator in  ce priveste viata si viitorul tau…




Ce planuri aveti voi, cei care ati ramas in Romania, in viitorul apropiat?
Pentru ca toata lumea le are. Fiecare incercam sa ne croim un drum in viata, sa creionam in minte un traseu, un drum de urmat. Mai usor sau mai greu de parcurs, depinde. In tara sau in strainatate.  Insa telul conteaza si pt asta luptam cu viata zi de zi.
Eu, cateodata, cu gandul la o viata mai buna zambesc, alteori ma razvratesc, alteori traiesc doar clipa din prezent. Frica zilei de maine, incertitudinea, mi-au demonstrat ca unele vise mor din fasa si nu vor deveni nicicand realitate. Poate sunt prea marete, poate uneori imi lipseste curajul, poate viziunea, habar n-an.
E adevarat ca nu aduce anul ce aduce ceasul, dar asta nu inseamna ca vom sta cu mainile in san, neputinciosi, asteptand ca in povestea drobului de sare sa se intample ceva. Rolul nostru e sa pornim de la premiza ca totul va fi bine. Dar oare unde? Aici sau pe alte meleaguri?

marți, 8 octombrie 2013

Puterea din noi


   Intr-o vreme citeam diverse chestii motivationale si de dezvoltare personala. La inceput de curiozitate, apoi m-am revoltat in mine, caci un strain ne invata ceea ce exista deja in noi : forta de a ierta, de a ne continua drumul in viata, pt ca fiecare avem necazuri si dureri, dar cateodata parca ne doboara. Suntem neapreciati, neintelesi, tradati, dezamagiti, mintiti, ne pierdem increderea si echilibrul, suspinam de dor si dragoste, impovarati de griji si datorii, dar tot de noi si de motivatia noastra depinde cum stim sa facem haz de necaz, pana soarele iese din nou pe strada noastra. 


 De curand am citit chiar un comentariu la un articol de genul asta in care un cititor, satul de atatea sfaturi si sugestii despre cum ar trebui sa actionam in momente de tristete spunea cam asa ceva: “Puterea e in noi. Nu avem nevoie de specialisti , psihoterapeuti, sau de altcineva care sa ne imbarbateze si sa ne faca sa realizam ca de fapt, ne putem vindeca si singuri. Nu sunt de acord sa platesc pe cineva care sa ma faca sa vad  cat de puternic pot fi pt a-mi vindeca ranile sufletului. Nimanui nu- pasa mai mult de viitorul meu decat mie insumi” .
Pe zi ce trece dau dreptate acestei pareri. Nu neg toate meritele ce se cuvin acestor oameni cu scoala, dar personal cred ca totul in viata tine de autocontrol si cat te cunosti pe tine, limitele tale, modul de viziune al vietii, total negativist sau cu speranta in mai bine, reactiile in momente de cumpana...
Si din pacate pt psihologi, nu sunt singura care e de acesta parere, sau au alte motive pt care nu merg: lipsa educatiei in acest sens, rusinea, lipsa banilor, etc.
Cati din cei ce au o apasare merg la o sedinta la psiholog la noi in tara? Procentul e foarte mic, si eventual cel mai bun psiholog ramane sotul, mama, prietena, vecina, colega de scoala sau de serviciu, sau ne izolam intr-o lume a noastra, in care lasam depresia sa-si faca de cap, devenim violenti, alcoolici,  si ajungem fie la morga, fie direct la psihiatru, declarati pericol public si izolati departe de ochii lumii, intr-o rezerva, legati si sedati pt a nu face rau personalului medical.
Si toate acestea pt ca avem personalitati ce reactioneaza diferit in fata problemelor, unii trec usor, iar altii raman marcati pe viata. Nu avem incredere sa impartasim nimanui necazurile noastre si nu ne gandim la urmari, lasand supararile sa ne intunece judecata. Ce e de facut?
Voi incerca sa enumer cateva din lucrurile care functioneaza la mine, testate pe propria persoana. Incerc sa gasesc persoana cea mai apropiata de sufletul meu, care ma cunoaste cel mai bine, (sotul in cazul meu) caruia stiu ca ii pasa de viata mea si asa e de preferat, ca nimeni sa nu fie singur in astfel de momente.
Iar atunci cand am o problema am  puterea sa recunosc si sa caut solutii. De la cele mai simple, ma descarc vorbind, plangand pe un umar sau sciind aici oful meu, , ascult muzica, ce ma ajuta sa continui, incerc sa dau uitarii, sa raman optimista, si pana la urma tot raul spre bine. Cu rabdare si iubire, sprijin, le-am depasit pe toate.



Sa iesim cu bine din ele, cu totii, fac parte din experientele vietii ce au rolul de a ne cali, pt ca apoi sa iesim victoriosi la rampa, cu zambetul pe buze, bucurosi ca le-am depasit pe toate.
FITI PUTERNICI! AVEM DREPTUL LA FERICIRE, IAR VIATA NU NE DA MAI MULT DECAT PUTEM DUCE!


P.S. E doar o parere personala, neavizata, pur subiectiva. Daca va ajuta, sau considerati ca aveti nevoie, nu ezitati sa apelati la serviciile specialistilor in domeniu. Sigur veti gasi o usa deschisa si o rezolvare la problemele voastre..