vineri, 17 iulie 2015

Raspunsuri in cuvinte si taceri

  Idealista? Naiva? Poate..
Imi fac sperante, asteptari si iluzii care duc la deziluzii. Si atunci o avalansa de stari si intrebari asteapta raspunsuri pe care tot oamenii le dau prin faptele lor.. Privesc, ma mir, ma sochez, ma resemnez, imi trag concluzii pt mine, pt ca oamenii sunt schimbatori si tot ce imi ramane de facut este sa invat sa fiu acrobata, sa ma pliez pe situatii pe care uneori cu greu le accept, sunt construita intr-un fel si nu permit lucruri care nu ma reprezinta, atunci cand principiile mele urla din mine un mare NU!
Adevarul e ca prea mult bun simt strica, iar greseala celor cu bun simt e ca asteapta de la ceilalti aceeasi moneda de schimb. Mare greseala si dezamagirea si mai mare!!! Exigentele pe care le pretind altora ma macina pe mine, ramanand doar vorbe-n vant, nefinalizate, in timp ce lumea ramane aceeasi, greu de suportat uneori..Si astfel, sufletul meu mai castiga o lectie si ma indeamna sa fug cat pot de departe, cautand oameni asemeni mie, fara zambete si gesturi false! E alegerea mea, chiar daca pare un soi de izolare, dar refuz "sa fac frumos" de dragul de a fi integrata unde nu mi-e locul, undeva unde nu sunt eu confortabila cu mine. 


  Si atunci aleg tacerea.. imi ascult vocea interioara si ma remontez cu gandul ca data viitoare sa fiu mai precauta. Insa blandetea, lumina si stralucirea din ochi, o strangere de mana la nevoie si vocea calda, esența a ceea ce sunt EU raman neschimbate! Pornesc pe un alt drum, cu o lectie, cu un sut, cu o dezamagire, o lacrima si toate astea ma obliga sa-mi fac un scut care va cadea daca omul din fata mea imi castiga increderea.
Ce inseamna tacerea? Nu inseamna un plan miselesc de tradare sau razbunare, asa cum poate multi gandesc, e doar o pozitie de observator in care privesc lumea din alt unghi, cu o oarecare detasare, resemnare si lipsa de speranta, lasand impresia de neimplicare si indiferenta, insa privind scarbita si ironica uneori, cat de departe poate merge prostia omeneasca, in toate felurile ei. 
Cern astfel, ca intr-o sita oamenii rau intentionati de cei altruisti, increzatori, veseli si optimisti. Ma bucur insa ca viața imi da intotdeauna de ales, și chiar daca sunt momente in care pur și simplu mi-e teama sa decid, Dumnezeu imi ușureaza intotdeauna aceasta povara. Si in ciuda tuturor provocarilor, dezamagirilor si viselor neimplinite gasesc inca puterea de a visa, de a spera si trec peste toate, cu incredere si iubire fata de oamenii ce imi cunosc sufletul cu adevarat. Si atunci viata capata din nou sens, caldura si energia lor imi dau incredere si curaj pt ziua ce vine. 
  Viata oricum e grea, indiferent de atitudinea si gandurile mele...Asta e realitatea! Insa pot spera, pot gandi, pot trai altfel, pt ca am libertatea de a fi EU, iar atunci cand dezamagirile dor realizez cine sunt cu adevarat, ce vreau de la viata si pe cine vreau sa am alaturi..Doar asa imi dovedesc ca lectiile vietii nu au fost in zadar si sunt mai puternica decat ieri!

"Daca-i urmezi pe altii, deviezi de la drumul tau. Cand nu stii ce sa faci, care este urmatorul pas, retrage-te in singuratate, departe de vocile si influenta altora si asculta vocea inimii tale. Ea iti va da Solutia si va fi cea potrivita, chiar daca nu pare asa la prima vedere. "
(Lily Huzdup, “Codul vietii”)

miercuri, 8 iulie 2015

Lume multa...oameni putini!

  Şi daca în fata oamenilor nu ma deschid prea usor, o fac în fata unei foi de hartie, ciorna multor incercari, in care incerc sa picur ceva din sufletul meu acolo, printre randuri, atunci cand scriu. În timp scrisul mi-a devenit un bun prieten caruia ii pot “spune” orice. Atunci când simt sa fac asta, ma asez la masa si las gandurile sa se astearna in logica lor. 
In ultima perioada am strans vorbe nerostite, ganduri carora nici n-as sti sa le dau nume, lacrimi neplanse la vremea lor, care deodata vin ca o apa umflata de ploaie, revarsata peste mal. Toate acestea se vor stinge usor, cu fiecare rand asternut aici.
  Momentele în care nu am nevoie de nimeni altcineva decat de mine insami, in care trebuie sa ma adun, sa ma incurajez sau sa ma pun pe picioare singura se repeta tot mai des.. Sunt momentele în care e musai sa-mi spun: '' Gata, pana aici!'' si în clipa urmatoare sa ma ridic pt. a merge mai departe...cat mai departe de locul sau de oamenii care imi fac rau mie sau celorlalti. Toata aceasta rautate din jur ma face sa-mi fie dor de simplitate, de bunatate, de liniste si ochi blanzi care iti insenineaza ziua atunci cand zambesc..
Dar cum nu oricine care iti zambeste iti este si prieten, aparentele de multe ori inseala si oamenii nu sunt ceea ce par... Asa cum un pom se cunoaste dupa roadele sale, tot asa si omul dupa faptele lui. Nu toți oamenii stiu sa fie și prieteni, așa cum nu toti oamenii stiu să fie pur și simplu…oameni. Sunt oameni care ne pun piedici la tot pasul, oameni care mint, care aleg razbunarea in locul iertarii, oameni care tradeaza, ranesc, uneori în cel mai crunt mod. Si atunci ma intreb - daca D-zeu ne iubeste cu toate greselile noastre, noi, oamenii de ce nu putem fi mai toleranti, de ce nu ne putem accepta asa cum suntem, de unde atata rautate? Zilnic observ acest spectacol: omul bun, omul curat este vanatul celui viclean.


"Ospitalitatea, curtoazia și prietenia sunt intalniri ale omului în om. "– Antoine de Saint Exupery


  Poate ca ar trebui sa lasam masca sa cada, sa nu ne jenam de slabiciunile şi de neputintele noastre… fiindca, stii ceva? Cred că toti purtam cate o masca, pt a scapa de explicatii sau sa nu ne asezam sufletul pe tava oricui, din nevoia disperata de a ne simți protejati…Preferam sa impartim biti in mediul online, dar strivim emotia si bucuria din viata reala. Suntem inconjurati de copii, care inca de cand s-au nascut ne privesc cum traim ca robotii si cred ca asa e normal, copilarind cu tehnologia in mana, in schimbul jocurilor de altadata.
SOLUTII? Hmm..Cred ca lumea in care traim are nevoie – mai mult ca niciodata – de socializare, emotie si sensibilitate..sa nu devenim introvertiti si imuni la tot ce e omenesc. Blandetea, stralucirea din ochi, o strangere de mana la nevoie fac mai mult decat o mie de cuvinte uneori!

Ar fi bine sa lasam sufletul sa simta, sa rada, sa planga, sa iubeasca, sa traiasca asa cum a fost invatat s-o faca, adica LIBER, fara false prejudecati, asemeni unui copil care nu stie sa minta! Sa stergem zambetul fals de pe chip, sa lasam lacrima sa curga si printre sughituri sa ne spunem amarul, nefericirea, teama, urmand apoi ca sufletul sa fie mai usor si sa lase loc soarelui sa apara dupa furtuna grea. Şi, poate ca in loc sa ducem povara unor masti prea grele şi dureroase, am găsi fiecare demnitate, respect, modestie, alinare, intelegere, sprijin, brațe primitoare și dragostea de care depind atât de mult sufletele noastre si am primi acele mangaieri calde de la oameni care, la randul lor, poarta masti ale fericirii, dupa care isi ascund suferintele pe care se tem să le arate lumii, poate si din orgoliu.


  Iar daca suntem atenti, viata va avea grija sa ne ofere la fiecare pas cate o lectie prin oamenii care ne ies in cale. Insa cea mai importanta lectie de pana acum pe care viata mi-a oferit-o ramane valabila ..Oricata incredere as avea, oamenii vin si pleaca, dar pt cine contez cu adevarat, va ramane o viata alaturi!
 
Viata insasi fara duiosie si fara iubire e ca un mecanism uscat, scartaietor si sfasietor. Este în firea omului sa invinga prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Cine nu iubește, nu are simțuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarba la steaua ce clipeste linistea departarilor i se inchid. Grauntele de bine și frumos ce-l purtam în inima noastra il dezvaluie si-l crește dragostea. Asa vine pacea, pacea adevarata, pacea raiului și a vietii vesnice. Cand ai pornit sa fii om, sa stii ca dragostea e cea dintai virtute, ea este sensul dezrobirilor. Dragostea este cheia clipei și a veșniciei. 

  Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ajute sa ne curatim inima de toata uratenia şi rautatea, ca sa vedem in jurul nostru doar frumusete, lumina, bucurie, speranta, armonie, prietenie, sa ne ajute sa ne bucuram de viata, cu tot ce ne ofera ea, şi bune şi rele, sa ne ajute sa fim fericiti, mereu puri şi inocenţi, cu inima plina de speranta, ca sa tinem departe de noi rautatea, ura, minciuna, mandria şi bezna indiferentei şi a egoismului. Si nu uita ca poti provoca oricand o bucurie si un zambet doar printr-o mangaiere de suflet..Pentru ca oricat de puternici am fi, cu totii avem nevoie sa fim protejati, alintati, admirati si iubiti! Doar asa vom trai viata din plin, langa persoane care merita dragostea si atentia noastra.

Fa-ti timp si contempleaza fiecare floare,
Acum, ca poate maine moare,
Fa-ti timp si strange din frumusete cate-un pic,
Tu stii ca viata trece
si de nu faci nimic...!

Fa-ti timp pentru adevar, atat cat ti-e permis,
Si canta asa cum stii cu sufletul deschis,
De-o vorba buna sa-ti faci timp
Si-ntinde-o mana spre batrani,
Zambeste celui care plange,
Si arunca daca ai o coaje catre caini...!

Eu stiu ca multi zadarnic vor mai plange,
Ca n-au gustat din frumusetea a tot ce e curat,
Comoara risipita a vietii, n-or mai strange,
Si-i prea tarziu pentru regretul ce i-a inconjurat...!

CORNELIA DITA


VIATA E SCURTA, SA O TRAIM FRUMOS SI SA IMPARTASIM IUBIREA CELOR DIN JUR!

vineri, 3 iulie 2015

Ciorba de fasole in paine


Ingrediente:

- 500 gr. fasole; 
- 5 carnati semi-afumati; 
- 1 ling. bicarbonat de sodiu;
- foi de dafin;
- 1 ceapa mare; 
- 1 morcov; 
- ulei;
- cond ( vegeta, piper, boia dulce)
- 1 lingura bulion;
- 1 leg. leustean; 
- 1 paine rotunda; 

Mod de preparare:

  Cu o seara inainte de a prepara mancarea, puneti fasolea intr-un recipient cu apa rece, astfel aceasta va fi mai usor de fiert a doua zi, Asta daca nu e fasole din sezonul acesta. Daca fasolea este noua nu este nevoie sa fie lasata atata timp la înmuiat şi nici sa fie schimbata apa de 2 ori. 
Dupa ce indepartam toate impuritatile si spalam in cateva ape, punem fasolea la fiert. Dupa primele clocote eu arunc apa si o inlocuiesc cu alta calda. Procedez asa de doua ori (stomacul o suporta mai bine). Ramane cea de-a 3-a apa cu care continuam fierberea. 
La primul clocot adaugam vegeta, 1 foaie de dafin si 1 ling. bicarbonat de sodiu. El are rolul de a fragezi carnea si legumele, grabind fierberea si deasemeni previne balonarea si gazele.
Separat calim ceapa cu carnea ( poate fi orice afumatura), apoi adaugam prajeala la fasole si un morcov rondele si lasam sa fiarba aprox. 30 min. Daca apa scade si fasolea nu este fiarta , mai adaugam din cind in cind apa calda. Cand fasolea a fiert adaugam  bulionul, boia de ardei dulce, piper dupa gust si leuseanul tocat.
Lasam 10 min sa fiarba, timp in care decupam o paine rotunda de capac si miezul de paine, astfel incat sa capete aspectul unui bol in care turnam un polonic de fasole.
  Pregatim o acritură – muraturi, ardei copti, conopida, varza, sfecla roşie- şi strigam: la masaaa!