Despre scoala, in
ultimul timp, nu se aud tocmai lucruri bune. Teoria de la anatomie se practica
acum prin toalete, sali de sport, lectiile de karate au loc intre elevi si
profesori, absentele au devenit un must-have pt generatia actuala, orele de
dirigentie exista, dar lipsesc cu desavarsire, iar despre ex. de balaureat ce
sa mai spunem? Din punctul meu de vedere reprezinta oglinda a 4 ani pierduti, a
parintilor inconstienti sau inexistenti in viata copilului lor. Nici imaginea
elevului nu mai e cea pe care o stim cu totii si cu care ne mandream. Elevele
de acum se imbraca sumar pt a-si etala formele, in fustite scurte, cu tunsori
si frizuri “cat mai trendy”, machiate ca o sorcova, iar baietii, pt a nu fi mai
prejos apar tatuati, pensati, impodobiti cu tinte si blugi rupti, in incercarea
de “a fi cool”.
Şi nu eşti şmecher îndeajuns dacă îţi lipseşte mobilul. E de
dorit să fie unul de 9, 10 milioane, cu mp3, radio, căşti şi toate accesoriile.
Diferenta dintre
scoala de acum si cea de altadata ( nu
de mult trecuta ) se simte, se vede, e colosala! Interesul pt invatat aproape
nu mai exista, societatea e alta, tot timpul in schimbare, tehnologia, internetul,
televizorul, toti factorii acestia au condus la schimbarea perceptiei fata de
scoala, ce a dus direct si sigur la ingrosarea randului somerilor.
Toate aceste
elemente negative ma duc cu gandul la anii mei de scoala. Unde au disparut
mirosul de cerneala din clasa, uniforma frumos calcata si pamponasele de la
urechi?
Imi este dor de scoala adevarata, unde seriozitatea,
implicarea si pasiunea cadrelor didactice duceau la elevi olimpici si la oameni
care pe mai departe isi construiau cariere solide de pe urma anilor de
scoala..Cei care se faceau remarcati prin rezultatele lor ajungeau chiar la
panoul de onoare al scolii, o mandrie pt profesorii de acolo, ce nu conteneau
sa-i laude si sa-i dea exemplu.
Pana la urma, cei
mai frumosi ani din viata acolo ni-i petrecem, pe bancile scolii…
primele zile, tarzii de toamna,
asteptand cuminti venirea manualelor, povesteam colegilor amintiri din vacanta
petrecuta la bunici, iar in pauze alergam nebuni prin curtea scolii, pana
sunetul clopotelului ne vestea inceperea orelor. Sfarsitul anului venea pt mine
cu batai ale inimii pe care le auzeam in ureche, cand la careu, in curtea
scolii, se strigau numele premiantilor si eram felicitati pe rand, primind o
coronita, o diploma si o carte, si astfel am ajuns la o mica colectie de carti
primite, de ordin sentimental mai mult, pe care le pastrez si astazi in
biblioteca.
Acum, dupa atatia
ani, pe fiecare dintre noi, elevii, destinul ne-a purtat in toate colturile
lumii, in cautarea fericirii si implinirii, iar profesorii, mentorii nostrii,
sunt acum pensionari, batrani sau plecati in alta lume. In toata activitatea
lor de dascali ne-au indrumat, ne-au sprijinit asa cum au stiut ei mai bine,
incercand sa faca din noi oameni “de soi” pentru societatea in care traim.
O parte din colegii
mei sunt acum parinti. Ei sunt norocosii ce vor retrai aceste emotii, inca de
cand isi vor pregati prichindelul, cumparandu-i rechizite, acuarele, ghiozdan,
caiete, flori pt invatatoare, si tot ei vor asista la scrierea primelor litere
din alfabet, la primele lucrari, note, serbari, etc.
Si mai ales atunci
cand copilul lor va pasi sfios catre scoala unde va petrece urmatorii ani din viata,
ca parinte, singurul lucru pe care si-l doresc este ca viitorul sa le ofere
alte sanse, prin prisma acestei institutii ce are rolul de a-i pregati pt viata.
Nu stiu ce legi vor
urma sau incotro ne indreptam, cert e ca o schimbare e necesara privind
sistemul de invatamant. Ceva care sa ne faca din nou sa credem vorba aceea ca
SCOALA TE FACE MARE, care sa-ti dea satisfactia coatelor tocite, teancului de
caiete scrise si minelor de pix consumate. Pentru ca diploma obtinuta sa nu
mai zaca uitata prin sertare, in timp ce noi suntem injositi pe salarii mizere
sau someri, fara o directie in viata…
