CAND INTAMPLAREA DEVINE SOARTA,E SIGUR IUBIRE

  Iubirea! Acest cuvânt evocă tot ceea ce omul are mai nobil şi mai frumos. Dar cum ajungem acolo ?

  Oficial ne-am cunoscut in primavara lui 2007, dar ne stiam din vedere inca din 2006. Ne zaream reciproc, fiecare incercandu-si norocul cu altcineva, nestiind la vremea aceea ca de fapt noi doi vom fi impreuna. Putin mai tarziu aveam sa aflu prin intermediul partenerului de atunci care intamplator fusese coleg de armata cu sotul meu ca suntem vecini de cartier si asa ne-am vazut prima oara, fiecare de mana cu altcineva. Relatia cu prietenul de atunci nu a mers, am hotarat sa ne despartim, dar am ramas amici si colegi de serviciu la o confectie din oras. 
Am hotarat atunci sa iau o pauza, aprox.6 luni am fost singura dar cu sperante mari de viitor, care deocamdata parea incert sentimental. Imi concentram toate fortele doar pe munca, timp in care relatia sotului meu esuase, nu tineam legatura absolut deloc fiind doar cunostinte, habar nu aveam ca EL va fi alesul.

Asta pana in ziua in care aveam sa aflu ca cei doi fosti colegi de armata se vizitau, se confesau despre dezamagirile traite si nu a fost decat un pas pana la propunerea sotului meu de a ma cunoaste mai indeaproape. Am aflat toate acestea a doua zi de la intalnirea celor doi, cand fostul prieten fara nici un resentiment imi povesteste vizita lui la acest coleg de armata si propunea lui. Am ezitat putin, dar pana la urma mi-am zis sa dau o sansa acestei intalniri. 

Din nou ne-am vazut, ne-am salutat, am povestit cate in luna si in stele, asa cum fac cu oricine, generalitati despre viata. Chiar daca nu ne stiam decat din vedere, il simteam apropiat, hotarat in a se implica intr-o relatie, in a ma cunoaste mai mult si mai mult cu fiecare zi. Amandoi simteam aceleasi emotii de fiecare data cand ieseam in oras, numaram minutele, secundele pana la ora intalnirii si tresaream la fiecare om ce semana cu el/ea. (asta mai tarziu ne-am marturisit unul altuia, bineinteles EL a inceput sa-mi spuna ca ii bate inima continuu stiind ca urmeaza sa ma vada). Nu pot uita prima intalnire, nu stiu cand au trecut acele ore, cert e ca imi doream sa opresc timpul in loc, traiam sentimente ciudate pe care nu stiam daca le visez sau e realitate pura. Cand ne priveam parca ne stiam de o mie de ani, ideile noastre faceau casa buna impreuna, era o chimie stranie, dar placuta. Incepeam sa-l vad atat de special si inima-mi batea asa puternic cand il aveam langa mine...
 M-am integrat rapid in cercul lui de prieteni, la scurt timp prietenii lui au devenit si prietenii mei. Il vedeam cum se comporta cu toti din jurul lui si-ncepeam sa-l apreciez si sa-mi placa tot mai mult. Nu dupa mult timp, toata lumea a inceput sa observe ca e ceva intre noi, sau cel putin ne placem. La mine toti cunoscutii observasera o schimbare majora in atitudine, in comportament, stateam ore in sir in oglinda inaintea unei intalniri, imi doream ca totul sa fie perfect, de la manichiura, vestimentatie, coafura, totul. Si parintii lui vazusera o schimbare totala la fiul lor, faptul ca era tot timpul vesel, cu mana pe telefon trimitandu-mi mesaje, cumparand flori si cadouri, ba chiar mama lui a spus :”Nu te-am vazut niciodata asa, inseamna ca e o fata speciala!” lucru care m-a flatat, afland dupa un timp. I-am cunoscut si parintii, mai neoficial, invitandu-ma la el acasa cu pretextul ca vedem un film si-au dorit sa vada cine e „fata speciala”. 

Dupa 3 luni ne-am mutat deja impreuna nemaiputand sa ma rezum la cateva ore de intalnire, dorind sa-l am langa mine tot timpul. Stiam ca relatia asta duce la casatorie pt ca ne iubeam tot mai mult, aveam planuri de viitor, nimic nu ne putea desparti. Acum suntem cei mai fericiti si simtim cum Dumnezeu are mana Lui intinsa peste noi, chiar daca am trecut si prin momente mai putin bune nimic nu ne-a afectat sentimentele. Dumnezeu are modalitatile lui extraordinare prin care ne arata cat de mult ne iubeste si ca ne poarta de grija, chiar daca incercarile vietii par a ne dobori.

În aparenţă sunt cuvinte,
De prea puţini luate-n seamă,
Unii citesc, merg înainte
Dar, n-au purtat a lor maramă.

Alţii le folosesc mai iute
Decât viteza unui tren,
Apoi încearcă să asculte
Vântul, cum şuieră peren

În lumea asta sunt rostite
De-atâtea voci imaginare,
De-atâtea glasuri răguşite
Dar, nu toţi au în ochi culoare.

Sunt două doar, două petale,
Ca ochii mei avizi de tine,
Pure, adânci, esenţiale,
Dând viaţa culmilor alpine.

Esenţa lor umple zenitul
Deşi, noi le rostim firesc,
Să înţeleagă infinitul
Că mă iubeşti şi te iubesc!