Despre tineri si dorinta de a munci

  Tocmai ce a luat sfarsit o noua capanie electorala in judetul nostru, cu bune, cu rele, cu mizerii in presa, cu atacuri la persoana, dar cu un rezultat socant pt mine, desi nu sunt o cunoscatoare a politicii, ci a vietii braileanului in general, om simplu ce se lasa invaluit o zi de promisiuni si “atentii”, dar frustrat si flamand 4 ani.. Datorita rezultatului, ACELASI,  multi au spus ca intradevar ne meritam soarta, pentru ca toti militau intru schimbare, fapt ce tot noi, majoritatea ne-a fost teama sa o adoptam, insa nu despre asta vroiam sa vorbesc,chiar daca  fara sa vrem actuala conducere a orasului influenteaza bunul mers al lucrurilor, in special atragerea de noi investitori ce ar recruta forta de munca local, asigurand astfel si tinerilor o speranta de a renunta  la cautarea norocului pe alte meleaguri printre straini.

Personal m-am implicat in diverse actiuni ale unui candidat independent, intr-o campanie electorala. Rezultatul a fost nu tocmai cel sperat, am suferit dupa aceea, chiar daca nu a fost o campanie puternica d.p.d.v financiar si nici nu am fost cei mai priceputi, cu totii am invatat din micile greseli si am colaborat frumos obtinand locul 2 in topul preferintelor electoratului, fapt ce spune multe despre o gasca de oameni ce am crezut cu adevarat in candidatul nostru si l-am sprijinit cu tot ce a fost nevoie. Am  demonstrat ca avem incredere in candidatul nostru,  pt ca poate, stie si vrea sa transforme orasul in ceea ce merita, asa cum spunea si imnul electoral al acestuia ”din Braila fac o floare”.

  Ca veni vorba de investitori, sau mai bine zis lipsa lor si totodata a locurilor de munca atat de necesare Brailei, sunt o persoana ca multe altele, afectata de criza financiara, in special de lipsa unui loc de munca. Stiu ca am mai precizat asta intr-o postare anterioara, dar  dorinta de a munci a existat intotdeauna, inceputurile mele in campul muncii fiind  la o varsta frageda,16 ani, in domeniul industriei usoare, loc de munca unde mi-am format mana, am invatat sa fac fata normei, orelor suplimentare, de cele mai multe ori neplatite, unde tehnic vorbind am trecut prin toate fazele, dupa care am considerat ca nu asta e ceea ce imi doresc de la viata in general.

Munca cu omul considerand ca mi se potriveste mai mult, am luat decizia de a ma rupe definitiv de acest domeniu si incercand prin relationarea cu clientul in vanzari de diverse servicii sa-i regasesc o nevoie am invatat mult mai multe decat facand ceva tehnic.

  De aici incepe adevarata provocare. Mi s-a oferit acesta sansa de a intra in lumea vanzarilor, chiar daca la acea ora nu aveam deloc experienta si am descoperit ca munca cu omul e inaltatoare prin faptul ca oamenii sunt diferiti, nevoile lor difera, pregatirea lor, de asemenea, si de aceea dialogurile cu ei trebuiesc adaptate. Impactul cu acesta lume a fost destul de mare si ajutator personalitatii mele, la acel moment fiind o persoana ce ma inconjurasem doar de colectivul din domeniul confectiilor, fara o prea mare pregatire, de obicei mame, gospodine ce aveau ca univers si spatiu in care isi desfasurau activitatea, dar si tel in viata caminul lor, sot, copii si gospodarie, fapt ce mi-a dat de gandit si m-a rupt de acel nivel.

Datorita acelui mediu in care doar norma zilnica era importanta, pregatirea mea intelectuala stagna la acel nivel, si de aici dorinta mea de a invata mult mai multe, in timp schimbandu-ma ca om, ca si perspectiva si asteptari. Iar in momentul cand am decis ca  pot face si altceva, m-am lovit  de tot felul de ziduri pe care le-am demontat celor pregatiti sa-mi ofere sansa angajarii.

  Acum, cand in bagajul cunostintelor mele s-a mai adaugat o experienta, tot ce imi doresc e un loc de munca motivant, dinamic,de la care cu toata oboseala aferenta unei zile pline sa plec satifacuta acasa pentru faptul ca am mai invatat ceva si ca pot fi apreciata pt dorinta de a asimila cat mai multe si chiar rasplatita pe masura.

  Uneori, de fapt,mai mereu ajung sa cred ca lucrurile astea nu sunt decat vise si ma simt cuprinsa de sentimente urate de disperare, de  scarba, de  apasare si ingrijorare pentru ziua ce va urma, si asa cum spune tatal meu:”datoriile nu asteapa, ci vin cu “bonus de felicitare”- penalitatile” !!!

Si din cauza motivelor reale ce ne determina sa parasim locul de munca,am ajuns la stadiul in care fie plecam cu dorul in suflet in tari unde suntem respectati si remunerati, fie terminam studiile si suntem injositi doar pentru ca agentului economic la care lucram ii lipsesc cei 7 ani de acasa.

  Sau mai exista o situatie. Atunci cand angajarea se face pe alte criterii decat cele profesionale. Ma refer in special la persoanele de sex feminin, unde concurenta e mai apriga, castiga cea mai dotata fizic de multe ori, dispusa unor compromisuri de natura sexuala. Datorita persoanelor de acest gen, adevaratii profesionisti sunt eliminati, oamenii seriosi care vor sa munceasca sunt dati la o parte.

  Cu toate aceste framantari ma lupt zi de zi incercand sa gasesc o solutie, o iesire si sigur nu sunt singura care intampina o astfel de situatie. Asa s-a ajuns la amanarea casatoriei sau a primului copil al multor prieteni de familie, de teama instabilitatii locului de munca sau inexistenta lui ce ne ingreuneaza traiul zilnic. Tot ce ne ramane e credinta si speranta ca maine va fi mai bine….