La ce ma gandesc cand spun ca viata e frumoasa?

  Am avut multe momente de cumpana in viata,cand totul parea atat de negru si urat dar am trecut peste toate.In felul meu.Am plans,m-am descarcat si am luat-o de la capat, ajutata de oameni dragi sufletului meu.Muzica,o alta terapie si putina izolare in care mi-am pus ordine in ganduri si m-am motivat singura dat fiind ca viata e un dar ce trebuie pretuit.Incercarile vietii trebuie sa ne caleasca  si sa ne invete o lectie,sa ne ajute sa devenim un arbore frumos si rezistent dupa ploi si furtuni. Pana la urma viata este un amalgam de stari si emotii,dorinte,trairi,vise,sperante,important e sa vedem partea plina a paharului.  De ce trebuie pretuita viata?

De ce-aş fi trist când inima îmi bate,
Şi pentru viaţă am un chef nebun,
Când ochii îmi sclipesc încă-ntre pleoape
Şi încă pot să tac sau pot să spun?

De ce-aş fi trist cînd paşii mi se plimbă
Şi-n linişte privind pot să admir,
Când pot să scriu un vers sau pot vorbi o limbă
Şi fără zgomot, încă mai respir?

De ce-aş fi trist când încă duc o luptă
În care n-am pierdut şi încă n-am invins,
Cînd însăşi existenţa din dragoste e ruptă
Şi lacrima ce plânge în zîmbet mi s-a-`ncins?

                                                                        De ce as fi trist-Ovidiu Scridon

Pentru toate minunile ei, pentru  rasaritul soarelui ce ne lumineata fata ,pt ca asta inseamna ca D-zeu ne iubeste,pt toate stradaniile noastre care duc la rezultatul mult dorit, pt furtunile sufletului care duc la cele mai intelepte alegeri in viata, pt momentele cand suntem pe cele mai inalte culmi de fericire, gasindu-ne jumatatea,pt ca suntem romani,solidari la greu cu aproapele nostru ,pt bataile inimii atunci cand echipa favorita castiga meciul, si mai ales pentru frumusetea copilariei.Acele momente ce ne raman in minte si le rememoram poate si nepotilor nostrii. Cu genunchii juliti,cu desenele animate care si acum imi aduc zambetul pe buze,cu bunatatea bunicilor  ce imi mangaiau obrazul, cu emotiile de bobocel in clasa I ,cu jocurile copilariei cu creta,cu papusile,cu elasticul si altele ce acum par depasite si prafuite.

Toate acestea si multe altele ne bucura sufletul si ne motiveaza pe mai departe.Intra in acel sertar al amintirilor si ne creeaza certitudinea ca nu am trait degeaba.Un mare poet descoperit recent,Ovidiu Scridon spune aceste lucruri intr-un mare fel si va las a va bucurati si sa traiti poezia in care eu ma regasesc incheind cu indemnul TRAITI-VA VIATA!

Când am pornit eram nimic,
Nu eram mare şi nici mic,
Eram dorinţă şi nevoi,
Eram doar „unu” dintr-un „doi”.

Şi-ncet, încet, cu paşi cuminţi,
Secunde, ani şi suferinţi
Am străbătut şi-am adunat
Şi sunt al timpului vânat.

Înlănţuit în gânduri fumurii,
Răscruci de supărări şi bucurii
Am întâlnit în drumul meu
Şi-am înţeles ce-i simplu şi ce-i greu.

Mai ştiu ce pot şi ce nu pot
Şi-aş vrea cu clipele să mă socot,
Ca din tăcerea plină de blândeţe
Să-mi mai ofere înc-o tinereţe.

Şi-ntr-o clipire de odihnă
Încerc cu gându`-aşezat în tihnă
Să-ndepărtez ce ştiu, de ce nu ştiu,
Să-mi scald privirea-ntr-un târziu.