vineri, 6 iulie 2012

In asteptarea soarelui…


  Cand ceata care insoteste drumul vietii devine mai intensa ca oricand, laptoasa parca, de-ti pare ca nu se poate mai mult, incerc sa-mi adun puterile strangand in pumn nor cu nor, tixindu-i ca pe o vata in saci bine legati si aruncati in pivnitele memoriei, doar oi prinde si eu o farama de senin …
Dar atunci cand pare ca mai mult de atat nu se poate, ca tot ce a fost rau s-a dus cu apa trecutului si chiar zilele incep sa curga alene, alti nori apar din senin si iar ceata, si iar drumuri oprite in loc sau care curg la vale intr-un ritm salbatic, scurgand timpul in guri de hau ca prin niste palnii gigante de raman doar niste goluri ce sorb cu lacomie sufletul meu, cutiuta mea ascunsa, pe care netrebnici gasind-o, au zdobit-o.
Gandurile mele, atat de schimbatoare pe zi ce trece se retrag incet, asteptand zile mai bune, de liniste sufleteasca dupa bucata de vreme ce tocmai a trecut. Cred că am încetat să trăiesc şi acum pur şi simplu supravieţuiesc. Dar asta nu prea îmi convine, sinceră să fiu. Aştept momentele fabuloase pe care le traiam acum ceva vreme, deşi sunt convinsă că eu trebuie să le fac să se întâmple din nou. Şi apasarea m-a cuprins fără preaviz sau avertizare, încet, lin, suficient cât să mă tolănesc şi să-mi fie din ce în ce mai greu să mă ridic, să mă motivez.
Mă tem că voi compara mereu ce este cu ce a fost, conştientă fiind că nu mai pot decat sa retrăiesc cu ochii mintii acea perioada de implinire, in special profesionala. Dar poate, poaaate urmează ceva şi mai frumos şi mai provocator şi mai profitabil şi care să merite bine prins cu agrafe in folderul amintirilor mele...
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PAREREA TA ?