OARE CE E DE FACUT?

  Romania trece de ceva timp printr-o perioada economica dificila. Nu sunt o mare specialista sa fac astfel de analize, dar cert e ca se vede cu ochiul liber. Inca de cand deschidem televizorul sau chiar pe internet zilele astea se desfasoara campanii, mitinguri, la orice colt de strada, in orice bar, statii de autobus si chiar in parc Basescu e prezent pe buzele tuturor.

Pe plan international toata situatia incerca pe care o traversam ne afecteaza si platim scump pe toate planurile si de aceea ma intreb un singur lucru:
OARE CE E DE FACUT?

Pana la urma cred ca Romania s-a impartit in 2 paturi, financiar vorbind:

-cea de sus- desi traim intr-un oras in care saracia e cuvantul de ordine, nu lipsesc de pe strazi masinile de lux, inghesuiala in supermarket-uri, la casele de marcat;

-patura de jos a asistatilor sociali, a celor nevoiasi, batuti de soarta ce se zbat in mizerie, frig, se hranesc de la cantina saracilor, cersetori la intersectii, poarta cimitirelor, gari, etc, dar si tineri cu mult potential care isi doresc sa muncesca, dar carora nimeni nu le acorda o sansa sa-si demonstreze calitatile, categorie in care ma include si eu.

Desi nu am decat 25 de ani, ma bucur de o experienta in spate de 8 ani pe 2 domenii diferite : ind. usoara – confectionera art. de imbracaminte si vanzari servicii telecomunicatii. Am mai precizat intr-o alta postare motivul orientarii catre vanzari ce m-au ajutat sa inteleg mai bine omul si nevoile sale si m-am bucurat enorm cand mi s-a oferit sansa de a cunoaste si acest domeniu ce m-a schimbat sip e mine, dintr-o tanara excesiv de timida intr-un om ce poate identifica rapid nevoile celorlalti pt satisfacerea lor, lucrul cel mai important, motivant si care m-a ambitionat sa-mi doresc perfectionarea mea pe zi ce trece.

Am avut sansa sa fiu team leader pt o echipa aflata la inceput de drum in sfera telecomunicatiilor. Faptul ca am fost apropiata de ei si m-am recunoscut in micile lor piedici m-a ajutat sa colaborez frumos cu ei, sa le dau puterea de a merge mai departe, constienta fiind ca nu e un capat de drum. Am avut rezultate notabile cu acestia, demonstrandu-mi in primul rand mie faptul ca am avut curajul de a accepta acesta provocare ce am depasit-o cu bine. Chiar si micile neclaritati ale clientilor, dar care erau stringente, prioritare in randul lor mi-au adus multumire sufleteasca datorita faptului ca era considerat de acestia cel mai mare serviciu pe care il puteam face pt ei.

Acum cand privesc in urma nu pot decat sa zambesc pt toate momentele frumoase de atunci, insa celalalt ochi plange de teama fiecarei zile ce urmeaza. De aprox. 9 luni sunt in cutarea unui loc de munca. Cunosc si punctul de vedere al agentilor economici ce nu gasesc personalul potrivit sau candidatul ideal pt postul disponibil deoarece pe parcursul activitatii ca si agent de vanzari erau selectati tineri usor dezorientati, nesiguri pe ei, nemotivati profesional, financiar sau care nu se puteau adapta diverselor situatii determinand angajatorul sa le cera demisia, dar din pacate exista si categoria agentilor economici dornici de a injosi angajatul, de a-l umili, aceia care constienti fiind de varsta inaintata a angajatului  (nesansa a reangajarii lui datorita cerintelor drastice ale pietii) sunt pur si simplu expoatati. Cine traieste in orasul Braila sigur cunoaste aceste lucruri.

Dar mai exista si o alta categorie, aceea a tinerilor constienti de potentialul lor, cu studii superioare sau nu, care dezamagiti de situatia descrisa mai sus refuza sa devina tinta ag. economici neseriosi, despre care oricum mai devreme sau mai tarziu se afla, fie pe cont propriu, fie de la rude, vecini, cunoscuti, etc. si de care cei in cauza se feresc, dar traiesc totusi aproape de pragul depresiei, cu minimizarea prioritatilor pe cat posibil, fie asteptand zile mai bune, fie alegand calea strainatatii.

In aceasta categorie ma regasesc, motivul neaprecierii muncii mele fiind unul dintre multe altele ce m-au impins in situatia actuala, deloc placuta. Potentialul neexploatat si buzunarul gol devin motive de frustrare, de nopti albe, de framantari mai ales, pt ca femeie fiind, sotie, sunt cea care gestionez “casieria familei”.

Si acum repet:

OARE CE E DE FACUT ???