GUSTURILE COPILARIEI

  Asa ma apuca cateodata un dor de tara, de duca, dar mai ales de miresmele mancarurilor facute de bunica mea.Cand ma gandesc ce  minuni culinare  ieseau din mainile sale, crapate, aspre de atata munca ma apuca o nostalgie a copilariei, desi sunt casatorita de mai bine de 6 ani, parca oricat m-as stradui nu o voi egala niciodata in bucatarie. Mancarurile acelea aveau o aroma aparte si primele ce imi vin in minte e mamaliga strasnica si batoasa de o taiai cu ata si branzica sarata ce o savuram  “de se bateau turcii la gura noastra”, colorezii cu lapte (denumire populara preluata de acolo, un fel de paste - taietei de casa cu lapte proaspat de vaca),  pestele cu saramura, borsul de stevie si multe altele.

Bucătăria  de vară, asezată în prelungirea pridvorului, era un rai de arome. Sub cerul limpede, sub calota de azur ce acoperea un ocean de liniste, se ridicau, blând, spre coroanele nucului batran si  spre bolta de vită de vie, miresme iscusite, izvorâte din oalele cu bunatati. Nu mai zic cum mirosul de paine sau cozonac ma indemna sa intru in curte…

Veneam obosita de la joaca, sub arsita zilei de vară, treceam pe sub bolta din fata curtii, ea mai întâi mă auzea, apoi deschizând poarta mă vedea, mă întreba dacă mi-e foame, răspundeam că da si  mă invita la masă.

”-Unde vrei să mănânci? Înăuntru, ori aici, afară?” 

- "Aici, afară”, ziceam eu. Si-mi punea numaidecât dinainte ce avea ea mai bun , în orice caz, preparat cu mare mestesug,  după retete subtile,  ce iată,  cu toate aerele noastre moderne, nu le putem dibui, nicicum egala. Fiindcă, asa cum spuneam mai înainte, oricât as cerceta prin magazine si localuri (împinsa de o stranie căutare a gustului pierdut, nu de lăcomie, desigur), nu mai aflu savoarea de atunci. Unde să mai întâlnesti asemenea minune? Ce este bine sa cunosti despre mancarea sanatoasa, mai ales in zilele astea?
  Ma opresc aici, poate v-am facut pofta, eu plec in bucatarie, cuprinsa fiind de dor poate imi vor iesi de acum preparatele cu gustul de odinioara :)

DOR DE PRIMAVARA..

  Cine-si mai aduce aminte poeziile din scoala, cand Toparceanu zicea asa intr-una din poeziile sale:

Dintr-alte tari, de soare pline,
Pe unde-ati fost si voi straine,
Veniti, dragi pasari, inapoi
- Veniti cu bine!
De frunze si de cantec-goi
Plang codrii cei lipsiti de voi.

In zarea cea de veci albastra
Nu v-a prins dragostea sihastra?
De ce-ati lasat? Nu v-a fost dor
De tara voastra?
N-ati plans vazand cum trece-n zbor
Spre miazanoapte nor de nor?

 
Voi ati cantat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte
Ori doine dragi, cand v-ati adus
De noi aminte!
Strainilor voi nu le-ati spus,
Ca doine ca a noastre nu-s?

Si-acum veniti cu drag in tara!
Voi revedeti campia iara,
Si cuiburile voastre-n crang!
E vara, vara!
As vrea la suflet sa va strang
Sa rad de fericit, sa plang!

Cu voi vin florile-n campie
Si noptile cu poezie
Si vanturi line, calde ploi
Si veselie.
Voi toate le luati cu voi
Si iar le-aduceti inapoi!                                              

                                     Vestitorii primaverii

Astazi mi-a cazut in mana un manual pastrat cu grija printre alte carti vechi, de mare insemnatate sentimentala pt mine. Rasfoindu-i paginile ingalbenite de vreme, poezia de mai sus mi-a trezit in mine un dor nebun de duca, de salbaticie, de natura.Cand aud acest cuvant imi las imaginatia sa lucreze vazand cu ochii mintii iarba necosita, flori salbatice, fluturi zburand in soare, norisori albi, ici colo cate un gandacel, tot ce a creat D-ZEU sa ne bucure sufletul. 

Nu stiu voi ce anotimp preferati, pt mine primavara care reinvie dupa zile zgribulite si geroase e mirifica, desi acum e luna lui Cuptor si acele zile s-au dus de mult, cu racoarea lor cu tot. Acea perioada in care mireasma pomilor infloriti e pretutindeni, totul se trasforma intr-un covor verde si frumos si vestitorii primaverii, ghioceii, fiind primele flori ce ies de sub omat gata sa dea startul pt renasterea naturii. Si nu numai pt natura e vremea schimbarii, dar si pt om reprezinta un nou inceput, odata cu renuntarea la garderoba de iarna, incep planurile pt un nou an, muncile agricole, dar si inima parca e mai optimista odata cu primele raze timide ale soarelui, nu-i asa?

SPORT = SANATATE

  Primesc tot mai des prin intermediul mailul-ului diferite newsleterre despre sport, pareri, scoruri, concursuri, etc. Se si spune ca noi, romanii, suntem cei mai priceputi pareristi de pe margine la sport si politica.

Sunt de accord cu titlul postarii mele, cu toate ca niciodata nu am fost pasionata de vreun sport anume si nu sunt suporter al vreunei echipe sportive. Ii admir foarte mult pe olimpicii nostrii care au obtinut medalii prin munca si ore de antrenament.

Personal, poate din plictiseala imitam in fata blocului sau la iarba verde un fel de sport, lovind in acele mingii ce se gaseau in comert sau m-am limitat in cadrul scolii generale la ora de sport saptamanala fiind norocoasa cu un metabolism cu arderi rapide. Insa cunosc domnisoare care, cu putina ambitie, o dieta adecvata si cateva ture de alargaturi au ajuns la nr. de kg  dorite.

Dupa varsta a doua foarte putini practica un pic de  miscare (cel putin in Romania unde rar vezi cate o “slabuta” alergand de zor sa scape de colaceii inestetici sau practicand abdomene sau altele ) si odata cu luarea in greutate incep sa se gandeasca doar la alimentatia nesanatoasa, chiar prefera infometarea in defavoarea metodelor  benefice sanatatii lor, diferite pretexte, comoditatea si alte afectiuni anuland din start aceasta varianta.

"Mens sana in corpore sano" a ramas acolo unde a si fost gasit, in carti, si nu in realitate.Cel putin in tara noastra aceasta educatie ne lipseste cu desavarsire. Ne place sa citim in gazete sportive, sa-i admiram din fata televizorului, sa devenim fani ai emblemelor noastre-Gica Hagi, Nadia Comaneci, Gaby Sabo, Ilie Nastase, Andreea Raducan si altii, neincercand pt o zi sa adoptam  o altfel de viata,devenim tinta pastilelor de slabit cumparate pe internet, facem orice altceva datorita, in primul rand, cred, lipsei de vointa.

Sunt total de acord ca orice sport de performanta necesita si o sustinere financiara, insa pana acolo e drum lung si putini ajung la acel nivel. Cunosc tineri talentati care se zbat in saracie incercand sa gaseasca sponsori, ca cineva, oferindu-le o mana de ajutor sa demonstreze ca si ei pot ajunge in varf cu incurajari si sustinere. E trist ce se intampla in acest caz, mai ales atunci cand un talent ramane neexploatat, atunci se nasc cele mai mari frustrari. Insa, asa cum spuneam intr-o alta postare, trebuie sa vedem partea plina a paharului si sa ne descurcam cu mijloace proprii.

Ai zambit azi?

   Cine si-a pierdut ZAMBETUL si-a pierdut viata. Cine a uitat sa zambeasca, a uitat sa traiasca. Cine nu zambeste nu stie sa iubeasca. Zambetul este prieten bun cu iubirea. Despre zambet stim multe povesti iar cand il practicam ne invioram. Invata sa zambesti apoi vei stii cum sa iubesti. Iubeste, zambeste si bucura-te de tot ce e frumos. Zambetul te ajuta si in probleme dificile ale vietii. Iti insenineaza viata. Zambetul e rupt din soare. Cine si-a pierdut zambetul si-a pierdut un prieten. Cand vine furtuna zambetul o alunga. Cand ai uitat zambetul acasa, nu uita sa imprumuti unul. Cand te-a parasit zambetul, cauta-l urgent si adu-l inapoi. Zambeste chiar si cand viata e nedreapta. Zambeste si pregateste-te pentru ziua de maine, pentru ceea ce vine. Pregateste-te pentru ziua incercarii cu un zambet plin de viata. Am invatat sa zambesc pentru ca cineva m-a invatat sa iubesc. Zambeste, viata e prea scurta ca sa lasi zambetul sa treaca pe langa tine. Zambeste, caci nu stii cati intristati vei intalni azi si zambetul tau va aduce bucurie in sufletul lor..

 

 

Medicina zilelor noastre

Te-ai imbolnavit brusc si ai fost nevoit sã te duci la spital în loc sã te tratezi singur? 
Ei bine, s-ar putea sa nu fie cea mai inteleapta decizie.Ca sã scapi viu dintr-un spital românesc, îti trebuie nu doar noroc de jucãtor rusnac de ruletã, ci si un pic de scoalã a vietii. Asa cã ia aici si citeste, cat încã mai vezi cu ochiul liber cateva sfaturi practice culese de pe patul de suferintã! 

1. Spaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îti asigurã supravietuirea.
E o miscare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacã vrei sã-ti iasã din prima si sã nu bagi banii pe lîngã.
“Palmat” se cheamã tehnica si e împrumutatã din practicile hotilor de portofele, care lucreazã fin, fãrã sã atingã haina în buzunarul cãreia îsi strecoarã mîna. Diferenta e cã ei scot, pe cînd tu bagi.
Decisivã e aici miscarea de învãluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl tintesti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare si profiti de cele cîteva secunde în care victima îti indicã buzunarul corect printr-o usoarã mlãdiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mana discret. Atentie: nu te uita niciodatã fix la buzunar. E semn de proastã crestere si poate genera suspiciuni.

 
2.Cearsafurile

Singura chestie care lipseste de pe un cearsaf de spital românesc e “Ghitzã was here” scris cu carioca. În rest, gãsesti de toate: singe închegat (care nici mãcar nu e al tãu), pete zgrunturoase de apret turnat cu cãldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile si care te mai si zgîrie, pete de tot felul (ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta!!!)
A doua chestie e cã cearsaful de spital e conceput, de regulã, pentru bolnavi pigmei, asa cã, oricît te-ai strãdui, n-o sã reusesti în veci sã ai cearsaf pe tot patul.Alege sã ai sub picioare, nu de alta, dar dacã stai fãrã ciorapi risti sã te pricopsesti cu o micozã pe viatã de la saltea.

 
3. WC-urile si, mai ales, dusul

 
Ideal ar fi sã-ti propui ca pe perioada internãrii sã nu mergi la toaleta si sã nu te speli. Au fost cazuri de pacienti cãrora le-a iesit! Dar ei au fost exceptii.
Prin urmare, e absolut necesar sã dispui de folii de unicã folosintã, pentru colac (mã rog, dacã existã colac). Cu cat aveti mai multe, cu atat mai bine, cãci puteti face oricand afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca painea caldã.
Cu dusul e mai greu, fiindcã sunt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ sã-l stii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sãnãtãtii ca sã ai acces la ele. Recomandarea mea : faceti dus cu servetelele umede.

 
4.Asistentele & Reanimarea

 
Douã lucruri sunt aici esentiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcã sã ai cît mai multe bancnote de 50 si 10 lei. Asistentele sunt niste tonomate care nu dau rest. Acum sã nu te astepti sã si facã ceva pentru banii ãstia sau mãcar sã zambeascã. In nici un caz! Ei reprezintã un fel de taxã de protectie; dai banu’ ca sã nu te omoare cînd îti fac o injectie, ca
sã-ti nimereascã vena din prima cînd îti iau sînge, ca sã nu te sugrume cu garoul.
În cazul în care ajungeti la reanimare si trebuie sã vã umezeascã cineva buzele cu apã: asigurati-vã cã asistenta cãreia îi dati taxa (aproximativ 100 ron! ) nu iese din turã fix cînd iesiti voi din operatie. Nu pentru cã arunci cu banii degeaba pe asta, care pleaca, ci cã colega care vine dupã ea, nefiind plãtitã, s-ar putea sã te omoare prin însetare.

 
5. Mancarea

 
Ideal e sã primesti de-acasã. Totusi, dacã mãnanci la oficial, cel mai indicat e sã o mirosi înainte si, eventual, sã astepti s-o guste un coleg de salon sa-ti spuna daca e comestibila sau nu de putinii bani alocati pentru mancarea bolnavilor.
Oricum, nu te duci la spital cã sã mãnanci, nu? Dacã voiai asta alegeai un restaurant !?

 
PS.Situatia descrisa e varianta ironica a purului adevar, care in unele cazuri poate fi mai dur, trait de cei care ajung in aceste institutii fara voia lor, nu din placere!

 

DESPRE LUCRURI MARUNTE

  Toti ne plangem de lipsa timpului, parca cateodata ne dorim ca ziua sa aiba 30-40 de ore sau poate mai mult. In goana asta nebuna dupa realizari, planuri, sedinte, intalniri, rapoarte  uitam sa acordam atentie lucrurilor marunte ce ne fac ziua mai frumoasa sau ne aduc zambetul pe buze. Prin fata ochilor se perinda oameni si locuri pe care, focusati fiind pt supavietuire si incercuirea prioritatilor din agenda nu ne mai bucuram ca altadata de ele. Zambetul unui copil, o imbratisare calda a unui prieten drag, melodia preferata, natura cu minunile ei, un film bun vazut in familie, o raza de soare ce ne mangaie obrajii in diminetile de vara, un rasfat culinar ori la salonul de masaj, o plimbare cu persoana iubita, toate acestea au ajuns undeva pe planul doi.Ne complicam viata, ne inconjuram de stress atat la locul de munca cat si in mijloacele de transport in comun, lasam grijile cotidiene sa ne sufoce si poate uneori lucram suplimentar si acasa, pana la ore tarzii in fata laptopului, totul pt ca ni se pare ca niciodata nu avem suficient si nu ne permitem macar pret de cateva momente sa respiram fara grija zilei de maine.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pe mine asa ma apuca cateodata o dorinta de evadare, undeva departe unde lumea sa functioneze dupa alte reguli si principii, unde sa nu intalnesti egoism si priviri rautacioase la fiecare pas, unde valorile sa nu fi fost rastalmacite si sa avem exemple de oameni de la care sa invatam.

Dar cred totusi ca atunci cand vom retrai aceste nimicuri care le facem inconstient si le vom pretui mai mult, atunci vom simti cat de tare ne iubeste D-zeu, lasandu-ne darul zamislirii de prunci pe asta lume, lasandu-ne o familie iubitoare, soarele care ne vesteste inca o zi din viata, bunatatile pamantului pt sufletul nostru, de ce oare nu realizam cat de bogati suntem?

De ce crezi ca am venit pe Pamant? Sa ne chinuim sa strangem cat mai mult, ca si cand regula jocului este sa acumulam puncte, in functie de cat AVEM? Ca si cand, la final, castigam jocul doar daca am acumulat aceste puncte? Nu ar fi cam mic jocul asta? Nu ar fi prea mic scopul venirii noastre aici? Oare toate trofeele materiale nu reprezinta anestezicul, drogul, care ne tine adormiti, livrandu-ne iluzii una dupa alta si tinandu-ne departe de esenta? Pentru ca alergatura dupa “siguranta” si “stabilitate”, competitia si ambitiile nu sunt decat niste iluzii. Si e ca si cand suntem tranchilizati cu totii. Si traim numai in concediu. Unii nici atunci.M-am intrebat de ce unii oameni isi regasesc entuziasmul si bucuria de viata numai in concediu, sau cand acesta se apropie. De ce isi rezuma viata doar la aceasta bucurie? Poate pentru ca doar atunci arunca “gunoiul” din minte, ies din iluzia materialului, nu mai sunt setati pe acumulare…Dar nu e cam putin, nu e cam marunt jocul asta numit viata? Daca ne intoarcem la starea de copil, si macar astazi sa ne privim viata ca pe o vacanta, ca pe un dar, cum ar fi? Sa luam acest dar din coltul in care l-am aruncat, sa-l stergem de praf, sa-i desfacem  ambalajul, sa luam bucuria, iubirea, recunostinta, compasiunea, curajul, puterea, creativitatea! Astia suntem noi, aceste daruri sunt ale noastre, acestea sunt “uneltele” cu care am venit sa ne jucam si pe care le tot cautam  peste tot, abulic! Macar azi sa traim ca si cand am fi in vacanta! Si sa ne bucuram de viata.Unde mai pui ca e si weekend? Aveti grija de voi.

Nevoie de o imbratisare…

   Uneori in lumea asta ma simt atat de mica si neajutorata si am nevoie de protectie, de acea voce care imi va spune mereu :"Sunt aici ! Nu iti fie teama". Indiferent ca teama vine sau nu, fondata pe un argument solid sau e doar o inchipuire, de mana aia care iti sterge lacrimile si iti spune :"Trebuie sa nu mai plangi. Ai un zambet frumos ! " , de sufletul acela care nu te va parasi niciodata si te va iubi indiferent de ce vei face cred ca avem nevoie cu totii in momentele in care ne plange sufletul.

De foarte multe ori sunt singura in acele momente sau am oameni falsi langa mine ce imi arata o protectie de fatada cand in spatele acesteia se ascund cutite gata sa ma injunghie. Asa am invatat sa lupt singura si sa rezist in viata...

 

 

In asteptarea soarelui…

  Cand ceata care insoteste drumul vietii devine mai intensa ca oricand, laptoasa parca, de-ti pare ca nu se poate mai mult, incerc sa-mi adun puterile strangand in pumn nor cu nor, tixindu-i ca pe o vata in saci bine legati si aruncati in pivnitele memoriei, doar oi prinde si eu o farama de senin …

Dar atunci cand pare ca mai mult de atat nu se poate, ca tot ce a fost rau s-a dus cu apa trecutului si chiar zilele incep sa curga alene, alti nori apar din senin si iar ceata, si iar drumuri oprite in loc sau care curg la vale intr-un ritm salbatic, scurgand timpul in guri de hau ca prin niste palnii gigante de raman doar niste goluri ce sorb cu lacomie sufletul meu, cutiuta mea ascunsa, pe care netrebnici gasind-o, au zdobit-o.

Gandurile mele, atat de schimbatoare pe zi ce trece se retrag incet, asteptand zile mai bune, de liniste sufleteasca dupa bucata de vreme ce tocmai a trecut. Cred că am încetat să trăiesc şi acum pur şi simplu supravieţuiesc. Dar asta nu prea îmi convine, sinceră să fiu. Aştept momentele fabuloase pe care le traiam acum ceva vreme, deşi sunt convinsă că eu trebuie să le fac să se întâmple din nou. Şi apasarea m-a cuprins fără preaviz sau avertizare, încet, lin, suficient cât să mă tolănesc şi să-mi fie din ce în ce mai greu să mă ridic, să mă motivez.
Mă tem că voi compara mereu ce este cu ce a fost, conştientă fiind că nu mai pot decat sa retrăiesc cu ochii mintii acea perioada de implinire, in special profesionala. Dar poate, poaaate urmează ceva şi mai frumos şi mai provocator şi mai profitabil şi care să merite bine prins cu agrafe in folderul amintirilor mele...

 

Incurajeaza-te, continua !

  Exista oameni care trec prin adevarate drame, care cunosc ce inseamna tragicul in adevaratul sens al cuvantului.
Din fericire insa, in lume dramele adevarate sunt mult mai putine decat destinele norocoase, fericite, asa ca avem sanse foarte mari ca problemele noastre sa nu fie decat niste banale nimicuri considerate de noi indispensabile.
Ridica-te! Compara situatia prin care treci cu problemele serioase ale altora si vei vedea ca toate sunt trecatoare si neinsemnate pe care le lasam sa ne controleze viata.Omul pe pamant are nevoie de foarte putine lucruri : apartenenta, protectie, dragoste, indrumare, spirit de orientare si curaj de a le infrunta pe toate. Doar noi suntem cei ce ne legam existenta de lucruri nesemnificative pe care le transformam in mintea noastra in necesitati.
Nu te lasa ingropat in ele… nu te lasa coplesit de ele, treci peste si cauta tot timpul sa fii fericit.
Orice-ar fi, oricum ar fi… cauta fericirea si da de pamant cu problemele. Caci altfel… vor da ele cu tine de pamant, si nu vrem asta.

De cate ori sunt trista, dezamagita, am cateva randuri gasite intr-o carte veche de rugaciuni scrise de un mare preot care spunea asa:

“Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici și să pornesti la drum. Sa-ti stergi lacrimile, sa te scuturi de praful trecutului și sa începi să-ti faci bagajele. Chiar dacă ai retineri momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tau.

Ai nevoie sa-ti limpezesti mintea de la atâtea gânduri grele, dureroase, sa-ti speli  ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine și mai clar de acum înainte. Pune în bagajul tau lectiile învățate din experiențele trecutului, încredere în tine, dorinta de a cunoaste și de a evolua. De asemenea, adauga putină credință si vei porni la drum convinsa că totul se întâmplă asa cum e mai bine pentru tine.” Aceste cuvinte m-au ajutat pe mine in vreme de restriste si sper sa le ctiti si voi cu tot atata interes.

Medicament de suflet-iubirea

   Daca nu pentru iubire, atunci pentru ce traim? In fuga lor prin viata oamenii cauta intotdeauna un lucru: iubirea. Unii iubesc si nu sunt iubiti inapoi, altii sunt iubiti dar nu pot darui aceeasi dragoste, iar altii, cei mai fericiti, iubesc si sunt iubiti in egala masura. Dragostea e singurul sentiment care te ridica si te coboara, care te face sa te simti stapanul lumii sau un nimeni. Si da, ea doare. Atunci cand nu e reciproca, doare si te macina putin cate putin. Si nu conteaza cat de mult ai fost ranit, cat de mult te-a durut. Continui sa crezi si sa speri. Chiar si persoanele care sustin ca nu mai cred in iubire pentru ca au fost dezamagite de "N" ori, in adancul sufletului, continua sa spere ca intr-o zi, le va iesi si lor in cale persoana care sa le contrazica. Dar nu vor recunoaste asta. Niciodata. Pentru ca nu vor sa fie privite ca fiind slabe. Dar asta e o minciuna... a iubi si a continua sa crezi in iubire cu toate ca ea te-a ranit de nenumarate ori nu inseamna slabiciune. Inseamna putere. Inseamna speranta. Si nu ar trebui sa ne fie niciodata rusine ca speram si visam. :)

Iubirea noastra

Iubire pura ne-nconjoara
si inima se infioara,
cuvintele devin doar soapte,
acum si-n fiecare noapte ...

Ma strangi usor la pieptul tau
si-i multumesc lui Dumnezeu,
iubirea noastra se-mplineste,
cand in loc lumea se opreste ...

Esti tot ce imi puteam dori,
omul ce visam a-l iubi
si-n viata mea tu ai pasit,
sa ma porti vesnic catre infinit...

Uita-te in ochii mei
si soarbe dragostea din ei,
hai vino sa fim tot mereu,
noi doi si bunul Dumnezeu.

 

AMINTIRI….

   Îmi aduc aminte de frȃnturi din şcoala primară. De cȃnd primeam „ajutoare” de la stat pentru că nu prea aveam bani. Nu numai eu, ci şi mulţi alţi colegi ai căror părinţi fie nu aveau de muncă, fie aveau un salariu mic şi nu se descurcau cu banii. Şi ȋmi era ruşine. Îmi era ruşine pentru că eu nu aveam atȃt de mulţi bani ca restul colegilor. Că aveam haine de la ajutoare, că multe rechizite le aveam tot de acolo sau că Nutella pe care o primeam era un răsfăţ deosebit pentru mine. Priveam de multe ori cu jind la colegii care aveau bani să meargă ȋn excursii cu clasa sau la cei care aveau un pacheţel mai bogat de acasă, nemaivorbind de role, biciclete sau altele.
Acum c ȃnd mă gȃndesc la acele momente mă critic şi ȋmi pare rău de ruşinea pe care o simţeam, desi uneori e prezenta si acum, inca lucrez sa o ascund. Chiar de curand stand de vorba cu cineva drag sufletului meu (sper sa se recunoasca daca citeste randurile astea) spunea ca adevaratii OAMENI DE SUCCES sunt oamenii care din putine resurse financiare reusesc sa supravietuiasca si fara Iphone, masini de lux, haine de firma, etc pt ca la cheltuit toti stim sa risipim pe lucruri de multe ori nesemnificative si acele vorbe m-au facut sa ma simt invingatoare in lupta cu viata, in general.

A fi sărac nu este o ruşine. Este un semn de curaj de a recunoaste si de biruinta zilnica in jungla numita viata şi ca poţi fi fericit cu puţinul pe care ȋl ai. Că poţi să ai puterea să zȃmbeşti şi sa depasesti momentul muncind cinstit si cu speranta ca maine va fi bine.
Acele momente din primii ani de şcoală m-au ȋnvăţat că banii sunt doar bani şi atȃt. Însă, pentru multe persoane banii sunt prisma prin care ȋi judecă, ii injosesc pe alţii. Poate credeţi că lipsa banilor m-a ȋnvăţat să am mai multă grijă de ei, să economisesc mai mult sau să fiu mai chizbuită acum la maturitate. Ei bine, de multe ori este chiar invers. Îmi place ca atunci cȃnd am bani să ma rasfat, imi place să ofer cadouri celor dragi pentru că o atentie, o ȋngheţată sau o jucărie date din suflet fac mai mult decȃt o bijuterie scumpă. Pentru că un cadou aduce zambetul pe buze, ne bucuram impreuna că suntem sănătoşi şi voioşi şi nu foloseste pt alte interese ascunse.
Lipsa banilor nu este o ruşine. Ci este o lecţie de viaţă, care te face mai realist şi te face să fii cu picioarele pe păm ȃnt. Mai ruşinos este să ai bani pe care să ȋi cheltui ȋn neştire, pe lucruri superficiale, ȋn loc să le oferi şi celor săraci o mȃnă de ajutor. Pentru că de cele mai multe ori tot cei care sunt săraci oferă din puţinul lor celor ȋn nevoie. Iar cei bogaţi sunt nepăsători.
De ce credem că este o ruşine dacă nu avem bani? Banii nu sunt un scop, ci doar un mijloc ȋn viaţă. Să nu uităm niciodată acest lucru.

 

Despre curaj, in viata de toate zilele

  Despre  curajul de a infrunta viata asumandu-ne riscuri s-au scris probabil multe randuri in cartile de psihologie.Nu voi analiza curajul atat de amanuntit nefiind o cunoscatoare in domeniu.

Dar cu totii cunoastem oameni care au depasit  limitele curajului, riscand viata, libertatea si alte lucruri esentiale vietii, insa am invatat un lucru. Daca suntem carcotasi si stam pe margine putem rata poate sansa vietii, de a castiga excursia mult dorita sau alte lucruri marete la care visam cu totii. Important e sa stim unde sa ne oprim si unde inclina balanta favorabila unei provocari.

 E interpretat diferit de fiecare in parte, unii asociindu-l cu taria de a spune lucrurilor pe nume, de a infrunta anumite perioade dificile ale vietii, chiar si atunci cand acordam credit unei persoane necunoscute, cand spasit ne recunoastem greselile, indrazneala de a visa, toate acestea reprezinta curajul in toate formele lui.

Sa ne gandim, de exemplu ce ne-am fi facut daca vechii nostri conducatori, domnitori ai tarii nu ar fi avut curajul de a infrunta ostirile dusmane? Cu siguranta nu am fi existat acum, nu am fi cantat mandri imnul nostru in care numele lui Traian e prezent, nu am fi castigat teritorii pe care altii vroiau sa le domine.

Victor Hugo intr-una din zicalele despre curaj zicea asa : 

” Lumina zorilor, când răsare, îndrăzneşte. Să încerci, să sfidezi, să stăruieşti, să fii statornic, să-ţi fii credincios ţie însuţi, să te iei la trantă cu destinul, să uimeşti dezastrele cu sângele tău rece, să înfrunţi puterea nedreaptă, să insulţi biruinţa care s-a îmbătat, să nu-ţi pierzi cumpătul şi să ţii piept, asta e adevaratul curaj.” De aici cred ca avem multe de invatat.

Insasi chiar cei mici, de multe ori, poate inconstient, ne dau lectii de curaj infruntand conditiile grele in care s-au nascut, diverse afectiuni sau lectii de reusita in viata pornind de la aceste situatii.Asta inseamna ca micile noastre temeri sunt oare dovezi de lasitate? Ramane de vazut…

Supararea cand imi vine…

  De ce oamenii sunt predispusi sa faca rau altora, crezand ca isi fac lor un bine… cum ar fi ca cineva sa le dea in cap celor cu care lucreaza pentru a se remarca ei si a le  fi lor bine?
De ce astfel de oameni sunt apreciati?  Aceste persoane la care fac referinta incearca sa iasa in evidenta, prin orice mijloace…par la prima vedere oameni seriosi, insa daca te uiti mai atent la detalii poti observa ca ei de fapt calca pe “lucruri sfinte” pentru a le fi lor bine si nu doar atat, sunt in stare “sa ucida” pentru a-si atinge telul.
Tocmai am dat peste un asemenea tip de om in viata mea si  ma gandesc cum sa actionez in cazul asta, fiindca faptele acestuia ma afecteaza in mod direct si fireste lui ii cade bine raul pe care mi-l poate cauza si nu doar mie.
Voi ce ati face in astfel de situatii? Ati riposta? Ati astepta legea compensatiei (timpul le rezolva pe toate, cica)?
Sigur v-ati intalnit cu  genul acesta in viata, aici ma refer la cei care sunt mai mari ca mine…si nu ma refer la rautati, poate inconstiente, ci actionate cu cap si directie, care doar in detaliu daca rezolvi puzzle-ul pot fi remarcate.

 Sau ma pierd eu prea mult in detalii? In fine, am cules pt voi din albumul de poezii de pe noptiera cateva strofe care desciu exact starea mea:

~Sunt doar un suflet trist ~

In viata am momente ,cand sufletul mi-e greu
Si lacrimi pe obraz ,imi curg mereu...mereu
Sunt zile-n care cerul ,imi e de neatins
Sunt zile-n care simt ,ca visul mi-sa stins .
Sunt doar un suflet trist ,ce locul nu-mi gasesc
In clipele fugare ,cu greu ma regasesc .
Rog sufletul din mine ,il rog sa nu mai doara
De inima mi-e mila...ca-ci o aud cum zbiara .
Asa sunt eu...sa stii....desi n-ai banui
Caci clipele ma dor...viata-i... vitregita
In viata suferim, prea mult, prea mult din asteptari

Asteptari ce nu se-ntampla.

Poem de:Jurca Marinela Florina

despre SUTURILE IN FUND

Șutul în fund e un pas înainte dacă:
A. Înveți ceva din asta.
B. Poți măcar să spui : – ”Am trecut prin asta, uite care e sfatul meu ....”
Șutul în fund vine de multe ori de unde nu te aștepți și e ceva ce nu prea poți opri cu puterea propriei tale minți. E de multe ori inevitabil și cu câteva clipe înainte să-ți atingă posteriorul, te întorci să-l primești cu putere, din plin. Uneori, vine și pe neașteptate, dar acel șut în particular presupune că undeva ai făcut o greșeală.
În schimb, șutul așteptat vine de la oameni care sunt prea buni să fie așa mereu, situații care îți sunt mult familiare și de la care speri să scoti mai departe numai ce e bun și despre care știi în sinea ta că n-o să continue la nesfârșit.
Și după ce îl primești, într-un final, te analizezi în locul în care ai căzut: te târâi să nu te mai vadă nimeni sau te ridici, te scuturi și te mândrești cu locul dureros?

Mi-am amintit si voi reda acum vorbele  unui om care spunea asa:
" Chiar daca, esti frant, din nou si din nou, nu renunta, mergi inainte. Cand esti suficient de perseverent, orice obiectiv, este la indemana ta.
Chiar daca, nimeni nu te crede, insista sa ramai sincer. Fii staruitor in adevar, asa, puterea va fi intotdeauna de partea ta.
Chiar daca, nu poti vedea tot drumul pana la capatul lui, fa primul pas si mergi mai departe. De fiecare data, cu cat progresezi mai mult, poti gasi noi modalitati de-a face chiar mai mult decat ti-ai dorit.
Chiar daca rezultatele nu sunt tocmai cele la care te asteptai, continua sa faci eforturi. Fiecare noua zi, iti va aduce mai multa experienta, mai multa intelepciune si vei fi mult mai eficient.
Chiar daca ai fost profund dezamagit in trecut, concentreaza-te asupra posibilitatilor pozitive necesare pentru viitorul pe care-l alegi sa-l ai, incepand chiar de acum.
Pentru implinirea visurilor tale, se merita orice efort ! "

Asa ca singurul meu indemn e : LUPTA SI IAR LUPTA !

Invataminte de la fiecare

  Conştienţi sau nu, fiecare zi aduce lângă noi întâmplări şi oameni pe care îi admirăm, îi simpatizăm, îi iubim sau îi detestăm. Sunt oameni pe care ni-i dorim alături sau oameni de care ne temem să îi lăsăm în viaţa noastră. Sunt oameni care ne arată cele mai frumoase laturi ale personalităţii noastre sau, dimpotrivă, le scot la suprafaţă pe cele care noi ne-am străduit atâta timp să le ascundem. Şi oricât ne-am dori să ne ferim de cei care ne fac să fim altfel decât ne-am fi dorit, îi întâlnim mereu când ne aşteptăm cel mai puţin.
Şi totuşi, ştiim că ei sunt acolo cu un scop. Nimeni nu intră în viaţa noastra din întâmplare. Şi nimeni nu iese doar datorită hazardului. Fiecare întâmplare, fiecare om, fiecare trăire are unicitatea ei, nu o vom mai regăsi vreodată în aceeaşi formă. Iar lucrurile se întâmplă…exact aşa cum trebuie să se întâmple. Cum ar fi să nu fi cunoscut până acum bucuria, teama, emoţia, ura, sinceritatea, falsitatea, durerea sau iubirea? Fiecare om care a trecut prin viaţa noastra ne-a adus măcar unul din aceste sentimente. Nu contează dacă l-am iubit, l-am urât, l-am admirat sau l-am dispreţuit. Nu contează dacă ceea ce ne-a dăruit a fost iubire, nelinişte, bucurie sau tristeţe. Contează doar că ne-a dăruit. Pentru că  am putut afla despre noi mai multe decât ştiam deja.
Ne trăim viaţa plini de regrete. Ne-am dori să nu fi făcut, să nu se fi întâmplat, să nu fi zis, să nu fi cunoscut, să nu fi simţit. Câteodată, e timpul să le privim bine în ochi. Câteodată, e timpul să le lasam  să treacă.
E si o vorba la romani: " Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasă să trăieşti".

Dar vine o zi cand, trezindu-ne de dimineata, avem chef macar sa iertam, asa cum spune si in Biblie:”Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, pt ca sufletul nostru sa se elibereze de energia negativa, cu toate ca nu putem sa si uitam.

 

GANDURI...

  Astazi ma gandesc la ziua mea de nastere. Ziua in care m-am nascut. Cu siguranta nu a fost intamplatoare. Gratia, iubirea divina si scanteia de viata au coborat in pantecul mamei mele si astfel undeva a mai aparut o stea.
E steaua mea, asa imi place mie sa cred, si reprezinta de fapt un bob de divinitate care se proiecteaza pe pamant in trupul meu.
Ma gandesc de multe ori la ziua in care voi avea experienta de a fi mama. Ma gandesc cat de minunat trebuie sa fie sa gazduiesti un suflet pe care apoi sa-l parfumezi cu toata dragostea ta.
Dincolo de explicatiile biologice care spun ca noi suntem cei care sustinem viata, eu cred ca exista o constiinta pura si mareata care intretine viata pe Pamant. Acea scanteie din trupul nostru care ne paraseste atunci cand parasim experienta vietii pe Pamant , nu dispare niciodata. Ea doar se intoarce in univers, acolo de unde a coborat si prima oara.

De multe ori spunem : “Este copilul meu ! ”, insa mai mult decat atat, este un suflet care a venit sa traiasca o experienta umana pe Pamant, in care va cunoaste, ca si mine, mai  presus de toate, cel mai dulce sentiment -Iubirea. Iubirea fata de parinti, fata de rude, fata de frati si surori, fata de cei care merita. Iubirea este comoara mea, este liantul tuturor lucrurilor pe acest Pamant .

Si pt ca tot veni vorba de iubire si-mi place sa inserez printre postarile mele si un strop de poezie, prima ce-mi vine in minte, si care sper sa va placa si voua la fel de mult, a carui autor recunosc ca nu-i mai stiu numele e urmatoarea:

N-am palate moştenite,
N-am aur, pomi fructiferi,
Am doar sentimente sfinte
Şi-amintirile de ieri.

Nu am trup de balerină,
Adorabil chip de zână
Dar, am în piept o inimă
Mică, o cuprinzi în mână.

N-am în casă stupi de-albine,
Să-mi aducă mierea lor,
Să ung versul meu în rime
Plin de dragoste şi dor.

N-am pretenţii de crăiasă,
N-am averi, decât în cer,
Ce-i pe mine... e şi-n casă
Iar, eu nu-s un temnicer.

Nici măcar gândul nu-mi şade
Pe vreun scaun tolănit,
E mereu plecat departe,
Dus... după al meu iubit.

Viaţa este mult prea scurtă,
S-o trăiesc oricum, n-am timp,
Inima-mi mereu importă
Al iubirii anotimp.

N-am un suflet de paiaţă,
Cu iubire mă-întregesc,
Sunt bogată-n astă viaţă,
Bogată fiindcă iubesc.

O lectie de viata

  Mi-am dat seama ca oricat de mult ai ajuta oamenii, oricat de mult te-ai stradui, la un moment dat, ei vor spune ca nu ai facut nimic pentru ei. Si te vor rani. Va durea. Dar pe de alta parte, am inteles ca recunostinta si "rasplata" vin din alte locuri, in cu totul alte forme. Bunatatea pe care o dai, o primesti inapoi, de multe ori in cantitate dubla. Ideal ar fi sa invatam sa fim recunoscatori. Sa nu uitam binele facut, ba mai mult, sa il intoarcem inapoi. Dar, cum nu traim in lumea ideala, facem tot mai rar lucrul asta. Nu stiu daca am procedat intotdeauna cum trebuia in anumite situatii, daca am spus ce trebuia, cand trebuia, cum trebuia. De fapt, sunt sigura ca nu am facut-o, dar cumva, in calea mea, au iesit oameni care m-au invatat diverse lucruri, care m-au ajutat in feluri in care probabil nici nu stiu, care mi-au facut bucurii prin niste gesturi simple, dar "mari".

Uneori, viata te doboara, da cu tine de pamant si te umple de praf si de amaraciune. Dar tot ea, iti scoate in cale flori, aer curat, soare luminos, oameni calzi.

Privind uneori in urma, constat ca in momentele de "cumpana" ale vietii mele, Dumnezeu cel mai probabil, mi-a scos in cale oameni care sa-mi dea o mana de ajutor. Oameni care m-au facut sa vad ce nu vedeam, sa simt ce nu simteam...

Azi ma gandesc la oamenii care "lovindu-ma" m-au invatat ca viata nu-i deloc simpla si ca oamenii sunt uneori cat se poate de rai si de ciudati. Azi ma gandesc la oamenii care au fost buni cu mine si m-au indemnat sa fiu si eu mai buna. Ma gandesc la oamenii care mi-au intors spatele, apoi mi-au simtit lipsa.

Azi.. m-am gandit la oameni in general. La cat de mult te pot ajuta si la cat de multe dureri iti pot cauza. Tot azi le multumesc oamenilor care au facut, fac si vor face parte din calatoria mea prin viata.Lor le sunt recunoscatoare pt ceea ce sunt acum si pt lectia de viata pt viitor!

Pe de alta parte, cu totii ne plângem că lumea este rea și visăm la o lume mai bună și mai frumoasă.
Dar ce facem pentru ca lumea noastră să fie mai frumoasă? Doar îi învinovățim pe ceilalți și așteptăm ca ei să facă ceva? Oare nu ar trebui să contribuim cu toții la schimbarea în bine?
Urâțenia lumii se datorează răutății oamenilor.
Atunci când noi vom deveni buni, când vom înceta să facem discriminări, când vom învăța să ne acceptam unii pe ceilalți,să ne respectăm spațiul, drepturile și alegerile, când nu ne vom mai invidia între noi, si ne vom iubi unii pe ceilalți, când vom învăța să iertăm și să cerem iertare, când nu vom mai fi atât de irascibili, de colerici, de răi, orgolioși și vanitoși, când nu vom mai fi egoiști si nu vom mai instiga oameni împotriva altor oameni, când credința va însemna IUBIRE și nu FRICĂ de Dumnezeu, când vom căuta împăcarea și binele, abia atunci lumea noastră va deveni mai frumoasă...
Și nu este utopie... depinde de noi, de fiecare dintre noi!

Doua frane in calea fericirii depline

 

Frica si comoditatea

 De atâtea ori spunem că de mâine lucrurile vor fi diferite, că vom “repara” ce este stricat în viaţa noastră şi că ne vom schimba! Dar, tot de atâtea ori, rămânem doar cu vorbele.
Ne-am obişnuit cu vieţile noastre în acest mod, prin urmare, tot ce vine ca să schimbe zona noastră de confort, nu este acceptat. Chiar dacă în unele cazuri avem nevoie de schimbare, chiar dacă lucrurile nu mai merg aşa cum ar trebui să meargă, preferăm să continuăm în acest mod decât să avem în faţă necunoscutul.

Iată de ce unii oameni acceptă să continue relaţiile in care deja miroase a putregai. Nu pentru că se simt bine în ele, nu pentru că le aduc fericirea, ci pentru că le este frică de schimbare. Le este frică de acel sentiment în care nu ştie ce se va întâmpla mai departe sau cum se va întâmpla.

 Iată de ce preferăm să stăm după un birou vechi şi să ne facem meseria, fără să ne gândim că putem mai mult. Fără să îndrăznim să vrem mai mult.
Frica de schimbare este “vinovată” pentru multe alte lucruri. Ea a oprit oameni din a se muta în alte oraşe, pentru că acestora le-a fost frică din nou de necunoscut, chiar de inadaptabilitate. A oprit oameni din a face ce le place, ce îi pasionează.

 Le este frică să renunţe la jobul lor actual pentru pasiunea de-o viaţă. Le este frică să se despartă de cineva, pentru că nu ar arunca la coş cei 3-4 ani petrecuţi împreună. De fapt, adevărata frică este că nu cred că vor mai găsi pe altcineva care să-i accepte aşa cum sunt.

Nu vrem să ne asumăm riscuri. Nu vrem să ieşim din zona noastră de confort şi să schimbăm ceva ce ne aduce cât de cât linişte. Vreau să spun ceva: este în regulă ca UNEORI să laşi cioara din mână pentru pasărea de pe gard. Da, este un risc mare şi poate chiar şi o schimbare majoră. Dar… dacă pasărea va fi a ta?

 Daca acea pasare de care iti era teama va insemna mai bine pentru tine? Tot ce ne ramane de facut este sa incercam si asa vom invata ca asumandu-ne riscuri avem de castigat, macar invataminte..

 

Unde te vezi peste 5 ani ?

  O intrebare preluata din tiparele interviului de angajare. Sigur, cu totii ne dorim sa fim mult mai profesionisti, timpul ajutandu-ne sau nu in directia aceasta. Nu cred ca exista om sa-si doreasca o involutie profesionala sau intelectuala pt nimic in lume.

Numai ca de la dorinta pana la realizarea acesteia e drum lung.Cred ca mai corect ar fi cum  ne dorim sa fim si sa luptam pe branci pt realizarea planurilor noastre.

Problema in acesti 5 ani e intotdeauna neprevazutul, si aici ma refer la tot ce ar putea sa ne impiedice  pe drumul catre ascensiune. De exemplu -un accident ce ne-ar ingreuna viata si datorita lui sa fim nevoiti sa facem un compromis si sa incepem o alta traiectorie care nu mai coincide cu dorintele noastre, o problema in familie ce ne-ar obliga sa plecam din localitate, sa devenim punctul de sprijin pt parinti, rude aflate in suferinta si alte lucruri care ne-ar mana pe alte cai.

Veti spune ca sunt pesimista, intotdeauna asa cum se spune, nu aduce anul ce aduce ceasul. Cine a spus-o prima data, mare dreptate a avut.

Zilele trecute am descoperit un astfel de site, nici nu are importanta  numele, in care trebuia sa notezi sincer  unde te vezi peste 5 ani si ce esti dispus sa faci sa ajungi acolo, urmand a reciti planurile tale exact peste acest ragaz de timp, pt a observa cat de realist ai fost si cat din cele scrise s-au si intamplat.

Acest lucru m-a determinat sa astern  randurile astea pt ca niciodata nu stii ce-ti rezerva ziua de maine. Perioada aceasta nu e mare,dar incertitudinea si viata zilnica mi-au demostrat ca doar cu noroc de la D-ZEU lucrurile se si intampla.

Se spune ca atunci cand vrei ceva cu toata fiinta ta, tot Universul conlucreaza la infaptuirea dorintelor tale. Nu stiu ce sa zic,va las pe voi sa ganditi daca e asa sau nu…

Ce e viata pe Pamant...

  Sa nu ma intelegeti gresit, melodia selectata ascultandu-i cu atentie versurile, sigur va pune pe ganduri, intrebandu-va ca si mine ,ce e viata pe pamant. 

La ora la care scriu acum am o stare trasmisa de o cunostinta draga ce trece printr-un deces in familie. Stiam de ingrijorarea sa atunci cand acest om, plecat acum la ceruri, se lupta sa traiasca. A lasat in urma o suferinta imensa familiei sale si un gol pe care nu-l va putea nimeni inlocui. Acum vin si va intreb:ce e viata pe Pamant…?

E croita intr-un mod ciudat si  nu bogatiile materiale sunt importante, ci cele spirituale, o amintire frumoasa cu cei dragi sau prieteni, o carte frumoasa citita, o discutie interesanta in compania oamenilor de la care avem ceva de invatat, s.a .

Evenimentele neplacute si neprevazute din viata apropiatilor ma fac sa ma raportez la propria-mi viata si suferinta prin care am trecut timp de 4 ani in care rand pe rand cei dragi mie au parasit aceasta lume pt cea spirituala, lumea dreptilor.

In afara de pierderea fizica a unui om ma intreb ce lasam in urma noastra cand nu vom mai fi? Amintirile si reputatia, buna sau rea…

Ce este viaţa pe Pământ?

Un fulger ce străbate cerul,

Vântul ce mereu aleargă

Şi se agită să prindă Lumina,

Neştiind unde ajunge?

Ce este viaţa pe Pământ?

O apă curgătoare liniştită

Sau mereu învolburată,

Ce spumegă în goană

Şi curăţă mizeriile

Ce se aştern în cale-i.

Uneori gingăşă, liniştită

Zburdă şi iar zburdă

Fără să-şi cunoască drumul

Şi arareori găsindu-şi pacea.

Ce este viaţa pe Pământ?

O privire divină strălucitoare

Aruncată asupra Pământului

Plină de ascunzişuri

De nepătruns omenirii?

Ce este viaţa pe Pământ?

Un fulg de nea ce cade din cer

Şi se topeşte în Răsărit,

Un grăunte de ghiaţă în ocean

Ce se uneşte prin topire

Cu apele care-şi întind braţele

Şi se îmbrăţişează cu blândeţe

Alergând mereu spre Răsărit?

Ce este viaţa pe Pământ?

O lacrimă ce cade din ochiul însângerat?

Un fir de iarbă rupt fără milă,

O floare care moare fără vreme,

Pe care o miroşi şi o alinţi

Şi constaţi că nu mai are parfum

Ci doar Lumină, puternică şi strălucitoare,

Sau o albină ce-şi varsă polenul

Cules cu mare grijă din floare

Punându-l în slujba vieţii

Sau viaţa este o pasăre în zbor

Ce cade lovită din nimic?

Ce este viaţa pe Pământ?

Este o fracţiune de secundă

Petrecută în deşertăciune

Şi în iluzii pe acest Pământ

Care topesc dragostea şi iubirea

Şi le transformă în durere

Precum timpul ce stă alături de viaţă

Şi-o caută mereu şi n-o găseşte.

Ce este viaţa pe Pământ?

Poate ştiţi voi oameni!

Poate îi cunoaşteţi cursul

Sau poate îi cunoaşte cineva definiţia

Ce este oare viaţa pe Pământ?

        

Sfinti cu chip de oameni

                               

Am folosit acest titlu pentru a exprima  toata cosideratia si respectul din lume pt 3 meserii si 3 tipuri de oameni fata de care toata viata voi avea o stima deosebita. E vorba de preot, profesor (invatator) si medic.

Acum stiu ca sigur va ganditi la toate exemplele negative in acest caz, parerea mea e ca aceia care au incalcat regulile de conduita si moralitate au fost mai presus de toate oameni de rand care pur si simplu nu erau meniti sa  practice vreuna din meserii cu suflet curat si cu implinirea unui om realizat profesional.

Daca noi, restul oamenilor putem imbratisa de-a lungul carierei mai multe domenii si putem oricand invata sa batem un cui,sa fim contabili, ingineri, etc., in cazul acestor meserii divine nu e chiar asa si viata ne-a demonstrat asta cand din randul lor au iesit cei pe umeri carora era o povora mult prea grea acest drum.Toti suntem, atunci cand inchidem poarta locului de munca oameni obisnuiti,cu defecte, cu calitati,cu o educatie mai mult sau mai putin evidenta.Totusi cine isi alege una din cele 3 meserii mentionate mai sus trebuie sa fie nascut cu un anumit har,o vocatie si cu o anumita aplecare spre savarsirea micilor minuni ce fac parte din atributiile lor.

Preotul ne mijloceste legatura cu cele sfinte, ne este alaturi in toate momentele vietii, inca de cand ni se da un nume prin taina botezului si pana cand firul vietii ni se curma,insotindu-ne pe ultimul drum.

Profesorul sau invatatorul ne indruma in tainele cartilor, al educatiei,ne pune stiloul in mana, ne invata alfabetul, lucrurile minore pe care poate, acum stiindu-le, le minimizam  munca lor in care se straduiau ca aceste elemente sa ne ramana intiparite pt toata viata in minte, este cel care ascultandu-ne ne descopera vocatia,drumul in viata, ne indreapta pasii spre cunoastere si dezvoltare

intelectuala, iar medicul este cel in mana caruia sta sanatatea noastra, pornind de la concepere si pana la momentul in care viata ne atarna de un singur fir,cand isi foloseste toata experienta, aparatura si priceperea pt ca noi sa zambim din nou si sa fim fericiti alaturi de familiile noastre, daca avem un pic de noroc si D-ZEU vrea sa traim frumosi si sanatosi.

De aceea, persoanele care isi indreapta pasii catre preotie, arta didactica sau medicina sunt suflete speciale si declar public oricand ca sunt trimisii lui D-ZEU sa faca minuni cu noi ceilalti cu mainile lor dibace.

Insusi locurile in care isi desfasoara activitatea au un rol important pt noi si sunt institutii de formare atat ca si crestini,ca elevi pe drumul cunoasterii,dar si loc,in cazul spitalului,policlinicii sau cabinetului medical in care mergem sa avem grija de sanatatea noastra.