Absent motivat … sau nu ??

  Stiu ca am lipsit o perioada de pe blog. Nu, nu am renuntat la placerea de a scrie, doar ca lipsa de inspiratie, lucrurile marunte, neinsemnate si rutina in care am intrat m-au facut sa stau departe de blog si nici nu am vrut sa scriu nimicuri, banalitati, asa cum citesc pe alte bloguri, doar de dragul de a scrie. Nu sunt acest tip de blogger, cel putin din respect pt cititori, multi sau putini, indiferent de nr acestora, motivul pt care revin consider ca nu trebuie sa fie acela de a-i plictisi, informandu-i despre produsele achizitionate sau alte lucruri fara esenta.

Cineva mi-a zis acum catva timp ca scriu intr-o nota negativa si randurile mele nu fac cititorii decat sa reflecte asupra necazurilor, in defavoarea lucrururilor pozitive, ori sa-i indeparteze. M-am tot gandit sa iau in calcul acest sfat, cu toate ca si framantarile, micile suparari ale sufletului trezesc in mine cateodata o nevoie de a ma descarca prin scris.

In acesta perioada nu s-a intamplat nimic extraordinar, in afara faptului ca rugaciunile mele au fost ascultate, in prezent avand un loc de munca ce consider ca ma reprezinta. Stresul si noptile albe din acesta cauza s-au sfarsit, dupa o perioada plina de griji, in care credeam ca nu imi voi mai gasi locul pe piata muncii, saraca in oferte care sa merite efortul, dorinta de implicare, intentia de a face ceva in favoarea firmei, dar si a noastra personala, iata ca asa cum se spune ca “orice buruiana are umbra sa” , zicala aceasta se aplica si in viata profesionala. Niciodata un angajat care va face un compromis profesional, prestand o activitate necorespunzatoare pregatirii scolare, profesionale sau fizice nu va avea mari rezultate.

Asa cum nu prea poti vedea un absolvent de 3 facultati prestand rolul unei menajere (poate doar acasa :) ), sau un tanar slabut efectuand munci grele, carand saci, sau cealalta extrema, a unui analfabet in fruntea unei companii de succes (desi exista exceptii  si zilele in care traim o confirma) , in clipa de fata imi continui munca in vanzari, imbinand utilul cu placutul, la un magazin de muzica, unde moralul e totdeauna sus datorita acordurilor sale ce inveseleste si  cel mai trist om.

Aceasta poate fi realizarea cea mai insemnata, petrecuta in perioada in care am absentat de pe blog, rutina zilnica in care drumul munca – casa s-a instaurat, oboseala care isi spune cuvantul si lipsa de inspiratie fiind motivele pt care am lipsit. Acea liniste interioara de a fi util societatii, familiei, aducandu-mi aportul financiar, ocupand un post pe piata muncii au venit de la sine si in continuare voi frecventa blogul ori de cate ori voi simti in mine izvorul inspiratiei ce-mi dicteaza randurile pe care acum le cititi. Raman fidela blogului asa cum sper sa o faceti si voi.

DUMNEZEU EXISTA!

  Nu sunt un crestin practicant, am si eu pacatele mele ca orice om, pe care le regret si uneori involuntar le fac, dar NICIODATA nu m-am indoit ca El nu ar exista!

Dar se intampla in aceasta viata sa trecem cu totii prin perioade grele de necazuri, suferinta, boli sau asteptari ce nu se intampla. Si atunci primul gand ce ne vine in minte e : ”Of, Doamne…! ” Putini isi pastreaza in suflet credinta curata ca D-ZEU nu i-a uitat si ca are grija de fiecare.

Pe unii dintre noi viata ne inraieste, astfel incat ajungem sa adoptam un limbaj vulgar, sa credem ca raul facut cuiva nu se intoarce impotriva noastra, sa nu credem in minuni si in Biserica, sa incercam “mici diversiuni” neortodoxe de frica zilei de maine, sa refuzam pur si simplu sa ne lasam in mainile Lui, asteptand zile mai bune.

Insa nu stiu cum se face, pe mine personal, ori de cate ori am fost la ananghie, fara speranta, D-ZEU a trimis in calea mea scaparea de care aveam nevoie. Mi-a deschis ochii sa privesc inainte, pt ca cu totii acolo sus avem scrisa o traiectorie a vietii pe care El o dirijeaza. Important e sa sesizam mana care ne indruma catre cele mai bune decizii in viata, care ne ajuta sa iesim cu bine dintr-o situatie.

Un telefon primit atunci cand trebuie, secunda care face diferenta dintre viata si moarte la volan, decizia de a nu urca in avionul ce peste cateva ore auzim ca s-a prabusit, un interviu a carui raspuns afirmativ a fost mult asteptat, gasirea donatorului potrivit pt operatia decisiva vietii, rodul iubirii-copilul, atunci cand rosteste cuvantul “mama”, hrana ce ne-o procuram din roadele pamantului, toate acestea si multe altele sunt lucrarile lui D-ZEU printre noi. Pentru unii  ele pot fi coincidente, pentru mine sunt semne clare ale puterii lui Dumnezeu.

Nici nu stim cat de minunata este viata noastra si cate intamplari miraculoase trec  uneori neobservate, nebagate in seama, din jurul nostru. Insa, indiferent cat de atei am fi, e imposibil sa nu vezi si sa nu simti pe propria piele o schimbare a modului de perceptie, atunci cand vezi ca o icoana plange, ca moastele pe care le-ai atins ti-au adus linistea interioara, ca rabdarea ta nu a fost in zadar, atunci cand lacrimi fierbinti iti brazdau obrazul.

Dar cel mai important, niciodata sa nu uitam sa multumim pt zilele ce ne sunt date, o adevarata sansa de a ne construi palate in ceruri pt faptele noastre. Parintele Arsenie Boca intr-un interviu dat Revistei AS zicea asa:

“ -Dumnezeu lucreaza in vietile noastre continuu dar noi nu bagam de seama, de cele mai multe ori, caile si persoanele prin care Tatal face acest lucru spre binele nostru , intotdeauna spre bine caci El singur cunoaste fara gres trebuintele noastre. Micile minuni adeseori trec neobservate oamenii avand tendinta sa considere ca este meritul lor in intregime atunci cand izbandesc intr-o problema oarecare din viata lor. Abia atunci cand mari si neasteptate lucruri se intampla, chiar si acei mai putin inclinati sa creada in minuni dumnezeiesti vor recunoaste natura deosebita a celor petrecute.
O natura aparte, necunoscuta , uimitoare…”

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu.

Noaptea insomniilor mele

  La ora la care scriu acum aceasta postare, probabil multi dintre voi, istoviti dupa o zi grea, sunteti cufundati in patul vostru confortabil, in lumea viselor, lucru de altfel cat se poate de normal, dar pe care nu as putea sa spun ca il imparasesc si eu acum. Se intampla uneori, in special in ultima perioada ca ziua sa se trasforme in noapte si invers, pt ca atunci cand tot omul se retrage in patul sau pt cateva ore de odihna, nu acealasi lucru mi se intampla si mie, invadandu-ma in acele clipe milioane de ganduri, griji…

Asa cum se spune, ca noaptea e sfetnic bun, in linistea aceea cand doar greierii si cate un caine comunitar isi face simtita prezenta prin latratul sau,  ma apuc sa fac retrospective zilei,  a ultimei perioade petrecute, cu bune si cu rele si a planurilor pt perioada imediat urmatoare. Poate ma repet, dar sentimentul de inutilitate pe care mi-l da lipsa unui loc de munca a devenit unul din motivele noptilor albe.

Dincolo de toate sfaturile citite pe internet, prin reviste, in care suntem sfatuiti sa fim optimisti, sa vedem aceasta perioada ca fiind una benefica, de odihna trupeasca si sufleteasca, o pauza in care sa facem lucruri frumoase pe care in mod obisnuit nu am fi avut timpul sau dispozitia necesara dupa 8-10 ore de munca, eu personal ma simt aproape de pragul depresiei.

Dupa ce am butonat telecomanda in cautarea unui post, unei emisiuni sau film interesant, tot internetul si blogul e cel ce ma salveaza, ajutandu-ma sa descriu starea de acum, poate, poate, scap de ea impartasind cu voi framantarile mele.

Nu pot sa zic ca nu fac nimic in aceasta perioada, in acest sens, imi place foarte mult sa fiu la zi cu tot ce e nou, citesc presa, intru pe diverse forumuri unde constat ca nu sunt singura in aceasta situatie, vizualizez anunturile de angajare postate pe suport print sau online, trimit CV-uri, mi se mai intampla sa merg si la interviuri, dar constat cu dezamagire ca de multe ori angajatorii sunt in cautare de naivi, creduli si buni de munca non-stop, fara obligatii (gen copii, sot) si dispusi sa presteze cat se poate de mult cantitativ si calitativ doar in avantajul lor.

Uneori ma intreb in ce tara traim si unde se va ajunge???

Poate nu am mastere si doctorate, dar unor…agenti economici in Romania zilelor noastre (sper ca se intelege revolta si abtinerea mea de la jigniri) li se pare absurd sa-ti pretuiesti munca si sa “ai tupeul” de a cere drepturile tale muncite in timpul programului, timp in care profitul lui trebuie sa fie cat mai mare, iar drepturile tale= O.

Pe de alta parte, aceste insomnii au si o parte buna, zic eu. Daca in timpul zilei ne focusam atentia pe treburile zilnice, gospodaresti intr-o casa, linistea noptii e un moment bun de reflectat, de eliminat variante neroditoare pana acum, urmand ca de maine sa fim mai buni, asa cum se spune despre suturile in fund ca reprezinta un pas inainte!

Acest lucru il fac zilnic aproape, incerc toate posibilitatile legale si morale de a obtine un loc de munca, de a-mi gasi drumul pe acesta piata a muncii, detin conturi pe site-urile de recrutare online, incerc sa nu las nimic sa-mi scape, sunt receptiva la tot ce ma inconjoara si constienta de ceea ce pot oferi eu prin prisma studiilor si experientei anterioare, dar totusi nu pot intra “in gura lupului” cum se spune, oferindu-mi serviciile pt un simplu multumesc sau poate nici atat.

Viitorul apropiat suna sumbru, si nu doar pt mine, avand in vedere rata somajului + persoanele care nu se afla in evidentele AJOFM -  si acestia destul de multi, situatia economica dezastruoasa in care traim cu totii, dar incerc sa fiu vesela si o buna sustinatoare pt un sot iubitor ce se lupta pt binele familiei, incercand sa nu ne lipseasca nimic…

Votul sau plimbarea?

  Intre aceste 2 variante am avut de ales ieri, duminica 29-07-2012, desi as fi putut sa le imbin foarte bine pe ambele.Motivul neprezentarii mele la referendum e legat si de sectia de votare unde eram arondata datorita adresei vechi din buletin, dar in primul rand “senzatiei de lehamite” dupa cele cateva saptamani care tocmai ce au trecut de la alegerile locale in care m-am implicat trup si suflet si am ramas cu un gust amar.

Atunci am observat cate interese, fraude si sfori se trag in spatele usilor inchise, lucruri mai putin vizibile, necunoscute cetatenilor cu spirit civic, cu a caror voturi “baietii destepti” se joaca in avantajul lor.

De aceea am ales, pt ca tot e weekend, o plimbare in Parcul Monument unde oameni de toate varstele, de la nepoti de cateva luni pana la cei incaruntiti de trecerea timpului, in nr. destul de mare, au ales sa-si petreaca seara, plimbandu-se agale pe aleile parcului, discutand linistiti pe banci sau la terasele pline, printre fum de mititei si muzica de toate felurile.Fiecare cu sucul, halba de bere sau frappe in cazul meu, cauta o oaza de relaxare, goniti fiind din case de gradele ridicate din termometru, incarcandu-si bateriile pt o noua saptamana ce urmeaza, mai racoroasa si mai putin stresanta sper eu, lucru pe care vi-l doresc voua, tuturor cititorilor acestui blog.

OARE CE E DE FACUT?

  Romania trece de ceva timp printr-o perioada economica dificila. Nu sunt o mare specialista sa fac astfel de analize, dar cert e ca se vede cu ochiul liber. Inca de cand deschidem televizorul sau chiar pe internet zilele astea se desfasoara campanii, mitinguri, la orice colt de strada, in orice bar, statii de autobus si chiar in parc Basescu e prezent pe buzele tuturor.

Pe plan international toata situatia incerca pe care o traversam ne afecteaza si platim scump pe toate planurile si de aceea ma intreb un singur lucru:
OARE CE E DE FACUT?

Pana la urma cred ca Romania s-a impartit in 2 paturi, financiar vorbind:

-cea de sus- desi traim intr-un oras in care saracia e cuvantul de ordine, nu lipsesc de pe strazi masinile de lux, inghesuiala in supermarket-uri, la casele de marcat;

-patura de jos a asistatilor sociali, a celor nevoiasi, batuti de soarta ce se zbat in mizerie, frig, se hranesc de la cantina saracilor, cersetori la intersectii, poarta cimitirelor, gari, etc, dar si tineri cu mult potential care isi doresc sa muncesca, dar carora nimeni nu le acorda o sansa sa-si demonstreze calitatile, categorie in care ma include si eu.

Desi nu am decat 25 de ani, ma bucur de o experienta in spate de 8 ani pe 2 domenii diferite : ind. usoara – confectionera art. de imbracaminte si vanzari servicii telecomunicatii. Am mai precizat intr-o alta postare motivul orientarii catre vanzari ce m-au ajutat sa inteleg mai bine omul si nevoile sale si m-am bucurat enorm cand mi s-a oferit sansa de a cunoaste si acest domeniu ce m-a schimbat sip e mine, dintr-o tanara excesiv de timida intr-un om ce poate identifica rapid nevoile celorlalti pt satisfacerea lor, lucrul cel mai important, motivant si care m-a ambitionat sa-mi doresc perfectionarea mea pe zi ce trece.

Am avut sansa sa fiu team leader pt o echipa aflata la inceput de drum in sfera telecomunicatiilor. Faptul ca am fost apropiata de ei si m-am recunoscut in micile lor piedici m-a ajutat sa colaborez frumos cu ei, sa le dau puterea de a merge mai departe, constienta fiind ca nu e un capat de drum. Am avut rezultate notabile cu acestia, demonstrandu-mi in primul rand mie faptul ca am avut curajul de a accepta acesta provocare ce am depasit-o cu bine. Chiar si micile neclaritati ale clientilor, dar care erau stringente, prioritare in randul lor mi-au adus multumire sufleteasca datorita faptului ca era considerat de acestia cel mai mare serviciu pe care il puteam face pt ei.

Acum cand privesc in urma nu pot decat sa zambesc pt toate momentele frumoase de atunci, insa celalalt ochi plange de teama fiecarei zile ce urmeaza. De aprox. 9 luni sunt in cutarea unui loc de munca. Cunosc si punctul de vedere al agentilor economici ce nu gasesc personalul potrivit sau candidatul ideal pt postul disponibil deoarece pe parcursul activitatii ca si agent de vanzari erau selectati tineri usor dezorientati, nesiguri pe ei, nemotivati profesional, financiar sau care nu se puteau adapta diverselor situatii determinand angajatorul sa le cera demisia, dar din pacate exista si categoria agentilor economici dornici de a injosi angajatul, de a-l umili, aceia care constienti fiind de varsta inaintata a angajatului  (nesansa a reangajarii lui datorita cerintelor drastice ale pietii) sunt pur si simplu expoatati. Cine traieste in orasul Braila sigur cunoaste aceste lucruri.

Dar mai exista si o alta categorie, aceea a tinerilor constienti de potentialul lor, cu studii superioare sau nu, care dezamagiti de situatia descrisa mai sus refuza sa devina tinta ag. economici neseriosi, despre care oricum mai devreme sau mai tarziu se afla, fie pe cont propriu, fie de la rude, vecini, cunoscuti, etc. si de care cei in cauza se feresc, dar traiesc totusi aproape de pragul depresiei, cu minimizarea prioritatilor pe cat posibil, fie asteptand zile mai bune, fie alegand calea strainatatii.

In aceasta categorie ma regasesc, motivul neaprecierii muncii mele fiind unul dintre multe altele ce m-au impins in situatia actuala, deloc placuta. Potentialul neexploatat si buzunarul gol devin motive de frustrare, de nopti albe, de framantari mai ales, pt ca femeie fiind, sotie, sunt cea care gestionez “casieria familei”.

Si acum repet:

OARE CE E DE FACUT ???

O mica pauza..

  De cateva zile bune nu am mai postat nimic pe blog. Probabil va intrebati ce s-a intamplat. Ei bine, dupa o perioada plina de planuri si activitati am decis ca mi-ar prinde bine o prea-meritata pauza, o evadare la tara, unde e imposibil sa nu-mi reincarc bateriile si sa ma relaxez in mijlocul naturii, in aer liber, intr-un mediu familiar, drag mie. Daca unii prefera un concediu la mare sau la munte eu am ales sa petrec cateva zile in sanul familiei, undeva aproape de muntii Vrancei, in satul Ramniceni, la 30 km de Focsani.

Am plecat joi dimineara cu acelasi autobuz aglomerat cu care mergeam in vacante cand eram eleva, fapt ce mi-a starnit o gramada de amintiri. 90 de minute a fost drumul pana in satul bunicilor paterni, lucru care nu m-a deranjat, desi drumurile extreme de proaste au ramas la fel de neingrijite pe unele portiuni, in special intre comune, unde asfaltul lipseste cu desavarsire.

Am stat cuminte pe o canapea din autobuz, parca plutind de bucurie ca voi lasa in urma civilizatia si orasul si ma indrept catre un mediu rustic, in fata ochilor avand doar pamantul galben, uscat de lipsa ploilor, lanurile de porumb,grau,floarea-soarelui,etc lucrate de oamenii locului, ici colo cate un fir de izvoras timid, animalele de pe langa casele taranilor nostrii ( carutele cu cai, cireada de vaci ce pasteau linistite cate un fir de iarba, etc) , casele ingalbenite de vreme si de arsita soarelui, pomii fructiferi ( pruni, in special) si altele specifice mediului rural, atat de placute ochiului si sufletului.

M-am bucurat auzind in surdina la bordul autobuzului muzica populara, postul de radio Romania Actualitati, rubrica Cotele apelor Dunarii, dar nu pt valoarea informatiilor trasmise ci pt senzatia aceea de nostalgie a trecutului , de copilarie in care vedeam totul cu alti ochi, percepeam lucrurile atat de diferit…

Am ajuns intr-un tarziu la Ramniceni , un sat micut cu 600 de suflete, de oameni muncitori si harnici, pe o caldura caniculara. Dupa ce mi-am salutat rudele si am stat la povesti si schimburi de impresii, din cauza vremii insuportabile, obiceiul pe acolo e ca la orele pranzului toata lumea sa se retraga in casa pt cateva ore de somn, sanatatea nepermitandu-le batranilor decat dimineata si seara sa trebaluiasca prin gradina in care fiecare se gospodareste pt nevoile familiei.

Ce ma inconjura era prea frumos si nu permitea ragaz somnului desi eram obosita, asa ca am preferat sa pretuiesc fiecare minut petrecut acolo si am zbughit-o in livada  de legume si pomi fructiferi. M-am plimbat minute bune printre pruni si visini, randurile de porumb, ardei, vinete, rosii si alte verdeturi imbatandu-ma de mirosul lor.

Simteam ca ma reculeg, mi-am pus ordine in ganduri si m-am asezat pe o bancuta in curte, construita de unchiul meu, la umbra unui agud batran, de crengile caruia ma agatam cand eram copil.

Auzeam doar fosnetul frunzelor in bataia vantului,piuitul puilor de gaina, zborul pasarilor cerului si latratul lui Grivei, cainele vecinului, iar spre seara cantecul neadormit al greierilor.Atunci am inteles cu adevarat toate starile lui Eminescu, din poeziile sale despre natura…

Despre regrete…

  Privind in urma nu ma pot lauda cu o viata tumultoasa, pana la varsta asta avand o viata normala, linistita, dar ca orice om  care cateodata isi analizeaza in amanunt viata intrebandu-se unde a gresit sau unde ar modifica cate ceva daca timpul s-ar intoarce, e normal sa am si regrete, ca oricine. Nu foarte mari, ma bucur ca am avut puterea de a nu face compromisuri rusinoase, care sa nu ma reprezinte si in felul acesta pot tine fruntea sus in orice moment avand mandria in primul rand, pt ca sunt femeie de a nu fi aratata cu degetul pe strada, lucru invatat de la parintii mei. Trecutul constituie de cele mai multe ori obiectul regretelor, al remuscărilor: regretăm vremurile frumoase de altădată sau ne reproşăm greşelile, moment in care am fi putut actiona altfel si poate cursul vietii sau al situatiei de atunci ar fi putut fi altul, alegerile făcute, deciziile luate, bune sau nu..

Daca ar fi sa iau la puricat situatiile marcante care au condus cumva la situatia actuala pot spune ca am cateva regrete si anume:

-As fi dorit sa am curajul sa traiesc viata asa cum mi-am dorit eu si nu viata pe care altii au asteptat-o de la mine. Pt ca de multe ori, in mod constient sau nu, eu si adevarata mea personalitate nu au trait intens tot timpul, prioritari fiind cei din jur si asteptarile lor de la mine.

-As fi vrut sa am curajul sa imi exprim liber convingerile..Cel mai mare defect al meu, timiditatea excesiva de care inca ma tratez si ma straduiesc sa o tin ascunsa  mi-a inchis multe usi  pe care acum cu greu incerc sa le deschid.

-De aici pornesc inca cateva regrete si anume faptul ca bunul simt aplicat in mod egal tuturor a fost confundat cu naivitatea, lucru care mi-a daunat, faptul ca ochii mei au varsat lacrimi amare in nopti albe de nesomn pt persoane false, acordand credit oamenilor ce mi-au inselat asteptarile.

-Complexele despre propria persoana referitoare la aspectul fizic care niciodata nu mi-au permis sa fiu eu insumi, tot timpul fiind un mic “gardian” la datorie pregatit oricand sa maschez adevatatele stari interioare.

-Compromisurile profesionale care m-au obligat sa accept situatii anormale, de injosire si subestimare d.p.d.v. financiar, etc.

Insa doar D-ZEU e fara de greseala si e imposibil sa nu regretam si propriile greseli ce ne-au daunat cumva. Daca noi am gresit, poate inevitabil, cu cuvantul, cu fapta ori cu gandul e bine sa realizam lucrul asta si sa lasam orgoliul putin deoparte, sa avem puterea de a ne cere iertare si sa regretam un gest, un cuvant sau o atitudine de moment ce poate rani pe cineva drag.

Oricum, important din toate acestea e sa privim in trecut, sa ne scoatem lectia de invatat pt viata si sa o aplicam, evitand astfel repetarea greselilor.

Sa fim constienti ca fiecare zi ne aduce ceva nou, ne modifică perspectiva asupra vieţii...! Ieri poate că ne-a adus o lacrimă de tristeţe...astăzi un zâmbet ne-a dat startul pentru o zi reusita...dar poate mâine ne va dărui un strop de noroc..! Şi pentru că nici o zi nu seamănă cu alta, eu va doresc să zâmbiti astăzi...mâine să va ştergeti lacrima ce ar încerca să apară, de fericire sau necaz ...iar zilele ce urmează să va fie cuprinse de acea linişte de care cu totii avem nevoie...! 

 

 

GUSTURILE COPILARIEI

  Asa ma apuca cateodata un dor de tara, de duca, dar mai ales de miresmele mancarurilor facute de bunica mea.Cand ma gandesc ce  minuni culinare  ieseau din mainile sale, crapate, aspre de atata munca ma apuca o nostalgie a copilariei, desi sunt casatorita de mai bine de 6 ani, parca oricat m-as stradui nu o voi egala niciodata in bucatarie. Mancarurile acelea aveau o aroma aparte si primele ce imi vin in minte e mamaliga strasnica si batoasa de o taiai cu ata si branzica sarata ce o savuram  “de se bateau turcii la gura noastra”, colorezii cu lapte (denumire populara preluata de acolo, un fel de paste - taietei de casa cu lapte proaspat de vaca),  pestele cu saramura, borsul de stevie si multe altele.

Bucătăria  de vară, asezată în prelungirea pridvorului, era un rai de arome. Sub cerul limpede, sub calota de azur ce acoperea un ocean de liniste, se ridicau, blând, spre coroanele nucului batran si  spre bolta de vită de vie, miresme iscusite, izvorâte din oalele cu bunatati. Nu mai zic cum mirosul de paine sau cozonac ma indemna sa intru in curte…

Veneam obosita de la joaca, sub arsita zilei de vară, treceam pe sub bolta din fata curtii, ea mai întâi mă auzea, apoi deschizând poarta mă vedea, mă întreba dacă mi-e foame, răspundeam că da si  mă invita la masă.

”-Unde vrei să mănânci? Înăuntru, ori aici, afară?” 

- "Aici, afară”, ziceam eu. Si-mi punea numaidecât dinainte ce avea ea mai bun , în orice caz, preparat cu mare mestesug,  după retete subtile,  ce iată,  cu toate aerele noastre moderne, nu le putem dibui, nicicum egala. Fiindcă, asa cum spuneam mai înainte, oricât as cerceta prin magazine si localuri (împinsa de o stranie căutare a gustului pierdut, nu de lăcomie, desigur), nu mai aflu savoarea de atunci. Unde să mai întâlnesti asemenea minune? Ce este bine sa cunosti despre mancarea sanatoasa, mai ales in zilele astea?
  Ma opresc aici, poate v-am facut pofta, eu plec in bucatarie, cuprinsa fiind de dor poate imi vor iesi de acum preparatele cu gustul de odinioara :)

DOR DE PRIMAVARA..

  Cine-si mai aduce aminte poeziile din scoala, cand Toparceanu zicea asa intr-una din poeziile sale:

Dintr-alte tari, de soare pline,
Pe unde-ati fost si voi straine,
Veniti, dragi pasari, inapoi
- Veniti cu bine!
De frunze si de cantec-goi
Plang codrii cei lipsiti de voi.

In zarea cea de veci albastra
Nu v-a prins dragostea sihastra?
De ce-ati lasat? Nu v-a fost dor
De tara voastra?
N-ati plans vazand cum trece-n zbor
Spre miazanoapte nor de nor?

 
Voi ati cantat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte
Ori doine dragi, cand v-ati adus
De noi aminte!
Strainilor voi nu le-ati spus,
Ca doine ca a noastre nu-s?

Si-acum veniti cu drag in tara!
Voi revedeti campia iara,
Si cuiburile voastre-n crang!
E vara, vara!
As vrea la suflet sa va strang
Sa rad de fericit, sa plang!

Cu voi vin florile-n campie
Si noptile cu poezie
Si vanturi line, calde ploi
Si veselie.
Voi toate le luati cu voi
Si iar le-aduceti inapoi!                                              

                                     Vestitorii primaverii

Astazi mi-a cazut in mana un manual pastrat cu grija printre alte carti vechi, de mare insemnatate sentimentala pt mine. Rasfoindu-i paginile ingalbenite de vreme, poezia de mai sus mi-a trezit in mine un dor nebun de duca, de salbaticie, de natura.Cand aud acest cuvant imi las imaginatia sa lucreze vazand cu ochii mintii iarba necosita, flori salbatice, fluturi zburand in soare, norisori albi, ici colo cate un gandacel, tot ce a creat D-ZEU sa ne bucure sufletul. 

Nu stiu voi ce anotimp preferati, pt mine primavara care reinvie dupa zile zgribulite si geroase e mirifica, desi acum e luna lui Cuptor si acele zile s-au dus de mult, cu racoarea lor cu tot. Acea perioada in care mireasma pomilor infloriti e pretutindeni, totul se trasforma intr-un covor verde si frumos si vestitorii primaverii, ghioceii, fiind primele flori ce ies de sub omat gata sa dea startul pt renasterea naturii. Si nu numai pt natura e vremea schimbarii, dar si pt om reprezinta un nou inceput, odata cu renuntarea la garderoba de iarna, incep planurile pt un nou an, muncile agricole, dar si inima parca e mai optimista odata cu primele raze timide ale soarelui, nu-i asa?

SPORT = SANATATE

  Primesc tot mai des prin intermediul mailul-ului diferite newsleterre despre sport, pareri, scoruri, concursuri, etc. Se si spune ca noi, romanii, suntem cei mai priceputi pareristi de pe margine la sport si politica.

Sunt de accord cu titlul postarii mele, cu toate ca niciodata nu am fost pasionata de vreun sport anume si nu sunt suporter al vreunei echipe sportive. Ii admir foarte mult pe olimpicii nostrii care au obtinut medalii prin munca si ore de antrenament.

Personal, poate din plictiseala imitam in fata blocului sau la iarba verde un fel de sport, lovind in acele mingii ce se gaseau in comert sau m-am limitat in cadrul scolii generale la ora de sport saptamanala fiind norocoasa cu un metabolism cu arderi rapide. Insa cunosc domnisoare care, cu putina ambitie, o dieta adecvata si cateva ture de alargaturi au ajuns la nr. de kg  dorite.

Dupa varsta a doua foarte putini practica un pic de  miscare (cel putin in Romania unde rar vezi cate o “slabuta” alergand de zor sa scape de colaceii inestetici sau practicand abdomene sau altele ) si odata cu luarea in greutate incep sa se gandeasca doar la alimentatia nesanatoasa, chiar prefera infometarea in defavoarea metodelor  benefice sanatatii lor, diferite pretexte, comoditatea si alte afectiuni anuland din start aceasta varianta.

"Mens sana in corpore sano" a ramas acolo unde a si fost gasit, in carti, si nu in realitate.Cel putin in tara noastra aceasta educatie ne lipseste cu desavarsire. Ne place sa citim in gazete sportive, sa-i admiram din fata televizorului, sa devenim fani ai emblemelor noastre-Gica Hagi, Nadia Comaneci, Gaby Sabo, Ilie Nastase, Andreea Raducan si altii, neincercand pt o zi sa adoptam  o altfel de viata,devenim tinta pastilelor de slabit cumparate pe internet, facem orice altceva datorita, in primul rand, cred, lipsei de vointa.

Sunt total de acord ca orice sport de performanta necesita si o sustinere financiara, insa pana acolo e drum lung si putini ajung la acel nivel. Cunosc tineri talentati care se zbat in saracie incercand sa gaseasca sponsori, ca cineva, oferindu-le o mana de ajutor sa demonstreze ca si ei pot ajunge in varf cu incurajari si sustinere. E trist ce se intampla in acest caz, mai ales atunci cand un talent ramane neexploatat, atunci se nasc cele mai mari frustrari. Insa, asa cum spuneam intr-o alta postare, trebuie sa vedem partea plina a paharului si sa ne descurcam cu mijloace proprii.

Ai zambit azi?

   Cine si-a pierdut ZAMBETUL si-a pierdut viata. Cine a uitat sa zambeasca, a uitat sa traiasca. Cine nu zambeste nu stie sa iubeasca. Zambetul este prieten bun cu iubirea. Despre zambet stim multe povesti iar cand il practicam ne invioram. Invata sa zambesti apoi vei stii cum sa iubesti. Iubeste, zambeste si bucura-te de tot ce e frumos. Zambetul te ajuta si in probleme dificile ale vietii. Iti insenineaza viata. Zambetul e rupt din soare. Cine si-a pierdut zambetul si-a pierdut un prieten. Cand vine furtuna zambetul o alunga. Cand ai uitat zambetul acasa, nu uita sa imprumuti unul. Cand te-a parasit zambetul, cauta-l urgent si adu-l inapoi. Zambeste chiar si cand viata e nedreapta. Zambeste si pregateste-te pentru ziua de maine, pentru ceea ce vine. Pregateste-te pentru ziua incercarii cu un zambet plin de viata. Am invatat sa zambesc pentru ca cineva m-a invatat sa iubesc. Zambeste, viata e prea scurta ca sa lasi zambetul sa treaca pe langa tine. Zambeste, caci nu stii cati intristati vei intalni azi si zambetul tau va aduce bucurie in sufletul lor..

 

 

Medicina zilelor noastre

Te-ai imbolnavit brusc si ai fost nevoit sã te duci la spital în loc sã te tratezi singur? 
Ei bine, s-ar putea sa nu fie cea mai inteleapta decizie.Ca sã scapi viu dintr-un spital românesc, îti trebuie nu doar noroc de jucãtor rusnac de ruletã, ci si un pic de scoalã a vietii. Asa cã ia aici si citeste, cat încã mai vezi cu ochiul liber cateva sfaturi practice culese de pe patul de suferintã! 

1. Spaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îti asigurã supravietuirea.
E o miscare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacã vrei sã-ti iasã din prima si sã nu bagi banii pe lîngã.
“Palmat” se cheamã tehnica si e împrumutatã din practicile hotilor de portofele, care lucreazã fin, fãrã sã atingã haina în buzunarul cãreia îsi strecoarã mîna. Diferenta e cã ei scot, pe cînd tu bagi.
Decisivã e aici miscarea de învãluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl tintesti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare si profiti de cele cîteva secunde în care victima îti indicã buzunarul corect printr-o usoarã mlãdiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mana discret. Atentie: nu te uita niciodatã fix la buzunar. E semn de proastã crestere si poate genera suspiciuni.

 
2.Cearsafurile

Singura chestie care lipseste de pe un cearsaf de spital românesc e “Ghitzã was here” scris cu carioca. În rest, gãsesti de toate: singe închegat (care nici mãcar nu e al tãu), pete zgrunturoase de apret turnat cu cãldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile si care te mai si zgîrie, pete de tot felul (ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta!!!)
A doua chestie e cã cearsaful de spital e conceput, de regulã, pentru bolnavi pigmei, asa cã, oricît te-ai strãdui, n-o sã reusesti în veci sã ai cearsaf pe tot patul.Alege sã ai sub picioare, nu de alta, dar dacã stai fãrã ciorapi risti sã te pricopsesti cu o micozã pe viatã de la saltea.

 
3. WC-urile si, mai ales, dusul

 
Ideal ar fi sã-ti propui ca pe perioada internãrii sã nu mergi la toaleta si sã nu te speli. Au fost cazuri de pacienti cãrora le-a iesit! Dar ei au fost exceptii.
Prin urmare, e absolut necesar sã dispui de folii de unicã folosintã, pentru colac (mã rog, dacã existã colac). Cu cat aveti mai multe, cu atat mai bine, cãci puteti face oricand afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca painea caldã.
Cu dusul e mai greu, fiindcã sunt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ sã-l stii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sãnãtãtii ca sã ai acces la ele. Recomandarea mea : faceti dus cu servetelele umede.

 
4.Asistentele & Reanimarea

 
Douã lucruri sunt aici esentiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcã sã ai cît mai multe bancnote de 50 si 10 lei. Asistentele sunt niste tonomate care nu dau rest. Acum sã nu te astepti sã si facã ceva pentru banii ãstia sau mãcar sã zambeascã. In nici un caz! Ei reprezintã un fel de taxã de protectie; dai banu’ ca sã nu te omoare cînd îti fac o injectie, ca
sã-ti nimereascã vena din prima cînd îti iau sînge, ca sã nu te sugrume cu garoul.
În cazul în care ajungeti la reanimare si trebuie sã vã umezeascã cineva buzele cu apã: asigurati-vã cã asistenta cãreia îi dati taxa (aproximativ 100 ron! ) nu iese din turã fix cînd iesiti voi din operatie. Nu pentru cã arunci cu banii degeaba pe asta, care pleaca, ci cã colega care vine dupã ea, nefiind plãtitã, s-ar putea sã te omoare prin însetare.

 
5. Mancarea

 
Ideal e sã primesti de-acasã. Totusi, dacã mãnanci la oficial, cel mai indicat e sã o mirosi înainte si, eventual, sã astepti s-o guste un coleg de salon sa-ti spuna daca e comestibila sau nu de putinii bani alocati pentru mancarea bolnavilor.
Oricum, nu te duci la spital cã sã mãnanci, nu? Dacã voiai asta alegeai un restaurant !?

 
PS.Situatia descrisa e varianta ironica a purului adevar, care in unele cazuri poate fi mai dur, trait de cei care ajung in aceste institutii fara voia lor, nu din placere!

 

DESPRE LUCRURI MARUNTE

  Toti ne plangem de lipsa timpului, parca cateodata ne dorim ca ziua sa aiba 30-40 de ore sau poate mai mult. In goana asta nebuna dupa realizari, planuri, sedinte, intalniri, rapoarte  uitam sa acordam atentie lucrurilor marunte ce ne fac ziua mai frumoasa sau ne aduc zambetul pe buze. Prin fata ochilor se perinda oameni si locuri pe care, focusati fiind pt supavietuire si incercuirea prioritatilor din agenda nu ne mai bucuram ca altadata de ele. Zambetul unui copil, o imbratisare calda a unui prieten drag, melodia preferata, natura cu minunile ei, un film bun vazut in familie, o raza de soare ce ne mangaie obrajii in diminetile de vara, un rasfat culinar ori la salonul de masaj, o plimbare cu persoana iubita, toate acestea au ajuns undeva pe planul doi.Ne complicam viata, ne inconjuram de stress atat la locul de munca cat si in mijloacele de transport in comun, lasam grijile cotidiene sa ne sufoce si poate uneori lucram suplimentar si acasa, pana la ore tarzii in fata laptopului, totul pt ca ni se pare ca niciodata nu avem suficient si nu ne permitem macar pret de cateva momente sa respiram fara grija zilei de maine.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pe mine asa ma apuca cateodata o dorinta de evadare, undeva departe unde lumea sa functioneze dupa alte reguli si principii, unde sa nu intalnesti egoism si priviri rautacioase la fiecare pas, unde valorile sa nu fi fost rastalmacite si sa avem exemple de oameni de la care sa invatam.

Dar cred totusi ca atunci cand vom retrai aceste nimicuri care le facem inconstient si le vom pretui mai mult, atunci vom simti cat de tare ne iubeste D-zeu, lasandu-ne darul zamislirii de prunci pe asta lume, lasandu-ne o familie iubitoare, soarele care ne vesteste inca o zi din viata, bunatatile pamantului pt sufletul nostru, de ce oare nu realizam cat de bogati suntem?

De ce crezi ca am venit pe Pamant? Sa ne chinuim sa strangem cat mai mult, ca si cand regula jocului este sa acumulam puncte, in functie de cat AVEM? Ca si cand, la final, castigam jocul doar daca am acumulat aceste puncte? Nu ar fi cam mic jocul asta? Nu ar fi prea mic scopul venirii noastre aici? Oare toate trofeele materiale nu reprezinta anestezicul, drogul, care ne tine adormiti, livrandu-ne iluzii una dupa alta si tinandu-ne departe de esenta? Pentru ca alergatura dupa “siguranta” si “stabilitate”, competitia si ambitiile nu sunt decat niste iluzii. Si e ca si cand suntem tranchilizati cu totii. Si traim numai in concediu. Unii nici atunci.M-am intrebat de ce unii oameni isi regasesc entuziasmul si bucuria de viata numai in concediu, sau cand acesta se apropie. De ce isi rezuma viata doar la aceasta bucurie? Poate pentru ca doar atunci arunca “gunoiul” din minte, ies din iluzia materialului, nu mai sunt setati pe acumulare…Dar nu e cam putin, nu e cam marunt jocul asta numit viata? Daca ne intoarcem la starea de copil, si macar astazi sa ne privim viata ca pe o vacanta, ca pe un dar, cum ar fi? Sa luam acest dar din coltul in care l-am aruncat, sa-l stergem de praf, sa-i desfacem  ambalajul, sa luam bucuria, iubirea, recunostinta, compasiunea, curajul, puterea, creativitatea! Astia suntem noi, aceste daruri sunt ale noastre, acestea sunt “uneltele” cu care am venit sa ne jucam si pe care le tot cautam  peste tot, abulic! Macar azi sa traim ca si cand am fi in vacanta! Si sa ne bucuram de viata.Unde mai pui ca e si weekend? Aveti grija de voi.

Nevoie de o imbratisare…

   Uneori in lumea asta ma simt atat de mica si neajutorata si am nevoie de protectie, de acea voce care imi va spune mereu :"Sunt aici ! Nu iti fie teama". Indiferent ca teama vine sau nu, fondata pe un argument solid sau e doar o inchipuire, de mana aia care iti sterge lacrimile si iti spune :"Trebuie sa nu mai plangi. Ai un zambet frumos ! " , de sufletul acela care nu te va parasi niciodata si te va iubi indiferent de ce vei face cred ca avem nevoie cu totii in momentele in care ne plange sufletul.

De foarte multe ori sunt singura in acele momente sau am oameni falsi langa mine ce imi arata o protectie de fatada cand in spatele acesteia se ascund cutite gata sa ma injunghie. Asa am invatat sa lupt singura si sa rezist in viata...

 

 

In asteptarea soarelui…

  Cand ceata care insoteste drumul vietii devine mai intensa ca oricand, laptoasa parca, de-ti pare ca nu se poate mai mult, incerc sa-mi adun puterile strangand in pumn nor cu nor, tixindu-i ca pe o vata in saci bine legati si aruncati in pivnitele memoriei, doar oi prinde si eu o farama de senin …

Dar atunci cand pare ca mai mult de atat nu se poate, ca tot ce a fost rau s-a dus cu apa trecutului si chiar zilele incep sa curga alene, alti nori apar din senin si iar ceata, si iar drumuri oprite in loc sau care curg la vale intr-un ritm salbatic, scurgand timpul in guri de hau ca prin niste palnii gigante de raman doar niste goluri ce sorb cu lacomie sufletul meu, cutiuta mea ascunsa, pe care netrebnici gasind-o, au zdobit-o.

Gandurile mele, atat de schimbatoare pe zi ce trece se retrag incet, asteptand zile mai bune, de liniste sufleteasca dupa bucata de vreme ce tocmai a trecut. Cred că am încetat să trăiesc şi acum pur şi simplu supravieţuiesc. Dar asta nu prea îmi convine, sinceră să fiu. Aştept momentele fabuloase pe care le traiam acum ceva vreme, deşi sunt convinsă că eu trebuie să le fac să se întâmple din nou. Şi apasarea m-a cuprins fără preaviz sau avertizare, încet, lin, suficient cât să mă tolănesc şi să-mi fie din ce în ce mai greu să mă ridic, să mă motivez.
Mă tem că voi compara mereu ce este cu ce a fost, conştientă fiind că nu mai pot decat sa retrăiesc cu ochii mintii acea perioada de implinire, in special profesionala. Dar poate, poaaate urmează ceva şi mai frumos şi mai provocator şi mai profitabil şi care să merite bine prins cu agrafe in folderul amintirilor mele...

 

Incurajeaza-te, continua !

  Exista oameni care trec prin adevarate drame, care cunosc ce inseamna tragicul in adevaratul sens al cuvantului.
Din fericire insa, in lume dramele adevarate sunt mult mai putine decat destinele norocoase, fericite, asa ca avem sanse foarte mari ca problemele noastre sa nu fie decat niste banale nimicuri considerate de noi indispensabile.
Ridica-te! Compara situatia prin care treci cu problemele serioase ale altora si vei vedea ca toate sunt trecatoare si neinsemnate pe care le lasam sa ne controleze viata.Omul pe pamant are nevoie de foarte putine lucruri : apartenenta, protectie, dragoste, indrumare, spirit de orientare si curaj de a le infrunta pe toate. Doar noi suntem cei ce ne legam existenta de lucruri nesemnificative pe care le transformam in mintea noastra in necesitati.
Nu te lasa ingropat in ele… nu te lasa coplesit de ele, treci peste si cauta tot timpul sa fii fericit.
Orice-ar fi, oricum ar fi… cauta fericirea si da de pamant cu problemele. Caci altfel… vor da ele cu tine de pamant, si nu vrem asta.

De cate ori sunt trista, dezamagita, am cateva randuri gasite intr-o carte veche de rugaciuni scrise de un mare preot care spunea asa:

“Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici și să pornesti la drum. Sa-ti stergi lacrimile, sa te scuturi de praful trecutului și sa începi să-ti faci bagajele. Chiar dacă ai retineri momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tau.

Ai nevoie sa-ti limpezesti mintea de la atâtea gânduri grele, dureroase, sa-ti speli  ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine și mai clar de acum înainte. Pune în bagajul tau lectiile învățate din experiențele trecutului, încredere în tine, dorinta de a cunoaste și de a evolua. De asemenea, adauga putină credință si vei porni la drum convinsa că totul se întâmplă asa cum e mai bine pentru tine.” Aceste cuvinte m-au ajutat pe mine in vreme de restriste si sper sa le ctiti si voi cu tot atata interes.

Medicament de suflet-iubirea

   Daca nu pentru iubire, atunci pentru ce traim? In fuga lor prin viata oamenii cauta intotdeauna un lucru: iubirea. Unii iubesc si nu sunt iubiti inapoi, altii sunt iubiti dar nu pot darui aceeasi dragoste, iar altii, cei mai fericiti, iubesc si sunt iubiti in egala masura. Dragostea e singurul sentiment care te ridica si te coboara, care te face sa te simti stapanul lumii sau un nimeni. Si da, ea doare. Atunci cand nu e reciproca, doare si te macina putin cate putin. Si nu conteaza cat de mult ai fost ranit, cat de mult te-a durut. Continui sa crezi si sa speri. Chiar si persoanele care sustin ca nu mai cred in iubire pentru ca au fost dezamagite de "N" ori, in adancul sufletului, continua sa spere ca intr-o zi, le va iesi si lor in cale persoana care sa le contrazica. Dar nu vor recunoaste asta. Niciodata. Pentru ca nu vor sa fie privite ca fiind slabe. Dar asta e o minciuna... a iubi si a continua sa crezi in iubire cu toate ca ea te-a ranit de nenumarate ori nu inseamna slabiciune. Inseamna putere. Inseamna speranta. Si nu ar trebui sa ne fie niciodata rusine ca speram si visam. :)

Iubirea noastra

Iubire pura ne-nconjoara
si inima se infioara,
cuvintele devin doar soapte,
acum si-n fiecare noapte ...

Ma strangi usor la pieptul tau
si-i multumesc lui Dumnezeu,
iubirea noastra se-mplineste,
cand in loc lumea se opreste ...

Esti tot ce imi puteam dori,
omul ce visam a-l iubi
si-n viata mea tu ai pasit,
sa ma porti vesnic catre infinit...

Uita-te in ochii mei
si soarbe dragostea din ei,
hai vino sa fim tot mereu,
noi doi si bunul Dumnezeu.

 

AMINTIRI….

   Îmi aduc aminte de frȃnturi din şcoala primară. De cȃnd primeam „ajutoare” de la stat pentru că nu prea aveam bani. Nu numai eu, ci şi mulţi alţi colegi ai căror părinţi fie nu aveau de muncă, fie aveau un salariu mic şi nu se descurcau cu banii. Şi ȋmi era ruşine. Îmi era ruşine pentru că eu nu aveam atȃt de mulţi bani ca restul colegilor. Că aveam haine de la ajutoare, că multe rechizite le aveam tot de acolo sau că Nutella pe care o primeam era un răsfăţ deosebit pentru mine. Priveam de multe ori cu jind la colegii care aveau bani să meargă ȋn excursii cu clasa sau la cei care aveau un pacheţel mai bogat de acasă, nemaivorbind de role, biciclete sau altele.
Acum c ȃnd mă gȃndesc la acele momente mă critic şi ȋmi pare rău de ruşinea pe care o simţeam, desi uneori e prezenta si acum, inca lucrez sa o ascund. Chiar de curand stand de vorba cu cineva drag sufletului meu (sper sa se recunoasca daca citeste randurile astea) spunea ca adevaratii OAMENI DE SUCCES sunt oamenii care din putine resurse financiare reusesc sa supravietuiasca si fara Iphone, masini de lux, haine de firma, etc pt ca la cheltuit toti stim sa risipim pe lucruri de multe ori nesemnificative si acele vorbe m-au facut sa ma simt invingatoare in lupta cu viata, in general.

A fi sărac nu este o ruşine. Este un semn de curaj de a recunoaste si de biruinta zilnica in jungla numita viata şi ca poţi fi fericit cu puţinul pe care ȋl ai. Că poţi să ai puterea să zȃmbeşti şi sa depasesti momentul muncind cinstit si cu speranta ca maine va fi bine.
Acele momente din primii ani de şcoală m-au ȋnvăţat că banii sunt doar bani şi atȃt. Însă, pentru multe persoane banii sunt prisma prin care ȋi judecă, ii injosesc pe alţii. Poate credeţi că lipsa banilor m-a ȋnvăţat să am mai multă grijă de ei, să economisesc mai mult sau să fiu mai chizbuită acum la maturitate. Ei bine, de multe ori este chiar invers. Îmi place ca atunci cȃnd am bani să ma rasfat, imi place să ofer cadouri celor dragi pentru că o atentie, o ȋngheţată sau o jucărie date din suflet fac mai mult decȃt o bijuterie scumpă. Pentru că un cadou aduce zambetul pe buze, ne bucuram impreuna că suntem sănătoşi şi voioşi şi nu foloseste pt alte interese ascunse.
Lipsa banilor nu este o ruşine. Ci este o lecţie de viaţă, care te face mai realist şi te face să fii cu picioarele pe păm ȃnt. Mai ruşinos este să ai bani pe care să ȋi cheltui ȋn neştire, pe lucruri superficiale, ȋn loc să le oferi şi celor săraci o mȃnă de ajutor. Pentru că de cele mai multe ori tot cei care sunt săraci oferă din puţinul lor celor ȋn nevoie. Iar cei bogaţi sunt nepăsători.
De ce credem că este o ruşine dacă nu avem bani? Banii nu sunt un scop, ci doar un mijloc ȋn viaţă. Să nu uităm niciodată acest lucru.

 

Despre curaj, in viata de toate zilele

  Despre  curajul de a infrunta viata asumandu-ne riscuri s-au scris probabil multe randuri in cartile de psihologie.Nu voi analiza curajul atat de amanuntit nefiind o cunoscatoare in domeniu.

Dar cu totii cunoastem oameni care au depasit  limitele curajului, riscand viata, libertatea si alte lucruri esentiale vietii, insa am invatat un lucru. Daca suntem carcotasi si stam pe margine putem rata poate sansa vietii, de a castiga excursia mult dorita sau alte lucruri marete la care visam cu totii. Important e sa stim unde sa ne oprim si unde inclina balanta favorabila unei provocari.

 E interpretat diferit de fiecare in parte, unii asociindu-l cu taria de a spune lucrurilor pe nume, de a infrunta anumite perioade dificile ale vietii, chiar si atunci cand acordam credit unei persoane necunoscute, cand spasit ne recunoastem greselile, indrazneala de a visa, toate acestea reprezinta curajul in toate formele lui.

Sa ne gandim, de exemplu ce ne-am fi facut daca vechii nostri conducatori, domnitori ai tarii nu ar fi avut curajul de a infrunta ostirile dusmane? Cu siguranta nu am fi existat acum, nu am fi cantat mandri imnul nostru in care numele lui Traian e prezent, nu am fi castigat teritorii pe care altii vroiau sa le domine.

Victor Hugo intr-una din zicalele despre curaj zicea asa : 

” Lumina zorilor, când răsare, îndrăzneşte. Să încerci, să sfidezi, să stăruieşti, să fii statornic, să-ţi fii credincios ţie însuţi, să te iei la trantă cu destinul, să uimeşti dezastrele cu sângele tău rece, să înfrunţi puterea nedreaptă, să insulţi biruinţa care s-a îmbătat, să nu-ţi pierzi cumpătul şi să ţii piept, asta e adevaratul curaj.” De aici cred ca avem multe de invatat.

Insasi chiar cei mici, de multe ori, poate inconstient, ne dau lectii de curaj infruntand conditiile grele in care s-au nascut, diverse afectiuni sau lectii de reusita in viata pornind de la aceste situatii.Asta inseamna ca micile noastre temeri sunt oare dovezi de lasitate? Ramane de vazut…

Supararea cand imi vine…

  De ce oamenii sunt predispusi sa faca rau altora, crezand ca isi fac lor un bine… cum ar fi ca cineva sa le dea in cap celor cu care lucreaza pentru a se remarca ei si a le  fi lor bine?
De ce astfel de oameni sunt apreciati?  Aceste persoane la care fac referinta incearca sa iasa in evidenta, prin orice mijloace…par la prima vedere oameni seriosi, insa daca te uiti mai atent la detalii poti observa ca ei de fapt calca pe “lucruri sfinte” pentru a le fi lor bine si nu doar atat, sunt in stare “sa ucida” pentru a-si atinge telul.
Tocmai am dat peste un asemenea tip de om in viata mea si  ma gandesc cum sa actionez in cazul asta, fiindca faptele acestuia ma afecteaza in mod direct si fireste lui ii cade bine raul pe care mi-l poate cauza si nu doar mie.
Voi ce ati face in astfel de situatii? Ati riposta? Ati astepta legea compensatiei (timpul le rezolva pe toate, cica)?
Sigur v-ati intalnit cu  genul acesta in viata, aici ma refer la cei care sunt mai mari ca mine…si nu ma refer la rautati, poate inconstiente, ci actionate cu cap si directie, care doar in detaliu daca rezolvi puzzle-ul pot fi remarcate.

 Sau ma pierd eu prea mult in detalii? In fine, am cules pt voi din albumul de poezii de pe noptiera cateva strofe care desciu exact starea mea:

~Sunt doar un suflet trist ~

In viata am momente ,cand sufletul mi-e greu
Si lacrimi pe obraz ,imi curg mereu...mereu
Sunt zile-n care cerul ,imi e de neatins
Sunt zile-n care simt ,ca visul mi-sa stins .
Sunt doar un suflet trist ,ce locul nu-mi gasesc
In clipele fugare ,cu greu ma regasesc .
Rog sufletul din mine ,il rog sa nu mai doara
De inima mi-e mila...ca-ci o aud cum zbiara .
Asa sunt eu...sa stii....desi n-ai banui
Caci clipele ma dor...viata-i... vitregita
In viata suferim, prea mult, prea mult din asteptari

Asteptari ce nu se-ntampla.

Poem de:Jurca Marinela Florina

despre SUTURILE IN FUND

Șutul în fund e un pas înainte dacă:
A. Înveți ceva din asta.
B. Poți măcar să spui : – ”Am trecut prin asta, uite care e sfatul meu ....”
Șutul în fund vine de multe ori de unde nu te aștepți și e ceva ce nu prea poți opri cu puterea propriei tale minți. E de multe ori inevitabil și cu câteva clipe înainte să-ți atingă posteriorul, te întorci să-l primești cu putere, din plin. Uneori, vine și pe neașteptate, dar acel șut în particular presupune că undeva ai făcut o greșeală.
În schimb, șutul așteptat vine de la oameni care sunt prea buni să fie așa mereu, situații care îți sunt mult familiare și de la care speri să scoti mai departe numai ce e bun și despre care știi în sinea ta că n-o să continue la nesfârșit.
Și după ce îl primești, într-un final, te analizezi în locul în care ai căzut: te târâi să nu te mai vadă nimeni sau te ridici, te scuturi și te mândrești cu locul dureros?

Mi-am amintit si voi reda acum vorbele  unui om care spunea asa:
" Chiar daca, esti frant, din nou si din nou, nu renunta, mergi inainte. Cand esti suficient de perseverent, orice obiectiv, este la indemana ta.
Chiar daca, nimeni nu te crede, insista sa ramai sincer. Fii staruitor in adevar, asa, puterea va fi intotdeauna de partea ta.
Chiar daca, nu poti vedea tot drumul pana la capatul lui, fa primul pas si mergi mai departe. De fiecare data, cu cat progresezi mai mult, poti gasi noi modalitati de-a face chiar mai mult decat ti-ai dorit.
Chiar daca rezultatele nu sunt tocmai cele la care te asteptai, continua sa faci eforturi. Fiecare noua zi, iti va aduce mai multa experienta, mai multa intelepciune si vei fi mult mai eficient.
Chiar daca ai fost profund dezamagit in trecut, concentreaza-te asupra posibilitatilor pozitive necesare pentru viitorul pe care-l alegi sa-l ai, incepand chiar de acum.
Pentru implinirea visurilor tale, se merita orice efort ! "

Asa ca singurul meu indemn e : LUPTA SI IAR LUPTA !

Invataminte de la fiecare

  Conştienţi sau nu, fiecare zi aduce lângă noi întâmplări şi oameni pe care îi admirăm, îi simpatizăm, îi iubim sau îi detestăm. Sunt oameni pe care ni-i dorim alături sau oameni de care ne temem să îi lăsăm în viaţa noastră. Sunt oameni care ne arată cele mai frumoase laturi ale personalităţii noastre sau, dimpotrivă, le scot la suprafaţă pe cele care noi ne-am străduit atâta timp să le ascundem. Şi oricât ne-am dori să ne ferim de cei care ne fac să fim altfel decât ne-am fi dorit, îi întâlnim mereu când ne aşteptăm cel mai puţin.
Şi totuşi, ştiim că ei sunt acolo cu un scop. Nimeni nu intră în viaţa noastra din întâmplare. Şi nimeni nu iese doar datorită hazardului. Fiecare întâmplare, fiecare om, fiecare trăire are unicitatea ei, nu o vom mai regăsi vreodată în aceeaşi formă. Iar lucrurile se întâmplă…exact aşa cum trebuie să se întâmple. Cum ar fi să nu fi cunoscut până acum bucuria, teama, emoţia, ura, sinceritatea, falsitatea, durerea sau iubirea? Fiecare om care a trecut prin viaţa noastra ne-a adus măcar unul din aceste sentimente. Nu contează dacă l-am iubit, l-am urât, l-am admirat sau l-am dispreţuit. Nu contează dacă ceea ce ne-a dăruit a fost iubire, nelinişte, bucurie sau tristeţe. Contează doar că ne-a dăruit. Pentru că  am putut afla despre noi mai multe decât ştiam deja.
Ne trăim viaţa plini de regrete. Ne-am dori să nu fi făcut, să nu se fi întâmplat, să nu fi zis, să nu fi cunoscut, să nu fi simţit. Câteodată, e timpul să le privim bine în ochi. Câteodată, e timpul să le lasam  să treacă.
E si o vorba la romani: " Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasă să trăieşti".

Dar vine o zi cand, trezindu-ne de dimineata, avem chef macar sa iertam, asa cum spune si in Biblie:”Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, pt ca sufletul nostru sa se elibereze de energia negativa, cu toate ca nu putem sa si uitam.